Elevi premiați în Parohia Perișoru – Vechi

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Parohia Perisoru-Vechi din Protopopiatul Bailești și-a sărbătorit cel de-al doilea hram joi, 14 octombrie, Sfânta Cuvioasă Parascheva. La acest eveniment au fost aduse copia Icoanei Pantanassa de la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Segarcea și Acoperământul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Parohia Giubega. Programul liturgic prilejuit de această sfântă sărbătoare a început miercuri seara, cu procesiunea la care au participat credincioși și un sobor de preoți. În continuare, începând cu ora 18.00, a fost săvârșită de către preoți slujba de Priveghere. În zi de hram, joi, 14 octombrie, a fost săvârșită Sfânta Liturghie în sobor de preoți. La final a fost organizată festivitatea de premiere a copiilor de la Școala Gimnazială „Henri Coandă”, care fac parte din Corul Anghelos al Parohiei Perișoru – Vechi. Dupa premiere a avut loc tradiționala agapă frățească, iar familiile din Parohie, cu posibilități materiale precare, au primit mai multe daruri din partea Parohiei și a părintelui Dumitrana Gheorghe Răzvan, care a mulțumit credincioșilor pentru că s-au implicat în acțiunile caritabile organizate pentru familiile aflate în nevoie.

Gabriela Firu