Început de an prin Liturghie arhierească în Catedrala Mitropolitană „Sf. Mare Mc. Dumitru” din Craiova

Evenimente

În prima zi a lunii ianuarie, creștin-ortodocșii prăznuiesc „Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului Hristos” și viața  Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei (330-379 d. Hr.). În același timp, din punct de vedere civil, serbăm trecerea într-un nou an calendaristic.

În această zi de întreită bucurie, Înaltpreasfințitul Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în Catedrala Mitropolitană „Sf. Mare Mc. Dumitru”, din Craiova, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. La finalul sfintei slujbe, Părintele Mitropolit Irineu a ținut un cuvânt de învățătură și de binecuvântare.

În prima parte a cuvântului, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre dimensiunea teologică a timpului vieții și a urării tradiționale din această perioadă a anului. Acum, când am pășit în noul an, trebuie să înțelegem rostul timpului în viața noastră. Pentru creștini, sfințirea numelui lui Dumnezeu în sufletele noastre se face în timpul mântuirii noastre. Cine înțelege rolul timpului, înțelege și moartea ca trecere într-o altă dimensiune existențială: „Cu ajutorul Milostivului Dumnezeu am trecut în anul 2023. De fiecare dată când noi spunem La mulți ani!, ne gândim la Mântuitorul Hristos, pentru că El este Stăpânul veacurilor și al timpului. Nașterea Domnului ne-a deschis nouă iarăși calea spre rai. Mântuitorul Iisus Hristos, făcându-se Om, a luat firea noastră ca să osândească păcatul, să biruiască pe cel rău, care pusese stăpânire pe noi prin greșeala lui Adam, să ne curățească de stricăciune și de moarte și să ne ducă întru Sine la Tatăl cel ceresc pentru a ne face moștenitori ai Împărăției Cerurilor”.

În a doua parte, Părintele Mitropolit Irineu a amintit de semnificația sărbătorii Tăierea împrejur a Mântuitorului. Această sărbătoare are legătură cu botezul creștin: „Tăierea împrejur devine, pentru creștini, botezul, îngroparea și învierea cu Mântuitorul Iisus Hristos dar și înfierea cu Tatăl Cel ceresc. Dacă Tăierea împrejur era un simbol al legământului lui Dumnezeu cu poporul ales, prin Sfântul Botez noi devenim copii ai Tatălui ceresc și moștenitori ai Împărăției cerurilor”.

În ultima parte a cuvântului de învățătură, Părintele Mitropolit Irineu a vorbit despre Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, următorul vieții lui Hristos. Înaltpreasfinția Sa a amintit de educația creștină pe care ierarhul a primit-o în familie, de viața sa dedicată rugăciunii, milosteniei și Bisericii. Sf. Vasile este autorul Liturghiei care îi poartă numele, săvârșită de 10 ori în timpul unui an liturgic. De asemenea, el este fondatorul așezămintelor sociale numite Vasiliade, dar și autorul a numeroase cărți teologice.

În îndemnul de final, Înaltpreasfinția Sa a amintit de rugăciune și bucurie: „Având atâtea frumuseți în sărbătoarea de astăzi, să ne încredințăm sufletele noastre lui Dumnezeu și Sf. Vasile cel Mare. Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dăruiască mulți și binecuvântați ani întru Sine. Pacea Domnului să fie cu voi cu toți. Amin”.