Copii premiaţi cu prilejul hramului Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” Işalniţa

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Işalniţa a organizat mai multe evenimente duhovniceşti şi culturale, în perioada 14 – 15 august, cu prilejul sărbătoririi hramului sfântului locaş.

„În după-amiaza zilei de 14 august a avut loc primirea Icoanei Maicii Domnului Pantanassa, o copie ce se află la Parohia Segarcea II, iar apoi am plecat împreună cu un sobor de preoți și diaconi în procesiune pe străzile comunei Ișalnița. In timpul procesiunii au avut loc mai multe opriri unde, alături de credincioși, ne-am rugat la Maica Domnului să ne ferească si să ne apere de tot ce este rău, mai ales în aceste vremuri de restrişte. După terminarea procesiunii, Icoana a fost pusă spre închinare în Biserica Parohiei noastre, apoi am inceput slujba de Priveghere. Ziua următoare a început cu slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie, unde credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În cadrul Sfintei Liturghii au fost pomeniți ctitorii şi binefăcătorii sfântului locaş”, a subliniat Pr. Paroh Badea Alexandru.

La finalul Sfintei Liturghii a avut loc premierea copiilor din Grupul Parohial, implicaţi în Concursul catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”. Programul a continuat cu momentul festiv pregătit de copiii din cadrul Ansamblului Folcloric „Ioan Șerban”. Părintele paroh Badea Alexandru a adresat un cuvant de mulțumire autorităților locale, profesorilor, copiilor, alături de toţi enoriaşii, pentru implicare şi pentru participarea la sfintele slujbe. În încheierea evenimentului, toţi credincioşii prezenţi au primit daruri pregătite de voluntarii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Işalniţa.

Gabriela Firu