Asociaţia Edulife Craiova, în parteneriat cu Biserica „Sfântul Haralambie” – Harşu, a organizat în această perioadă ediţia a VIII-a a Şcolii de Vară. Timp de două săptămâni, 50 de elevi de la mai multe şcoli din Craiova au participat la activităţi recreativ – educaţionale, au vizitat mai multe biserici din Craiova şi le-au fost prezentate de către profesori o serie de instituţii culturale. Astfel, copiii, însoţiţi de peste 30 de profesori şi voluntari, au vizitat Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru”, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul”, Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ilie”, au primit informaţii despre Casa Baniei, Universitatea din Craiova, au fost implicaţi în activităţi sportive, desfăşurate în aer liber şi coordonate de specialişti din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Dolj, cât şi în ateliere de pictură şi creaţie.
„A fost frumos, a fost bine, a fost o experienţă altfel decât în ceilalţi ani şi mulţumim lui Dumnezeu pentru că am reuşit să desfăşurăm această ediţie, a VIII-a. A fost bucurie foarte mare din partea copiilor care şi-au dorit aceste activităţi, din partea părinţilor care şi-au dorit pentru copiii lor să iasă din casă, să participe la activităţi educative. A fost bucurie totodată şi din partea noastră, pentru că, deşi este un efort deosebit să organizezi copiii, să desfăşori activităţi cu ei, să asiguri securitatea lor, să asiguri atractivitatea orelor, deşi depunem acest efort an de an, la sfârşit, când tragem linie, ne dăm seama că ne încărcăm cu energie de la ei, ne molipsim de energia lor, de tinereţea lor, de viziunea lor, şi cred că este ceea ce ne şi propulsează pentru o ediţie viitoare. Noi încercăm în fiecare an să schimbăm puţin, să venim cu ceva nou, astfel încât copiii care participă an de an să nu se plictisească sau să nu intre într-o stare de dezinteres faţă de activităţi”, a afirmat prof. Alina Dică, preşedintele Asociaţiei Edulife Craiova.
Activităţi desfăşurate sub patronajul Bisericii
Preotul paroh al Bisericii care a găzduit evenimentul, Biserica „Sfântul Haralambie” – Harşu, a scos în evidenţă entuziasmul elevilor de a reîncepe activităţile Şcolii de Vară, sub patronajul Bisericii. „Activităţile au fost reluate cu foarte mare drag, cu foarte mult suflet, şi pe această cale doresc să le mulţumesc doamnelor profesoare care au făcut eforturi deosebite pentru a pune la punct proiectul de anul acesta şi consider că a fost o reuşită. Se poate vedea acest lucru pe chipurile copiilor şi bucuria pe care o radiază, prin tot ceea ce s-a întâmplat în această perioadă la Şcoala de Vară de la Parohia Harşu. Spaţiul este foarte generos aici, la Biserica Harşu, este locul cel mai propice pentru ca aceşti copii minunaţi să îmbine utilul cu plăcutul, să înveţe lucruri noi. Tot timpul am început activităţile cu rugăciune, copiii sunt foarte prinşi de momentul acesta al practicii religioase, al rugăciunii, se închină atunci când intră în curtea Bisericii, ei simt locul în care îşi desfăşoară activitatea şi sunt foarte încântat de lucrul acesta. Venim după această perioadă de pandemie şi am simţit o explozie de bucurie din partea copiilor. Intră dimineaţa în curtea Bisericii şi aleargă, se bucură, pentru că au stat foarte mult timp în case, au avut această perioadă de restricţii care i-a ţinut departe de şcoală, de energia copilăriei şi aici a fost o descătuşare, s-a creat o emoţie puternică”, a subliniat părintele paroh Viorel Dică.
Copiii au mărturisit că programul la care au luat parte i-a ajutat în închegarea relaţiilor de prietenie şi i-a apropiat de Biserică. „Nu este prima dată când particip, vin de la început aici. Participăm la diferite activităţi, sprijiniţi de voluntari, pictăm linguri, pe sticlă, mergem la muzeu şi în mai multe locuri din Craiova. Îmi plac toate activităţile de aici, din clasa I m-am implicat, am strâns o legătură foarte puternică între noi. Prin intermediul Şcolii de Vară simt că m-am apropiat şi mai mult de Βiserică”, a spus Alexia Tănase, 14 ani, de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova. „M-am simţit bine, entuziasmat, fericit. Mi-au plăcut jocurile, meşteşugurile, toate activităţile desfăşurate împreună. Sunt multe lucruri speciale, copiii se comportă frumos, dat fiind că este totul foarte bine organizat. Această Şcoală de Vară mi-a oferit şansa să mă împrietenesc cu mulţi copii pe care îmi doresc să îi am în preajma mea”, a evidenţiat Iustin, 12 ani, de la Şcoala nr. 24 „Sfântul Gheorghe”.
Voluntarii din cadrul Şcolii de Vară de la Parohia Harşu subliniază că printre rezultate se numără unitatea dintre copii şi apropierea acestora de Dumnezeu. „Copii de aici sunt foarte creativi, prietenoşi, deschişi, îmi place mereu atmosfera de aici, iar doamna preoteasă este extraordinară, se comportă foarte frumos cu noi. Avem grijă de copii şi încercăm să îi facem prieteni între ei, să îi unim, şi reuşim acest lucru pentru că sunt copii inteligenţi şi ne ascultă. Îmi place la Biserică, să fiu aproape de Dumnezeu şi de partea aceasta spirituală”, a mărturisit Raluca Tender, voluntar.
Gabriela Firu