În acest an se împlinesc trei veacuri și jumătate de la înființarea Episcopiei Strehaiei și numirea episcopului Daniil în scaunul chiriarhal al acesteia.
Astfel, Duminică, 30 Octombrie, la Mănăstirea Strehaia a avut loc un eveniment deosebit prilejuit de această aniversare.
Manifestările dedicate împlinirii a 350 de ani de la înființarea Episcopiei Strehaiei au debutat în ziua de 30 octombrie, cu sfințirea unei troițe de aproximativ 4 metri amplasată în apropierea intrării în incinta Mănăstirii Strehaia. Troița a fost ridicată de Episcopia Severinului și Strehaiei prin purtarea de grijă a Întâistătătorului acestei Eparhii, Preasfințitul Părinte Nicodim, pentru a marca aceste repere din istoria acestor locuri, la Mănăstirea Strehaia, unde a fost sediul Episcopiei intre anii 1672-1679.
Slujba de Sfintire a troiței a fost oficiată de un sobor de cinci arhierei sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. Alături de Înaltpreasfinția Sa au slujit: Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Românilor Ortodocși din Ungaria, având alături un ales sobor de preoți și diaconi.
După slujba de sfințire a troiței, soborul slujitor împreună cu credincioșii prezenți au mers în incinta mănăstirii unde, aproape de intrare, s-a pus piatra de temelie pentru un paraclis de iarnă al mănăstirii, paraclis așezat sub purtarea de grijă a Sfintei Preacuvioasei Maicii noastre Teofana Basarab, sfântă canonizată recent de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe române, acest paraclis fiind prima biserică așezată sub purtarea de grijă a acestei sfinte de neam român.
La aceste evenimente au luat parte și autorități locale și centrale, fiind prezenți la evenimente domnul Alin Isuf, Prefectul Județului Mehedinți, domnul Aladin Georgescu, Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Domnul Ionică Negru, vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți și domnul Ioan Giura, primarul Orașului Strehaia.
După punerea pietrei de temelie, ierarhii, împreună cu preoții, diaconii și credincioșii prezenți au mers în procesiune până în fața bisericii mănăstirii, unde, pe un podium special amenajat a fost oficiată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.
Răspunsurile liturgice la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie au fost date de membrii Grupului psaltic Sf. Nicodim de la Tismana al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.
La finalul Sfintei Liturghii Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a pus la inimile credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură.
În prima parte a cuvântului, Înaltpreasfinția sa a vorbit despre bucuria acestei aniversări și importanța ei pentru clerul și credincioșii mehedințeni. În partea a doua, ierarhul a tâlcuit pericopa evanghelică a duminicii acesteia, pericopă evanghelică ce vorbește despre pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. Înaltpreasfinția Sa a încheiat cuvântul de învățătură, îndemnând credincioșii prezenți la a prețui timpul acestei vieți trecătoare pentru a ne pregăti veșnicia și a hrăni sufletul nu cu bogățiile materiale, ci cu faptele bune și virtuțile, concluzionând prin îndemnul de folosi ziua de astăzi ca „un bun prilej pentru a ne evalua faptele noastre și să ne îndreptăm inima spre viața veșnică!”
La final Preasfințitul Părinte Nicodim a mulțumit ierarhilor prezenți și întregului cler, precum și credincioșilor prezenți pentru această bucurie a comuniunii la ceas de sărbătoare pentru Episcopia Severinului și Strehaiei și a întregului Județ Mehedinți. De asemenea, Ierarhul a exprimat bucuria acestui întreit eveniment desfășurat la Mănăstirea Strehaia cu ocazia împlinirii a 350 de ani de la înființarea Episcopiei Strehaiei.
Evenimentele dedicate acestei aniversări au continuat în ziua de 30 octombrie 2022 cu sfințirea de către soborul de ierarhi a unei troițe în curtea bisericii din satul Izvorăl, sat aflat la aproximativ 10 km distanță de orașul Strehaia, troiță ce a fost ridicată tot prin grija Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, pentru a marca 100 de ani de la trecerea la cele veșnice a episcopului Gherasim Safirin, care a fost botezat în această biserică.
În ziua de luni, 31 octombrie, se va desfășura la Centrul Cultural-Misionar „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Drobeta-Turnu Severin, simpozionul intitulat „Țara Severinului – Oameni. Fapte. Locuri”, simpozion la care se vor susține comunicări ce vor avea ca subiect comemorări și omagieri din acest an. Studiile cu privire la Episcopul Gherasim Safirin vor fi publicate într-un volum separat.
(Sursă articol și foto: episcopiaseverinului.ro)