Deschiderea anului universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova

Evenimente

La Facultatea Ortodoxă din Craiova, anul universitar 2021-2022 a început cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, prin cuvânt de rugăciune și învățătură, la 1 octombrie 2021. De praznicul Acoperământul Maicii Domnului, studenții și cadrele didactice au participat la Sfânta Liturghie oficiată în parohiile din cuprinsul Mitropoliei Olteniei de care aceștia aparțin. După Sfânta Liturghie, studenții de la cele cinci programe de licență și masterat ale Facultății (Teologie Ortodoxă Pastorală; Artă sacră; Arte plastice: pictură și sculptură; Teologie și cultură; Conservare și restaurare) s-au întâlnit cu îndrumătorii și mentorii lor, în sesiuni on-line, pe platforma GoogleClassroom. Pe aceeași platformă, studenții participă conform orarului, la toate cursurile și seminariile, în format on-line.

În mod tradițional, slujba de deschidere a anului universitar a fost săvârşită în data de 7 octombrie, ziua de prăznuire a Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah, ocrotitori, alături de Sfinții Trei Ierarhi, ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, părticele din sfintele lor moaște aflându-se spre închinare în Paraclisul Facultății. Astfel, o parte dintre părinții profesori și studenți s-au unit în rugăciune prin participarea la Sfânta Liturghie. Pentru cei care nu au putut să participe, din motivele impuse de pandemie, slujba a fost transmisă în format on-line pe platforma GoogleClassroom. La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Prof. univ. dr. Nicolae Răzvan Stan, Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova, a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, punctând totodată o serie de aspecte duhovnicești din viața Sfinților Serghie și Vah și accentuând importanța rugăciunii și a studiului în viața profesorilor și a studenților teologi.

Gabriela Firu