Școala Gimnazială Specială „Sfântul Mina” din Craiova şi-a cinstit Ocrotitorul spiritual

Evenimente

Școala Gimnazială Specială „Sfântul Mina” din Craiova își cinstește în fiecare an, pe 11 noiembrie, Ocrotitorul spiritual, Sfântul Mare Mucenic Mina. Anul acesta, unitatea de învăţământ special a îmbrăcat haină de sărbătoare, deoarece s-au împlinit 70 de ani de la înființare. Alături de cadrele didactice şi elevi s-a aflat parohul Bisericii „Sfântul Nicolae” Belivacă, Pr. Florin Bonea. Cu această ocazie, a fost săvârșită slujba de Te Deum şi au fost rostite rugăciuni de pomenire a cadrelor didactice care au plecat la Domnul. Acțiunea se înscrie în activitățile parteneriatului „Hristos văzut prin ochi de copil special”, încheiat între Şcoală – Biserică pentru anul școlar 2021-2022, după cum a subliniat profesorul de religie al școlii, Pr. Prof. Dr. Romulus Lucian Dodenciu .