Parohia Mântuleasa din Craiova a iniţiat în această perioadă o acţiune caritabilă, pentru ajutorarea copiilor care provin din familii aflate în dificultate. Cu sprijinul credincioşilor, 26 de elevi au primit ghiozdane echipate cu rechizitele şcolare necesare la început de an şcolar. Părintele diacon Mihnea Bălteanu a subliniat faptul că acest demers vine să întărească relaţia de colaborare dintre Biserică şi Şcoală, iar Parohia continuă seria acţiunilor filantropice, îndeosebi cele de susţinere a elevilor care provin din familii dezavantajate social.
„La începutul fiecărui an şcolar, Biserica Mântuleasa din Craiova își arată prețuirea și sprijinul față de elevi. Astfel, în zi de duminică, la Parohia Mântuleasa, lucrarea sfințitoare a Bisericii a fost îmbinată cu cea filantropică. A devenit deja o tradiție ca an de an, cu prilejul începerii noului an şcolar, copiii care provin din familii cu posibilități materiale reduse să aibă parte de daruri din partea comunității noastre. Anul acesta, la inițiativa părintelui paroh și a celorlalți slujitori, cu sprijinul Consiliului Parohial și al credincioșilor, 26 de elevi din ciclurile primar, gimnazial și liceal au primit câte un ghiozdan complet echipat cu rechizite necesare pentru școală”, a precizat Diac. Mihnea Bălteanu.
În cadrul Sfintei Liturghii, preoţii de la Parohia Mântuleasa au rostit ectenii și rugăciuni de binecuvântare a elevilor la început de an școlar.
Gabriela Firu