Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, în procesiune la Alba Iulia. Mitropolitul Olteniei a slujit la Catedrala Arhiepiscopală

Evenimente

În după-amiaza zilei de joi, 20 octombrie 2022, în ajunul sărbătorii Sfinților Mărturisitori Ardeleni, la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia a avut loc procesiunea de primire a sfintelor moaște ale Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana. La ora 17.30, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, dimpreună cu un sobor numeros de preoți și diaconi, au întâmpinat delegația care a însoțit racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Nicodim cel Sfințit, în prezența a numeroși credincioși din Alba Iulia și din împrejurimi. Relicvele au fost aduse spre închinare de la Mănăstirea Tismana (județul Gorj), în fruntea delegației aflându-se Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.

În continuare, cei trei ierarhi, alături de preoții și credincioșii prezenți, au luat parte la procesiunea cu sfintele moaște în jurul ansamblului Catedralei arhiepiscopale. În cuvântul rostit la finalul ceremoniei, pe esplanada special amenajată în fața Catedralei, Întâistătătorul Arhiepiscopiei Alba Iuliei a evidențiat faptul că atât Sfinții Mărturisitori Transilvăneni, cât și Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit, L-au mărturisit pe Hristos prin cuvânt și prin faptă, reprezentând modele demne de urmat pentru fiecare dintre noi. Totodată, Părintele Arhiepiscop al Alba Iuliei a adresat alese mulțumiri Părintelui Irineu, Mitropolitul Olteniei, pentru odorul de mare preț adus spre închinare cu prilejul sărbătorii Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a mulțumit Ierarhului Alba Iuliei, precum și tuturor clericilor și credincioșilor prezenți, pentru frumoasa și călduroasa primire de care a avut parte delegația care a însoțit racla cu cinstitele moaște ale Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana. Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Irineu și-a exprimat bucuria deosebită de a fi prezent în vechea Cetate a Bălgradului cu ocazia prăznuirii Sfinților Mărturisitori Transilvăneni, subliniind faptul că este pentru prima dată când racla cu moaștele Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfințit a părăsit Arhiepiscopia Craiovei pentru a ajunge spre închinare într-o altă eparhie din țară.

În continuare, pe scena special amenajată în fața Catedralei Încoronării, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, și Preasfințitul Părinte Benedict, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, au oficiat slujba Vecerniei mari. În tot acest timp, sutele de credincioși prezenți s-au închinat raclei cu moaștele Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfințit, odor așezat în galeria (culoarul) de pe latura de sud a ansamblului Catedralei Reîntregirii. Racla cu sfintele moaște va rămâne spre închinare în Cetatea Marii Uniri până luni dimineața (24 octombrie), când delegația din Eparhia Craiovei se va întoarce la Mănăstirea Tismana (județul Gorj).

(Sursă articol și foto: Reîntregirea.ro)