Slujbă de sfințire a Bisericii cu hramurile „Sfinții Împărați Constantin și Elena ” și „Nașterea Domnului ”, Filiași

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ziua de duminică, 17 iulie, a avut loc slujba de sfințire a Bisericii cu hramurile „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Nașterea Domnului” din orașul Filiași, Protoieria Craiova Nord. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie și slujba de târnosire au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, alături de un ales sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte Părintele Ion Nicolae, Protopop al Protoieriei Craiova Nord. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul Psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova, dirijat de Prof. dr. Victor Șapcă. În cadrul Sfintei Liturghii au primit Gramate de mulțumire din partea Mitropoliei Olteniei credincioșii care s-au implicat în ridicarea acestui sfânt locaș. De asemenea, Părintele Paroh Dogariu Corneliu a primit titlul onorific de iconom stravrofor, iar Părintele Petre Mădălin Ștefan a primit titlul onorific de iconom.

Potrivit Actului de târnosire, „S-a construit din temelie această sfântă și dumnezeiască Biserică cu hramurile «Sfinții Împărați Constantin și Elena» și «Nașterea Domnului» în orașul Filiași, județul Dolj, între anii 2004 – 2015. Piaria de temelie a Sfintei Biserici a fost pusă în data de 13 august 2004”. Pictura Bisericii a fost realizată între anii 2018 – 2021.

Gabriela Firu