Primul an de implementare a Proiectului Eparhial Catehetic „Cuvântul Adevărului” se apropie de final. Proiectul a fost lansat de Sectorul Învăţământ, Activităţi cu tineretul şi Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei şi se desfăşoară cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Scopul proiectului este de a dezvolta, la nivelul celor şase protoierii din judeţele Dolj şi Gorj, mai multe centre catehetice parohiale, pentru a se desfăşura activităţi catehetice.
În această perioadă, activităţile catehetice au continuat în Parohiile implicate în proiect, astfel că au fost susţinute cateheze în mai multe Parohii, printre care Parohia Godeni, Parohia Cetate II, Parohia Urzicuţa, Parohia Poiana Mare şi Parohia Dăbuleni. În Parohia „Ziua Crucii” din Craiova, credincioşii au participat la evenimentul catehetic „Despre însemnarea cu semnul Sfintei Cruci”, susţinută de Părintele Daniel Nicola de la Parohia Vârvor. O serie de evenimente catehetice au avut loc şi în Parohiile Cârcea, Golfin, Celaru, Gârleşti, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Municipiul Băileşti, Filiaşi I, Vârvor, Gherceşti, Parohia Romaneşti din Craiova, unde mai multe teme au fost prezentate de preoţi, printre care „Despre cinstirea sfinţilor”, „Despre Mântuitorul Iisus Hristos”, „Despre Post”, „Despre Taina Pocăinţei” etc.
Proiectul catehetic „Cuvântul adevărului” a fost lansat în luna martie 2021 şi se derulează pe o perioadă de trei ani, adresându-se preoţilor din Parohiile aflate în cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei. Printre obiectivele proiectului se numără: pregătirea mai multor preoţi din cele şase protoierii, în decurs de trei ani, înfiinţarea de centre catehetice parohiale și editarea şi tipărirea unei foi catehetice „Foaie de învăţătură ortodoxă” pentru fiecare parohie.
Gabriela Firu