Activităţi catehetice în cadrul Proiectului „Lumină din Lumină”

Evenimente

Proiectul catehetic „Lumină din Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei a continuat în această perioadă, cu respectarea măsurilor sanitare în vigoare, o parte dintre activităţi desfăşurându-se în sistem online. Proiectul este implementat de Sectorul Învăţământ, Activităţi cu tineretul și Catehizare cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.

În judeţul Dolj, Grupul „Vestitorii Ortodoxiei” din Parohia Prapor a participat la o activitate online, părintele Gabriel Mărinică propunându-le tinerilor să surprindă frumuseţea naturii, prin intermediul fotografiei. „Este atât de uşor să ne bucurăm de lucrurile simple din viaţa noastră, trebuie doar să avem deschiderea de a le observa şi a da slavă lui Dumnezeu. «Vestitorii Ortodoxiei» s-au dovedit a fi foarte buni fotografi, căci au reuşit să surprindă frumosul de lângă ei şi au înţeles, analizând vieţile celor doi mari sfinţi, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir şi Sfântul Dimitrie Basarabov, că răbdarea, curajul şi credinţa sunt virtuţi specific creştine”, a subliniat Părintele Gabriel Mărinică, coordonatorul Grupului „Vestitorii Ortodoxiei”. Activităţile tinerilor din Parohia Prapor au continuat cu întâlnirea de duminică, culminând cu vizita la o bătrână din Parohie, căreia tinerii i-au adus daruri. În Parohia Dăbuleni, Pr. Niţu Daniel  le-a vorbit tinerilor despre Sfintele Daruri, în timp ce în Parohia Galicea Mare, tinerii au participat, alături de Părintele Claudiu Gologan, la activitatea catehetică intitulată „Învăţăm din Sfânta Scriptură”. În Parohia Unirea II, tinerii, coordonaţi de Părintele Ilie Boată, au fost implicaţi în jocuri de echipă, cu rol în dezvoltarea spiritului de echipă, abilităţilor de relaţionare şi relaţiilor de prietenie.

Târg de Jucării în Parohia Zănoaga

O activitate specială a avut loc în această perioadă şi în Parohia Zănoaga, unde Părintele Ovidiu Diaconu i-a implicat pe copii, timp de două zile, în organizarea Târgului de Jucării, un eveniment destinat susţinerii proiectelor viitoare ale Grupului. Parohia Zănoaga a organizat de-a lungul timpului, în cadrul acestui proiect catehetic, activităţi deosebite, atât sesiuni de informare, în cadrul cărora invitaţi din domenii variate de specialitate le-au vorbit tinerilor despre o serie de profesii, până la acţiuni educative, în care tinerii învaţă despre prietenie, credinţă, solidaritate. În municipiul Băileşti, un grup de copii din Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, sub îndrumarea Părintelui paroh Mihai Marius-Crinu, a participat la un atelier de creaţie. În Parohia Filiaşi I, copiii din cadrul Grupului parohial „Sfântul Dumitru” au participat în această perioadă la activităţi catehetice intitulate „Sfânta Tradiţie” şi „Prietenia”, iar copiii din Parohia Gherceştii Noi, sub îndrumarea părintelui Adrian Cârciumaru, au fost implicaţi în sesiuni de informare pe teme de sănătate şi în acţiuni recreative.

Parohiile din judeţul Gorj continuă activităţile de catehizare, culturale şi recreative din cadrul Proiectul „Lumină din Lumină”. Astfel, în Parohia Baia de Fier I, copiii, sub coordonarea Părintelui Ionuţ Ciungu, au desfăşurat activităţi sportive în cadrul excursiei desfăşurate în Parcul de aventură Cerna, activitate sprijinită de domnul administrator Adrian Bondoc. De asemenea, copiii au participat la cursul „Bunele maniere”, cei peste 9 ani s-au bucurat de cursul de Limba engleză, iar grupa mică a confecţionat lănţişoare şi brăţări care vor fi expuse în apropierea sărbătorilor de iarnă

În Parohia Polovragi, sub coordonarea părintelui Nicolae Gogâţă, copiii au participat la hramul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la zidirea Bisericii. Cu acest prilej, au cântat cântece patriotice şi au recitat poezii, sub îndrumarea profesorului de religie.

Proiectul catehetic „Lumină din Lumină” a fost lansat în luna iunie 2020 şi se desfăşoară pe o perioadă de trei ani, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. Scopul principal al proiectului este de a dezvolta activitățile parohiale cu implicarea tinerilor din Arhiepiscopia Craiovei. Activităţile Proiectului Catehetic „Lumină din Lumină” se desfăşoară sub genericul: „Lucrează! Dăruiește! Luminează!”.

Gabriela Firu