Mănăstirile Polovragi și Tismana la moment de sărbătoare: Praznicul „Adormirea Maicii Domnului”

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ziua de 15 august 2021, au avut loc slujbe în sobor la cele două mănăstiri din județul Gorj, Polovragi și Tismana. În seara zilei de 14 august, s-a cântat Prohodul Maicii Domnului și s-au făcut procesiunile tradiționale în jurul sfintelor biserici.

La Tismana, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Arhim. Ioachim Pârvulescu, alături de Pr. Protoiereu Marian Mărăcine și de un sobor de preoți și diaconi. La Polovragi, la Sfânta Liturghie au făcut parte din sobor Arhim. Vladimir Dărângă și Pr. Consilier Grigore Vulcănescu, alături de preoții din zonă.

La începutul predicii, Pr. Grigore Vulcănescu a transmis mesajul de binecuvântare și de felicitare al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu, din a cărui încredințare s-a săvârșit această slujbă în sobor. Apoi, Pr. Vulcănescu a vorbit despre importanța acestei sărbători pentru creștinii ortodocși. Maica Domnului ocupă un loc deosebit, fiind prăznuită de mai multe ori în timpul anului bisericesc și pomenită la fiecare sfântă slujbă: „Viața Maicii Domnului s-a desfășurat între taina întrupării Fiului lui Dumnezeu și taina adormirii sale. Maica Domnului a petrecut o viața tainică și liniștită, cu durere însă la momentele de răstignire ale Fiului său. Această tristețe va fi schimbată în bucurie la întâlnirea cu Iisus Hristos înviat, dar și la momentul trecerii sale la cele veșnice”.

În a doua parte a cuvântului, a fost explicată pericopa evanghelică rânduită la această zi de sărbătoare, de la Sf. Apostol Luca, care ne vorbește despre întâlnirea Mântuitorului Hristos cu surorile Marta și Maria. La finalul pericopei evanghelice Maica Domnului este fericită de către o femeie din mulțime venită să-L vadă pe Hristos: „O femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc” (Luca 11, 27-28). Prin participarea la sfintele slujbe și prin citirea Sfintei Scripturi, creștinii ascultă de acest îndemn al Mântuitorului Iisus Hristos: „Dreptmăritorilor creștini, să ascultăm de Mântuitorul Iisus Hristos și să cerem ocrotire de la Maica Domnului. Să cinstim cum se cuvine această sărbătoare și să ne rugăm pentru a avea spor sufletesc și duhovnicesc. Tuturor celor care poartă numele Fecioarei Maria, le dorim un călduros La mulți ani!”.

Foto credit: Mitropolia Olteniei / Stanciu Ionuț