Praznicul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana la Mănăstirea Logreşti din județul Gorj

Evenimente

Mănăstirea situată în localitatea Târgu-Logreşti din judeţul Gorj va îmbrăca haine alese de sărbătoare joi, 9 septembrie, cu prilejul hramului aşezământului monahal, „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana”. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, slujba Sfintei Liturghii din ziua praznicului va fi săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi, alături de Pr. Iulian Mărgineanu, Protopop al Protoieriei Târgu-Cărbuneşti. Răspunsurile la strană vor fi date de Grupul psaltic ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane „Sfântul Dumitru”  din Craiova, dirijat de Prof. dr. Victor Şapcă.

După cum ne-a relatat Preacuvioasa Maică Stareţă a Mănăstirii Logreşti, Monahia Fevronia Nuţă, biserica mănăstirii a fost construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea de familiile craiovene Pandia, Obedianu şi Otetelişanu, împreună cu preotul Ion Tândălescu, fiind realizată din cărămidă, în formă de cruce, în stil brâncovenesc, de către meşteri necunoscuţi.

Ctitoria unui preot de mir

În anul 1769, ctitorul Ion Tândălescu, devenit între timp egumen, sub numele de Iosif ieromonahul, face un act de închinare a aşezământului monahal ca metoc al Episcopiei Râmnicului. Între anii 1830-1840, serveşte ca biserică de mir cu hramul ,,Sfinţii Voievozi“, în locul hramului iniţial de „Sfinţii Împăraţi”. La începutul secolului trecut, între anii 1911-1914, biserica mănăstirii este restaurată de proprietarii Tănăsache şi Elena Dumitrescu Negrea. Tot atunci se construiește şi un paraclis.

Închinată Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana

În anul 1931, la îndemnul PS Părinte Nifon Criveanu, începe restaurarea bisericii în forma actuală cu sprijinul doamnei Magdalena Mihai Săvoiu şi a altor buni creştini. Stareţi ai obştii monahale au fost: Iuvenalie Crainic, Chiril Şaramet, Martinian Rădulescu, Damian Tivig şi Gherasim Manda. La data de 17 noiembrie 1940, vrednicul de pomenire ÎPS Nifon Criveanu, Mitropolitul Olteniei, săvârșește slujba de resfinţire a lăcaşului de cult religios, aşezându-se atunci şi hramul actual, „Sfinţii şi Dreptii Dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana”. În anul 1960, Schitul Logrești a fost desființat, în urma unui decret dat de comuniști, devenind biserică a parohiei Logrești. În anul 1976, biserica schitului de la Logrești a fost declarată monument istoric. Au început reparațiile, sub conducerea preotului paroh Ioan I. Popescu. Abia la începutul anului 1990, în așezarea monahală din Logrești se repun bazele vieții monahale, la inițiativa ÎPS Părinte Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei din acea vreme, schitul fiind redeschis de un grup de maici venite de la Mânăstirea Polovragi. Mai apoi, în anul 1992, schitul devine mănăstire de maici.

Marius Stochiţoiu