Hramul Mănăstirii „Sfântul Ilie” din județul Gorj

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în data de 20 iulie, Părintele Exarh Arhimandrit Ioachim Pârvulescu a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ilie” din comuna Runcu, județul Gorj, cu ocazia hramului închinat Sfântului și slăvitului Prooroc Ilie Tesviteanul. Alături de Părintele Exarh a slujit Pr. Marian Mărăcine, Protoiereu al Protopopiatului Târgu-Jiu Nord, împreună cu un sobor de preoți şi arhidiaconi. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, al Catedralei mitropolitane din Craiova, sub coordonarea lect. univ. dr. Victor Şapcă.

„Sfântul Ilie Proorocul este unul dintre sfinţii care a făcut excepţie de la normalitatea vieţii acesteia pământeşti, care nu a murit, ci s-a înălţat la ceruri. În veşnicie, oamenii se sfinţesc în diferite feluri şi sunt diferite categorii de sfinţi. Vedem în calendar că sunt sfinţi cuvioşi, sfinţi mucenici, sfinţi împăraţi, sfinţi voievozi şi sfinţi prooroci. Noi astăzi prăznuim un Sfânt Prooroc, toţi ceilalţi sunt în Noul Testament, numai Sfinţii Prooroci sunt în Vechiul Testament. Pentru că Mântuitorul Iisus Hristos a venit acum 2000 de ani ca să dea oamenilor Calea, Adevărul şi Viaţa, ca să arate oamenilor credinţa adevărată şi pe Dumnezeu cel Adevărat. Sfântul Ilie, împreună cu Sfântul Ioan Botezătorul, sunt cei doi mari Sfinţi Prooroci ai Vechiului Testament care sunt trecuţi cu cruce roşie în calendarul nostru. Sfântul Ilie nu a murit, Dumnezeu l-a luat cu trup şi l-a urcat în cer, l-a luat în căruţă de foc. Sfântul Ilie este Înaintemergătorul Domnului la cea de-a doua venire a lui Hristos, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos va veni la sfârşitul lumii pentru a doua oară. A venit acum 2000 de ani ca să ne dea credinţa cea adevărată şi va veni la sfârşitul lumii să învie morţii şi să ne judece pentru totdeauna. Înaintea venirii Mântuitorului Iisus Hristos se va coborî Sfântul Ilie din ceruri. Dacă suntem credincioşi, trebuie să avem dragoste în noi, să avem compasiune, milă, răbdare, totdeauna noi trebuie să perseverăm în această credinţă”, a subliniat Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici.

Părintele Protoiereu Marian Mărăcine a vorbit despre viața și activitatea Sfântului Ilie Tesviteanul, amintind cele mai importante fapte ale Sfântului Prooroc: viețuirea sa în post și rugăciune, lupta împotriva idolilor din vremea sa, încuierea cerului trei ani și jumătate, ridicarea sa cu trupul la cer, prezența pe muntele Tabor la Schimbarea la Față a Domnului, precum și prorocia despre venirea pe pământ înainte de a doua venire a Mântuitorului Hristos.

„Mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a îngăduit să venim în această zi, pe acest munte frumos, aşa cum Sfântul Prooroc Ilie de două ori a mers pe munte, o dată spre a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi a doua oară spre a-i nimici pe idolii păgâni. Ne-am adunat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, întru această zi de amintire şi de pomenire a unuia dintre cei mai mari sfinţi ai istoriei neamului omenesc şi a istoriei Bisericii noastre creştine. Viaţa Sfântului Ilie a fost cu totul minunată. La naşterea sa, tatăl său, Sovac, i-a văzut pe îngeri venind şi dându-i să mănânce foc, care nu simbolizează altceva decât harul lui Dumnezeu care l-a cuprins pe Sfântul Prooroc Ilie”, a spus în cuvântul de învăţătură Părintele Protopop Marian Mărăcine.

În prezent, în Mănăstirea „Sfântul Ilie” din comuna Runcu viețuiește o obște de maici, maica stareţă fiind monahia Emanuela Vancea. Sfânta mănăstire a fost ctitorită de Părintele Protosinghel Irineu Silivaşu, slujba de sfinţire fiind săvârşită în data de 20 iulie 2010, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu.

Gabriela Firu