Examen de admitere la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova a organizat examen de admitere pentru candidaţi, în perioada 18 – 19 mai 2022. „În ziua de miercuri, 18 mai, a avut loc evaluarea orală a candidaţilor, care a constat în verificarea dicţiei şi aptitudinilor muzicale, iar în ziua de joi, 19 mai, a avut loc proba scrisă a examenului, care a constat în verificarea cunoştinţelor religioase la disciplina Religie din clasele V-VIII. Candidaţii au fost foarte bine pregătiţi pentru acest examen şi îi felicităm pentru rezultate”, a subliniat Pr. Prof. Vintilă Belcineanu, Directorul Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul”.

Continuând activitatea unor modeste școli craiovene, organizate în jurul mânăstirilor sau în tinda bisericilor de enorie unde dascălii proveniți din rândul călugărilor de strană transmit lumina învățăturii de carte iar celor de vocație formația necesară slujirii preoțești, „primul seminar din Principate” este atestat la Craiova în sec. al XVIII-lea.

Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” a funcționat continuu, chiar în perioade critice pentru istoria neamului nostru românesc, ceea ce a determinat o intensificare a activității după Primul Război Mondial, când a fost ridicat la rangul de „Seminar Teologic Superior” sau „Seminar de Vocație”. Astfel, Seminarul Teologic din Craiova a devenit o școală de prestigiu a învățământului românesc.

Gabriela Firu