Mai multe Grupuri parohiale, implicate în Proiectul catehetic „Lumină din Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei, au desfăşurat în această perioadă o serie de activităţi de catehizare, culturale şi recreative. Proiectul „Lumină din Lumină” este implementat de Sectorul Învăţământ, Activităţi cu tineretul și Catehizare cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
Astfel, Grupurile de tineri din Parohiile Zănoaga, Prapor, Unirea II, Galicea Mare, Dăbuleni din județul Dolj și din Parohiile Polovragi și Baia de Fier I, județul Gorj, au participat la sesiuni de informare pe teme variate, la activități de catehizare și ateliere de creație. Astfel, Parohia Zănoaga, prin părintele Ovidiu Diaconu, a organizat o serie de întâlniri cu tinerii, având ca invitați specialiști din mai multe domenii de activitate. Printre aceștia, dl. Albert Ionescu, agent Poliţia Rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj și totodată fiu al satului Zănoaga, care a vorbit celor prezenți despre misiunea de agent de poliție, susținând totodată o lecție de educație rutieră. Săptămâna trecută, invitat la aceste întâlniri a fost dl. Florin Diaconu, de asemenea fiu al satului Zănoaga, în prezent subofiţer pompier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj, care a împărtășit tinerilor experienţe din activitatea sa, a transmis mai multe sfaturi cu privire la securitate și prim ajutor în caz de incendiu şi accidente.
Tinerii din cadrul Grupului „Vestitorii Ortodoxiei”, Parohia Prapor, coordonat de Pr. Gabriel Mărinică, au participat la întâlnirea având ca temă „Importanţa sărbătorilor în viaţa micului creştin”. Un atelier de pictură icoane s-a desfășurat în Parohia Galicea Mare, sub coordonarea parintelui Claudiu Gologan, activitate cu rol în dezvoltarea abilităților practice, imaginației și creativității. În Parohia Dăbuleni, părintele Daniel Nițu le-a vorbit tinerilor despre „Zilele Creației” și despre îngeri. Părintele Ilie Boată, de la Parohia Unirea II, a organizat în această perioadă mai multe activități cu tinerii, din care nu au lipsit programele recreative cu rol în dezvoltarea abilităților de lucru în echipă și de relaționare, închegarea relațiilor de prietenie din rândul membrilor Grupului. Totodată, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost întâmpinată de tinerii din Parohia Unirea II cu rugăciune și cântări religioase interpretate în ziua praznicului, slujba fiind săvârșită de un sobor de preoți.
Proiectul „Lumină din Lumină” se derulează totodată în mai multe parohii din județul Gorj, astfel că în Parohia Polovragi, alături de părintele Ionuț Ciungu, au fost realizate mai multe activităţi cu tinerii, care au culminat în această perioadă cu procesiunea de la Biserica parohială la Sfânta Mănăstire Polovragi, în ajunul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului. În Parohia Baia de Fier I, sub coordonarea Părintelui Nicolae Gogâță, tinerii au fost implicați în programe de jocuri recreative și au cinstit praznicul Adormirii Maicii Domnului îmbrăcaţi în costume populare.
Gabriela Firu