Sfânta Liturghie Arhierească și slujba de resfințire a Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” – Ungureni

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ziua de duminică, 25 septembrie, a avut loc slujba de târnosire a Bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” – Ungureni din Craiova. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie și slujba de resfințire au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte: Părintele Vladimir Dărângă, Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Craiova, Părintele Consilier Adrian Mazilița, Părintele Consilier Achim George Daniel, Părintele Protopop Grigore Vulcănescu, Părintele Protopop Ion Nicolae, alături de Părintele Paroh Adrian Ivan și Părintele Mihai Valeriu Zanfirescu. Credincioșii au participat în număr mare la momentele de aleasă bucurie duhovnicească, iar la final au intrat în Sfântul Altar și au trecut prin fața Sfintei Mese pe care au sărutat-o, alături de Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce.

Pentru implicarea deosebită în activitatea Bisericii, Părintele Mihai Valeriu Zanfirescu a primit din partea Mitropoliei Olteniei rangul onorific de iconom stavrofor. Totodată, în semn de prețuire pentru sprijinirea Bisericii, IPS Părinte Mitropolit Irineu a oferit Gramate de mulțumire credincioșilor care au fost alături de preoții acestui sfânt locaș în acțiunile de restaurare și consolidare a Bisericii.

Între anii 2018 – 2022, la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” – Ungureni au fost realizate ample lucrări de restaurare și consolidare a bisericii, a picturii interioare și exterioare, precum și de amenajare a curții interioare a Bisericii.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a scos în evidență bucuria duhovnicească trăită la aceste momente de sărbătoare și a subliniat purtarea de grijă și ocrotirea Sfântului Nicolae față de toți credincioșii.

„Nicio bucurie nu este mai mare în lumea aceasta decât cea sufletească, bucuriile duhovnicești nu se pierd niciodată, nu se termină niciodată, pentru că ele se așază în sufletul nostru și ne dau mulțumire nu numai aici, în lumea aceasta, ci și în viața cea veșnică. Vă vorbesc despre această bucurie întrucât ea izvorăște din acea stare sufletească pe care sfinții au avut-o de totdeauna în comuniune cu Mântuitorul Iisus Hristos. Domnul nostru când a înviat, primul cuvânt pe care l-a rostit Sfinților Apostoli a fost: «Bucurați-vă!». Pentru că bucuria era singura emoție sufletească pe care Sfinții Apostoli puteau să o trăiască în preajma Mântuitorului Hristos. Tocmai de aceea, în Biserica noastră, întotdeauna suntem îndemnați de sfinți și de Mântuitorul Hristos să ne bucurăm. Este o zi de mare bucurie astăzi, pentru că această sfântă biserică străveche se reînnoiește, pentru că Sfântul Nicolae a purtat de grijă, și când Sfântul Nicolae poartă de grijă, nu există nicio piedică în calea noastră. El este făcătorul de minuni, și atâtea fapte a săvârșit, încât nu există iarbă și nici grăunți de nisip pe fața pământului câte fapte bune face Sfântul Nicolae. Gândiți-vă câți oameni se roagă la Sfântul Nicolae în fiecare zi, și de fiecare dată Sfântul Nicolae vine neobosit la toți și îi ajută pe toți. Deci și această biserică se cuvenea să fie înfrumusețată iarăși, ca noi astăzi să ne bucurăm de această grijă a Sfântului Ierarh Nicolae. Sfântul Nicolae Ocrotitorul, Sfântul Nicolae Mijlocitorul, Sfântul Nicolae al tuturor: al copiilor, al adolescenților, al tinerilor, al celor care se apropie de căsătorie, al celor care sunt în vârstă, Sfântul Nicolae este Ocrotitorul și Ajutătorul nostru”, a subliniat Părintele Mitropolit Irineu.

În continuare, Înaltpreasfinția Sa a detaliat pericopa evanghelică din Duminica a 18-a după Rusalii, Pescuirea minunată, subliniind totodată că „ascultându-L pe Dumnezeu, se înnobilează sufletul nostru, se întărește viața noastră, se luminează conștiința noastră”.

„Numai Dumnezeu este Acela care știe taina sufletului nostru. El știe de ce avem nevoie, dar vrea ca noi să-I spunem. Oare noi, ca oameni maturi, nu știm de ce are nevoie copilul nostru?  Dar așteptăm ca el să spună «mamă» și-l învățăm ca el să spună «mamă», să spună «tată». Și Dumnezeu ne învață pe noi să-I spunem «Tată!» De aceea ne-a spus: Iată rugăciunea «Tatăl nostru Care ești în ceruri». Așadar, ascultându-L pe Dumnezeu, se înnobilează sufletul nostru, se întărește viața noastră, se luminează conștiința noastră și, bineînțeles, Cuvântul lui Dumnezeu care se așază în noi devine armă împotriva diavolului. Căci zice Sfântul Apostol Pavel: «Cuvântul lui Dumnezeu este mai tare și mai ascuțit decât sabia cu două tăișuri, care pătrunde până la despărțitura dintre suflet și trup și spirit». Deci acel cuvânt care rămâne în noi să-l păstrăm cu multă luare-aminte, pentru că Dumnezeu face ca  acest cuvânt care este și sămânță, sămânța pe care o aruncă semănătorul, să rodească și să încolțească în noi. Așadar, trebuie să lăsăm loc, prin credință, Cuvântului lui Dumnezeu, să-L așezăm întotdeauna în sufletul nostru și să-L rostim mereu. De aceea, învățătura duhovnicească a Bisericii noastre este să citim Sfânta Evanghelie, să citim în Noul Testament, să citim la Psaltire mereu, pentru că este armă împotriva vrăjmașului, iar ele ne vor fi de mare folos și cu adevărat vom prinde acel pește duhovnicesc, virtutea pe care s-o așezăm în sufletele noastre”, a transmis credincioșilor, în cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu.

Potrivit Actului de târnosire citit de Părintele Protopop Grigore Vulcănescu, „s-a zidit această biserică cu hramul «Sfântul Ierarh Nicolae Mare Făcător de Minuni», cunoscută după tradiție cu numele de Ungureni, după numele unui cioban transilvănean care, la anul 1720, fugind din pricina robiei străine, a ridicat aici locaș de închinare drept mulțumire adusă lui Dumnezeu. Potrivit vechii pisanii, Biserica de zid ce se vede astăzi s-a ridicat pe locul vechiului locaș de închinare, în jurul anului 1780, de către frații Constantin și Alexe Becheanu în timpul domnitorului Alexandru Ipsilanti, episcop fiind Filaret al Râmnicului. Abia în anul 1868, Biserica este refăcută și înzestrată cu picturi și odoare sfinte pe cheltuiala paharnicului Nicolae Chintescu, ca urmaș ctitoricesc, în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, episcop al Râmnicului fiind Sfântul Ierarh Calinic. Biserica a cunoscut în timp reparații parțiale în funcție de probleme și necesități. La numai 30 de ani de la ultima restaurare a picturii, întrucât Biserica se înfățișa într-o vădită stare de degradare, prin mila lui Dumnezeu celui Atotputernic și prin grija neobosită a Înaltpreasfințitului Părinte Acad. Dr. Irineu Popa, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, s-a consolidat și s-a restaurat în totalitate, cu sprijinul autorităților centrale și locale, precum și al enoriașilor acestei parohii, slujitori ai sfântului altar fiind: Preacucernicul Preot Paroh Dr. Adrian Ivan, Preacucernicul Părinte Dr. Adrian Cristian Mazilița și Preacucernicul Preot Mihai Valeriu Zanfirescu”, a adăugat Părintele Protopop Grigore Vulcănescu.

Gabriela Firu