Simpozionul Naţional Studenţesc de la Lainici, la a XIV-a ediţie

Evenimente

Mănăstirea Lainici a găzduit în zilele de 16 şi 17 mai, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, cea de-a XIV-a ediţie a Simpozionului Naţional Studenţesc (SNSL). Organizat de Facultatea de Teologie din Craiova, evenimentul a reunit peste 30 de studenţi de la cele mai importante facultăţi de teologie din ţară. Fiecare participant a prezentat un referat pe tema anului omagial 2022, încadrat în cele două sesiuni de lucru ale simpozionului: „Rugăciunea în viaţa Bisericii şi a creştinului” şi „Teologia sfinţilor isihaşti: Grigorie Palama, Simeon Noul Teolog şi Paisie de la Neamţ”.

Întâlnirea a fost deschisă în sala de protocol a sfintei Mănăstiri Lainici, prin cuvântul de binecuvântare al IPS Părinte Mitropolit Irineu, transmis studenţilor participanţi de părinţii profesori organizatori. Pe această cale, Părintele Mitropolit şi-a exprimat bucuria reorganizării în format fizic a acestei activităţi de tradiţie academică a Facultăţii de Teologie din Craiova, a mulţumit Mănăstirii Lainici pentru găzduire şi tuturor celor implicaţi în organizarea şi buna desfăşurare a simpozionului. „Suntem în bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos şi iată-ne din nou împreună, împlinind această frumoasă lucrare a studiului şi a cercetării academice, în străvechea vatră monahală a Mănăstirii Lainici. Simpozionul Naţional Studenţesc, organizat de Facultatea noastră de Teologie Ortodoxă din Craiova, are o bogată tradiţie teologică, împlinind anul acesta 14 ani de neîntreruptă activitate. Cu fiecare an, interesul tinerilor studenţi teologi pentru dezbaterile şi discuţiile colocviale a crescut simţitor, dovedind în mod remarcabil seriozitate, perseverenţă şi mai ales duh ortodox de lucrare şi comuniune academică. Anul acesta, în contextul activităţilor omagiale dedicate „Rugăciunii în viaţa Bisericii” şi „Sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama şi Paisie de la Neamţ”, tematica întâlnirii noastre se propune în mod inedit ca reviriment duhovnicesc şi teologic în studiul acestor subiecte de profundă importanţă pentru viaţa şi lucrarea Bisericii. Pentru această provocare academică ne-am străduit să beneficiaţi de cel mai potrivit context, inspirat de bogata tradiţie isihastă a Mănăstirii Lainici, gazda evenimentului nostru. Nu în ultimul rând, transmitem mulţumirile noastre Sfintei Mănăstiri Lainici pentru darul de găzduire pe care ni l-a împărtăşit şi anul acesta, profesorilor Facultăţii noastre de Teologie din Craiova pentru implicarea în buna organizare a acestui eveniment, precum şi dascălilor dumneavoastră care v-au îndrumat şi v-au mandatat să purtaţi cuvântul teologic al învăţăturilor primite, aici în Oltenia!”, a menţionat IPS Părinte Mitropolit Irineu.

În continuare, evenimentul de deschidere a SNSL a continuat cu prezentarea volumului din anul precedent, prezentare făcută în detaliu de pr. lect. univ. dr. Ioan Sorin Bora, directorul Departamentului de Teologie al Facultăţii de Teologie din Craiova. De asemenea, părintele arhim. Ioachim Pârvulescu, egumenul cinstitului aşezământ monahal, a vorbit participanţilor despre tradiţia şi moştenirea isihastă a sfintei Mănăstiri Lainici şi despre nevoinţele duhovniceşti ale părinţilor care s-au nevoit aici în perioada interbelică şi comunistă.

La finele evenimentului, studenţii au primit diplome de participare din partea Facultăţii de Teologie din Craiova şi daruri din partea sfintei Mănăstiri Lainici.

Pr. Ioniţă Apostolache