Lansarea Proiectului „Comoara din lada bunicii”: O călătorie culturală spre…trecut

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Braniște II Ișalnița, din cadrul Protoieriei Craiova Nord, prin Pr. Prof. Dodenciu Lucian a deschis, de curând, seria activităților care se vor derula în cadrul Proiectului european de solidaritate „Comoara din lada bunicii”.

Conferința de lansare a proiectului a fost găzduită de biblioteca Școlii Gimnaziale „Eliza Opran” din localitate. La eveniment au participat reprezentanți ai partenerilor (Protoieria Craiova Nord, Muzeul Olteniei Craiova, Primăria și Consiliul Local Ișalnița, Școala Gimnazială „Eliza Opran” Ișalnița, Ansamblul Folcloric „Ion Șerban” Ișalnița, Școala Gimnazială Specială „Sf. Mina” Craiova),  implicați în derularea proiectului: părintele protoiereu Cristian Cojocaru de la Protoieria Craiova Nord, Irinel Cănureci, șef al Secției de Etnografie de la Muzeul Olteniei Craiova, Tiberiu Dascălu, primar al localității Ișalnița, Ovidiu Flori, administrator delegat al localității Ișalnița, Carmen Velișcu, director al Școlii Gimnaziale „Eliza Opran” Ișalnița, Luiza Cioablă, director al Ansamblului Folcloric„Ion Șerban” Ișalnița, Cristina Constantinescu, director al Școlii Gimnaziale Speciale „Sf. Mina” Craiova, membri ai Consiliului Local Ișalnița, alături de tinerii voluntari și membrii din echipa de implementare, prof dr. Dodenciu Mirela și prof. Jianu Simona (coach proiect).

Obiectivele proiectului au fost în prim-planul dezbaterii, acesta propunându-și să valorifice trecutul, istoria locală, (re)descoperind tradiții și obiceiuri, peste care s-a așezat un văl de uitare, de indiferență și de ignoranță.

Importanța acestui proiect derivă din participarea tinerilor care fac parte din grupul parohial, cât și din comunitatea locală ce va contribui la dezvoltarea lor personală și educațională cu ecou asupra întregii obști.

După ce prima pagină a activităților proiectului a surprins entuziasmul celor care îl implementează, aventura culturală abia inițiată va scrie cu pasiune și restul paginilor încă albe.

Menționăm faptul că parohia noastră a primit o finanțare europeană prin Programul Corpul European de Solidaritate, program al Comisiei Europene, cu sprijinul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) București.

                                                           Pr. Prof. Romulus Lucian Dodenciu