Organizații din întreaga Românie și din Republica Moldova se pregătesc pentru o nouă ediție a Lunii pentru viață 2023, care va culmina sâmbătă, 25 martie, cu Marșul pentru viață, desfășurat în numeroase localități de pe ambele maluri ale Prutului. Tema actualei ediții: „Viitorul este pro-viață”.
„Viitorul pro-viață începe acum”, transmit organizatorii. „Speranța și hotărârea din momentul prezent sunt două pietre de temelie pentru un viitor care celebrează viața.”
Tema își propune să stimuleze conștientizarea și implicarea participanților și a societății în construirea unui viitor pro-viață – acel viitor în care fiecare femeie însărcinată aflată în dificultate va fi sprijinită pentru a-și naște copilul și în care viața fiecărui copil născut și nenăscut va fi valorizată la demnitatea ei deplină, indiferent de vârstă sau de starea de sănătate, indiferent dacă e băiat sau fată.
„O societate care nu își ocrotește copiii și nu se îngrijește de viitor nu va avea viitor”, avertizează organizatorii.
Organizatorii locali din România și Republica Moldova sunt independenți unii de alții. Fiecare își asumă responsabilitatea atât pentru activitățile organizate în Luna pentru viață, cât și pentru mesajul transmis în cadrul acestora.
La București, Marșul pentru viață 2023 „Viitorul este pro-viață” este organizat de Asociația „Studenți pentru viață” București și Asociația „România pentru viață” și se va desfășura sâmbătă, 25 martie, începând cu ora 12:00, pe traseul Parcul Unirii – Parcul Tineretului.
De ce interdicția nu e o soluție
„Ne adresăm tuturor oamenilor, de aceea demersul nostru este apolitic, neconfesional, nu militează pentru interzicerea avortului și nu susține nicio formă de ostracizare a femeilor”, se mai menționează în comunicatul evenimentului.
De ce?
Pentru că „putem face binele cuiva doar dacă acea persoană acceptă binele pe care dorim să i-l facem și conlucrează cu noi. De aceea, dorim să stimulăm o schimbare în inimile oamenilor – pentru că doar așa societatea se va schimba în bine. Nu putem avea drept ideal o lege care interzice un rău acceptat de oameni; idealul nostru este construirea unei societăți care, din dragoste și din responsabilitate, îi ocrotește pe cei vulnerabili”, mai explică organizatorii.
De aceea, Marșul pentru viață România și Republica Moldova nu se concentrează pe interdicții, ci promovează schimbări legislative afirmative, care să creeze mediul propice pentru creșterea copiilor și sprijinirea femeilor.
Propunerile Marșului pentru viață România și Republica Moldova
- Înființarea de centre de sprijin pentru femeile însărcinate, unde femeile să poată beneficia, la cerere, în mod gratuit de consiliere psihologică, coaching, asistență socială sau ce tip de sprijin au nevoie pentru a depăși dificultățile apărute în timpul sarcinii;
- Formarea personalului medical și oferirea de sprijin non-medical complementar, care să vizeze nevoile și bunăstarea femeilor pe parcursul internării în vederea asistenței la naștere.
- Acordarea, după a 14-a săptămână de sarcină, a unei indemnizații pentru femeia însărcinată, care să acopere nevoile speciale din perioada sarcinii – se poate face prin extinderea indemnizației pentru creșterea copilului în perioada ultimelor luni de sarcină;
- Acordarea indemnizației pentru creșterea copilului și femeilor care nu au lucrat în ultimele 12 luni înainte de naștere, în cuantum corespunzător salariului minim pe economie;
- Crearea posibilității legale ca femeia însărcinată care consideră că nu poate crește copilul să înceapă procedura de încredințare spre adopție din perioada sarcinii, având un termen după naștere în care se poate răzgândi, după modelul adopției de la naștere care este utilizat în SUA, Marea Britanie, Australia;
- Legiferarea adopției deschise, care ar putea determina mai ușor încredințarea spre adopție sau acceptul pentru adopția copiilor care nu pot fi îngrijiți de părinții sau de rudele biologice;
- Sprijinirea adolescentelor însărcinate să ducă sarcina la bun sfârșit și încurajarea mentalității că o astfel de sarcină poate fi o șansă pentru ca o familie adoptivă să-i ofere unui copil o viață frumoasă;
- Valorizarea în societate a tuturor celor implicați în adopție, în vederea eliminării mentalității disprețuitoare la adresa copiilor adoptați, a părinților adoptivi și, mai ales, la adresa mamelor sau a părinților care își încredințează copiii spre adopție când dificultăți majore le afectează capacitatea de a se ocupa corespunzător de creșterea acestora;
- Întrucât abuzurile și infracțiunile sexuale constituie evenimente traumatice extrem de greu de depășit și duc la o spirală care ajunge adesea al criza de sarcină, este necesară dezvoltarea unor programe pentru prevenirea violenței, a abuzurilor și a infracțiunilor sexuale, care să respecte etapele dezvoltării copiilor și drepturile parentale, când se adresează minorilor, și a programelor de sprijin și de protejare pentru victime;
- Legiferarea plasării de instalații speciale de tip „baby box” în zidurile exterioare ale spitalelor, unde mamele care consideră că nu își pot îngriji copiii îi pot încredința în condiții de siguranță – ca ultimă soluție la o situație de criză, ele pot preveni pruncuciderea și abandonul copiilor nou-născuți; aceste dispozitive sunt legale în foarte multe țări din lume.
Cum poți schimba lumea
- Bărbații pot sprijini femeile însărcinate vulnerabile, chiar dacă nu ei sunt tații copiilor.
- Femeile care au depășit o criză de sarcină pot mărturisi, chiar anonim, ce înseamnă acest lucru cu adevărat.
- Personalitățile publice pot modela mentalitățile publice și pot contribui la implementarea unor măsuri de protecție socială.
- Oameni obișnuiți, care cunosc femei aflate în criză de sarcină, le pot ajuta în diverse moduri și/sau se pot ruga pentru ele. „Tu, cel care te rogi pentru cei ce riscă să își piardă viața și pentru cei de care depinde viața lor, îi ajuți și pe copiii nenăscuți, și pe părinții lor.”, transmit organizatorii.
Ce este Marșul pentru viață
Marșul pentru viață este dedicat prețuirii și ocrotirii vieții copiilor, încă din momentul concepției. Scopul lui este creșterea gradului de conștientizare a societății cu privire la umanitatea deplină a copiilor nenăscuți și la necesitatea de a sprijini femeile care se confruntă cu greutăți în perioada sarcinii.
Marșul pentru viață a fost organizat pentru prima dată acum 50 de ani în SUA. Apoi, de-a lungul timpului, au avut loc marșuri pentru viață în majoritatea statelor din Europa și din America.
Deși legislația din SUA s-a schimbat anul trecut și statele membre SUA au dreptul să legifereze avortul în funcție de cutumele locale, Marșul pentru viață a continuat și în acest an în America.
Lynn Fitch, procuroarea care a câștigat cazul prin care s-a schimbat anul trecut legea avortului din SUA, a spus la Marșul pentru viață 2023 de la Washington: „Legea a avortului s-a schimbat datorită cazului nostru din Mississippi. De acum putem proteja viața. Dar călătoria noastră nu se termină aici”.
„Nu se termină până când nu le vom da femeilor vulnerabile și copiilor lor ceea ce au nevoie ca să prospere, până nu vom face schimbări în legea noastră care să fie pline de compasiune față de toate viețile și până când nu vom schimba inimile și mentalitatea conaționalilor noștri americani”, a explicat Lynn Fitch.
În România, evenimentul ajunge anul acesta la a 13-a ediție națională.
În fiecare an, data de organizare a marșurilor pentru viață din toate localitățile românești este 25 martie sau în sâmbăta cea mai apropiată, pentru a pune evenimentul sub ocrotirea sărbătorii Bunei Vestiri, când Biserica celebrează zămislirea Mântuitorului Iisus Hristos în pântecele Maicii Domnului.
Descarcă de aici comunicatul integral.
Foto credit: Ilustrație de Wincero
(Preluat: „Viitorul pro-viață începe acum”: Luna și Marșul pentru viață 2023 – Basilica.ro)