Premierea participanţilor la Concursul Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, vineri, 09 iulie, a avut loc în Arhiepiscopia Craiovei premierea proiectelor din cadrul Concursului Naţional Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”. Evenimentul a fost organizat de către Sectorul Învăţământ, Activităţi cu tineretul şi Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei.

Concursul Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni” este iniţiat de către Patriarhia Română prin Sectorul Teologic – Educațional, în parteneriat cu Ministerul Educației şi Cercetării, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Competiția se adresează copiilor participanți la grupele catehetice din parohiile aflate în țară și în diaspora românească, înscrise în Programul Național „Hristos împărtășit copiilor”. Concursul a avut ca obiectiv principal să contribuie la înfrățirea între comunitățile din țară și cele din diaspora, prin conștientizarea rolului activ pe care îl are Biserica în viața societății.

Cu acest prilej, Diac. Insp. Adrian Lupu a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu felicitări adresate coordonatorilor şi grupurilor parohiale participante. Cei prezenţi au primit aprecieri pentru implicarea deosebită în acest proiect, prin care comunităţi aflate la distanţă unele de altele, din punct de vedere geografic, şi-au propus să menţină comuniunea duhovnicească dintre ele, prin credinţă, întrajutorarea semenilor şi fapte bineplăcute lui Dumnezeu.

„Proiectul nostru nu este altceva decât o continuare firească activităților din anii precedenți, pentru că noi am participat în fiecare an la concursurile organizate de Patriarhia Română. Acest premiu I vine ca o încununare a colaborării pe care noi o avem cu o comunitate din Maramureș, din localitatea Petrova, Parohia «Adormirea Maicii Domnului». Am avut alături și o Parohie din Anglia, din Bristol, Parohia «Sfinții Împărați Constantin și Elena», preot paroh Ioan Claudiu Moldovan, și lucrul interesant este că toate aceste comunității au obținut locul I în Eparhiile lor. Acest proiect ne-a unit cu acea comunitate din Anglia, copiii au fost foarte încântați de această colaborare. Am avut activități diverse, de cultură, de gastronomie, am gătit din bucătăria locală a acestor comunități, am construit împreună din materiale reciclabile, am dus la un centru de bătrâni produse confecționate de noi, au fost activități frumoase care ne-au umplut sufletul de bucurie, iar câștigători au fost copiii pe care noi i-am antrenat în acest proiect”, a subliniat Pr. Lucian Dodenciu, din Parohia Braniște II.
Preoții au apreciat implicarea în proiect a comunităților din țară, dar și din străinătate, și au adus mulțumiri preoților din diaspora. „Am căutat an de an să atrag tinerii din diverse școli, grădinițe, ca să desfășuram anumite activități. În urmă patru ani am înființat un cor al copiilor în colaborare cu Cercul Militar Dolj. Cu acești copii, pe lângă cântecele învățate, am încercat să desfășurăm și alte activități, precum pelerinaje, iar anul acesta am avut posibilitatea să ne cunoaștem cu tinerii din Parohia Alcoy, Spania, unde slujește părintele Claudiu Stoenoiu, care s-a arătat deschis să colaboreze cu noi la această activitate. Experiența noastră crește de la an la an, și bucuria de asemenea”, a adăugat părintele Mihail Florin, de la Parohia Romanești.

Pr. Insp. Ştefan Bărbulescu, din cadrul Sectorului Învățământ, Activități cu Tineretul și Catehizare, a înmânat din partea Patriarhiei Române şi a Arhiepiscopiei Craiovei diplome şi cadouri câştigătorilor. „Ne bucurăm să vedem că şi anul acesta Concursul Catehetic a fost primit cu mult entuziasm, după cum reiese din numărul mare de grupuri parohiale implicate şi calitatea proiectelor susţinute. Obiectivele concursului au fost atinse, cu ajutorul acestor acţiuni marea familie a românilor de pretutindeni reunindu-se în Biserică”,  declarat Pr. Insp. Ștefan Bărbulescu.