În ziua de sâmbătă, 19 februarie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova. Cu acest prilej, răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane, dirijat de Prof. dr. Victor Şapcă.
Înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Răcăreanu Leonard Ionuț, pe seama Parohiei Țărțăl din comuna Teslui, Protopopiatul Craiova Sud. De asemenea, Părintele Mitropolit Irineu l-a hirotonit în treapta de diacon pe tânărul teolog Ciobanu Alexandru Marius, pe seama Parohiei Orodel din Protopopiatul Băilești.
La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu a rostit rugăciunea specială pentru încetarea pandemiei de coronavirus.
Gabriela Firu
Foto: Ionuţ Stanciu