Întâlnire ASCOR Craiova în cinstea Sfântului Neagoe Basarab

Evenimente

Asociaţia Studenţilor Creştin – Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Craiova, organizează în această perioadă, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, o serie de evenimente comemorative, dedicate personalităţilor oltene. Prima întâlnire a avut loc duminică, 26 septembrie, fiind dedicată Sfântului Neagoe Basarab, la împlinirea a 500 de ani de la trecerea sa la Domnul. Invitat la întâlnirea cu studenţii ascorişti craioveni a fost Pr. Lect. Dr. Ioniţă Apostolache, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova. „Personalitatea marelui domnitor valah Neagoe Basarab şi moştenirea filosofiei sale existenţiale creştine sintetizează o idee fundamentală, anume ce înseamnă conflictul dintre etern şi istoric şi cum se prezintă spiritualitatea românească în clipa în care învinge eternul”. Structurat sub formă de poveţe către fiul său Teodosie, testamentul pravoslavnicului voievod muntean adună numeroase sentinţe biblico-patristice, vorbind „nu numai despre puterea lui Dumnezeu şi slăbiciunea omului, despre împăraţii cei răi pedepsiţi de Dumnezeu şi despre obligaţia domnitorului de a asculta marile comandamente religioase şi morale, ci şi despre lucruri mai personale. În rezumat, elementul cheie al diferenţierii conpetuale dintre gândirea şi spiritul românesc din această perioadă şi trendul filosofiei medievale se descoperă prin «orientarea contemplativă spre eternitate». Cu privire la această stare de fapt, Contantin Noica spune: «Odată lumea oprită, se iveşte obişnuit spiritul. Lumea e oprită tocmai pentru ca spiritul să aibă netezită în faţa lui calea spre cunoaştere şi acţiune. Aşa fac toate filosofiile, chiar dacă nu recunosc făţiş că sunt idealiste, că pun spiritul însuşi. Ce se întâmplă însă în viziunea eternităţii de aici? Spiritul nu apare. Cugetul nu ia cunoştinţă de sine şi nu se aşază în faţa lumii, nu reface mai bine lumea pe care a oprit-o. În clipa când totul e tăcere, conştiinţa unui Neagoe Basarab e cuprinsă de umilinţă şi plânge»”, a subliniat Pr. Dr. Ioniţă Apostolache în contextul aniversării Sfântului Neagoe Basarab.

Gabriela Firu