Mitropolia Olteniei a sărbătorit miercuri, 27 iulie 2022, de Praznicul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, 14 ani de la întronizarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu în scaunul vlădicesc de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei. Momentul a fost marcat la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, unde Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În aceeași zi, Părintele Mitropolit s-a aflat în mijlocul persoanelor fără adăpost din cadrul Centrului „Sfântul Vasile”, așezământ administrat de Asociația Vasiliada în parteneriat cu Consiliul Local Municipal Craiova și Arhiepiscopia Craiovei. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat pe beneficiarii Centrului, le-a transmis un cuvânt de învățătură despre viața jertfelnică a Sfântului Pantelimon și despre importanța rugăciunii către Sfântul Mare Mucenic, oferindu-le de asemenea o masă caldă.
Numeroşi credincioși din Mitropolia Olteniei au fost alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu miercuri, 27 iulie, de praznicul Sfântului Pantelimon, la împlinirea celor 14 ani de arhierie la Craiova. Evenimentul, precedat de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită la Catedrala Mitropolitană din Cetate, a fost încărcat de emoţie, IPS Părinte Mitropolit mulţumind tuturor pentru urările de bine, pentru rugăciune şi pentru dragostea cu care l-au înconjurat. Totodată, în cadrul Sfintei Liturghii, Diac. Teodor Marcu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” – Dorobănția din Craiova.
În cuvântul de binecuvântare de la finele slujbei euharistice, Mitropolitul Olteniei a vorbit despre viaţa şi minunile „Sfântului Mare Mucenic Pantelimon”, doctor fără de arginţi.
„Aducem mulțumire Bunului Dumnezeu și Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, un mucenic care și-a dat viața pentru mărturisirea dreptei credințe și și-a agonisit coroană cerească întru Împărăția lui Dumnezeu, un mucenic care a învățat tainele credinței din descoperire dumnezeiască. El era elev al unui mare dascăl în Medicină și de la el a învățat metode de tămăduire a oamenilor bolnavi și că adevărata credință este cea creștină, aceea care mărturisește că Mântuitorul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Pentru această mărturisire și pentru această credință, Sfântul Pantelimon și-a sacrificat toată viața sa. În primul rând, Sfântul Pantelimon a fost un practicant al învățăturilor evanghelice, adică a împlinit nu numai cu cuvântul, ci și cu fapta. Aceste învățături, Domnul Iisus Hristos le-a dat sfinților apostoli și prin aceștia ni s-au dat nouă, prin Biserică. Și cu cât se nevoia mai mult în post și în rugăciune, cu atât mai mult se apropia de Dumnezeu. Sfântul Pantelimon s-a umplut de dragostea lui Dumnezeu și un dor neîncetat stăpânea sufletul său, care îl chema la Tatăl cel Ceresc. Sfântul Pantelimon a trecut din lumea aceasta în lumea veșnică, în rândul sfinților, ca să fie mijlocitorul și ajutătorul nostru în toate suferințele noastre, în toate bolile noastre, în toate durerile noastre, și-n tot timpul și-n tot locul”, a transmis Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu.
În a doua parte a cuvântului, Înaltpreasfinția Sa a adus mulțumiri tuturor celor care l-au ajutat în această calitate de arhipăstor al Bisericii din Oltenia.
14 ani de rodnică activitate pastorală
Valenţele multiple ale activităţii pastorale purtate de Părintele Mitropolit Irineu în Arhiepiscopia Craiovei, pentru clerici şi credincioşi, au fost evidenţiate de Pr. Grigore Vulcănescu, consilier cultural şi protoiereu al Protopopiatului Craiova Sud. „Momentele de aniversare sunt momente de rememorare și mai ales de bucurie și de mulțumire. Din luna august 2016, în calitate de director al Consiliului de Studii Universitare de Doctorat din cadrul Universității din Craiova, s-a implicat în mod nemijlocit în perfecționarea și dezvoltarea tinerilor doctoranzi, conferind procesului de cercetare o autoritate deosebită în rândul instituțiilor de prestigiu din sectorul educațional superior. În sufletul Înaltpreasfinției Sale este prezent în mod permanent dragostea pentru Hristos și pentru Biserica Lui. Această prezență cu roade îmbelșugate se vede în laborioasa activitate pastoral – misionară, culturală, academică, social – filantropică, economică și administrativă desfășurată de-a lungul bogatei perioade de arhipăstorire. Părintele nostru Mitropolit este mereu prezent în mijlocul credincioșilor și al clericilor, învățând prin cuvânt și prin faptă, îndemnând la iubirea lui Dumnezeu și la iubirea semenilor, În perioada pandemiei, perioadă de încercare și suferință pentru noi toți, a stăruit în rugăciune, pentru însănătoșirea celor bolnavi trupește, dar în același timp și pentru odihna celor trecuți la Domnul”, a evidențiat Pr. Consilier Grigore Vulcănescu.
În timpul arhipăstoririi Înaltpreasfinţiei Sale au fost construite din temelie zeci de biserici, iar alte câteva sute au fost reparate, consolidate, renovate prin eforturile comune ale preoţilor, autorităţilor şi credincioşilor din respectivele comunităţi. „În ceea ce privește activitatea pastoral – misionară și educațională a Înaltpreasfinției Sale, nu putem omite atenția deosebită pe care o acordă copiilor și tinerilor pe care îi prețuiește. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, s-au desfășurat mai multe proiecte pedagogice, educative, social – filantropice și de catehizare. Pentru cadrele didactice din Arhiepiscopie au fost organizate cursuri de formare și s-au dezvoltat programe adaptate unui învățământ de calitate. Mai multe activități, concursuri și festivaluri destinate elevilor s-au desfășurat prin fundațiile și asociațiile Centrului eparhial, concursuri de pictură, oratorie, colinde. La îndemnul Înaltpreafințitului Părinte Mitropolit Irineu au fost inițiate și se află în desfășurate mai multe proiecte care își propun să sporească numărul de tineri prezenți în viața Bisericii”, a adăugat Pr. Consilier Grigore Vulcănescu.
Au fost înființate 8 centre sociale pentru copii în Craiova, Filiași, Târgu Jiu, București, Lipovu și Grădinari, alte trei centre sociale pentru bătrânii din Craiova și Călimănești, un centru pentru persoane fără adăpost, precum și instituții de învățământ, școli și grădinițe în Craiova, Grădinari și Târgu Jiu. De asemenea, prin grija Înaltpreasfnțitului Părinte Mitropolit s-a dezvoltat și infrastructura de asistență socială din Arhiepiscopia Craiovei. O grijă specială a fost arătată de către Înaltpreasfnțitul Părinte Mitropolit și pentru preoții cu mulți copii și pentru familiile preoților care au decedat, oferind burse lunare tuturor copiilor până la împlinirea vârstei majoratului. Grija Înaltpreasfinției Sale față de persoanele aflate în suferință a fost evidentă și în contextul pandemiei cu COVID – 19 când, cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, a fost inițiată campania „Dragostea nu cade niciodată”. Astfel, spitalele din Craiova, Târgu Cărbunești și Băilești au fost ajutate cu măști și materiale de protecție, iar Secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Craiova a fost dotată cu un aparat performant, necesar tratării bolnavilor de COVID-19, aflați în stare gravă. De asemenea, persoanele vârstnice au fost ajutate pe întreaga perioadă a stării de urgență cu alimente, medicamente și produse de igienă. Un capitol important este activitatea publicistică, care s-a concretizat prin numeroase activități academice în cadrul simpozioanelor și al conferințelor naționale și internaționale, precum și prin articole, studii, volume și cărți publicate la edituri de prestigiu.
Gabriela Firu