Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Sectorul de Învățământ, Activități cu tineretul și de Catehizare, a organizat o acțiune de împădurire în zona Sfintei Mănăstiri Maglavit, împreună cu Ocolul Silvic Eparhial și Protoieria Băilești, în ziua de 17 martie 2023. La acțiune a participat Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Craiova, Grupul Parohial Tinerii Maicii Domnului din Craiova, precum și grupurile parohiale de tineret din Parohiile Fântâna Banului, Maglavit, Moțăței I, Galicea Mare, Goicea Mică, Dăbuleni I, Siliștea Crucii, Orodel, Trochești și Ciupercenii Vechi.
La eveniment a fost prezent și PC. Părinte Protoiereu Cătălin Neacșu, care a declarat în deschiderea activității: „Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, pentru binecuvântarea de a organiza această frumoasă activitate, în protoieria noastră. Ne simțim onorați să fim gazda primei ediții a activității Plantează un copac, din cadrul Lunii pentru viață. Există o vorbă populară care spune așa: în viață trebuie să sapi o fântână, să plantezi un copac și să întemeiezi o familie. Iată că ne-am adunat astăzi aici pentru a împlini acest mic gest de a planta un copac. Să dea Dumnezeu, ca toți acești tineri, să facă la momentul potrivit și următorul pas, acela de a întemeia o familie binecuvântată. Familia, știm cu toții, este ridicată la rang de taină în Biserică, și trebuie cultivat și protejat duhul ei creștinesc, care își asumă și promovează viața, încă din momentul concepției”.
Activitatea Plantează un copac se organizează în memoria copiilor care nu au avut șansa să se nască. Copiii, tinerii și ceilalți participanți au fost invitați să planteze copaci în memoria victimelor avortului din localitatea din care ei provin. Cei 160 de tineri, au plantat aproximativ 1000 de puieți din specia salcâmului. La finalul activității, Ocolul Silvic Eparhial, prin sprijinul și grija domnului consilier Claudiu Drăghici, i-a răsplătit pe tineri cu o agapă frățească.
Ziua s-a terminat după vizitarea Sfintei Mănăstiri Maglavit unde Maica Stareță Maria le-a prezentat tinerilor istoricul mănăstirii, le-a vorbit despre personalitatea fratelui Petrache Lupu și cum l-a văzut acesta pe Dumnezeu, „sub forma unui moș îmbrăcat într-un păr alb, strălucitor, încât nu i se vedea decât fața, mâinile și picioarele. Era ridicat de la pământ și avea o mireasmă deosebită. Dumnezeu i-a dat un mesaj pentru oameni: să nu se mai urască, să respecte sărbătorile, să nu mai înjure pe Dumnezeu, iar fetele să nu mai omoare pruncii în pântece, căci altfel va veni certarea lui Dumnezeu.” În continuare Maica Stareță le-a ținut un cuvânt tinerilor despre importanța protejării copiilor din pântecele mamei, deoarece sunt persoane unice, cu daruri unice, „un aspect este că și copii nenăscuți, care aveau anumite daruri de la Dumnezeu, vor fi înlocuiți în societate cu oameni fără chemare, fără vocație.” În acest sens Maica Maria a amintit două întâmplări din viața Părinților Arsenie Boca și Paisie Aghioritul, care amintesc de consecințele mari ale acestui păcat, întrucât o mamă a oprit să vină pe lume un mitropolit, iar alta doctorul care avea să descopere tratamentul cancerului. La finalul activității, tinerii s-au închinat în Biserica Mănăstirii, au cântat, au rostit rugăciuni, iar la plecare au fost serviți cu gogoși calde, de maicile din Mănăstire.
Activitățile din luna pentru viață sunt dedicate prețuirii și ocrotirii vieții copiilor încă din momentul concepției. Scopul este creșterea gradului de conștientizare a societății cu privire la umanitatea deplină a copiilor nenăscuți și la necesitatea de a sprijini femeile care se confruntă cu greutăți în perioada sarcinii, pentru ca ele să-și poată naște copiii cu încredere și în siguranță. A fi implicat în domeniul pro-viață este ca și cum ai fi implicat într-o misiune de salvare. Iar aceasta nu are loc peste o săptămână, o lună sau mai mulți ani. O misiune de salvare are loc acum. Există un sentiment de urgență asociat cu acest lucru, fiindcă pentru unii clepsidra vieții se scurge mai repede decât putem noi conștientiza. De aceea, acum este cel mai bun moment pentru a acționa. Fără amânare, pentru că fiecare secundă întârziată înseamnă sute de vieți de copii pierdute și sute de femei care trec printr-o drama evitabilă, dar care le va marca întreaga viață. Pe această cale, adresăm invitația tuturor oamenilor de a participa la Marșurile pentru viață care vor fi organizate în ziua Bunei Vestiri, atât în Craiova, cât și în Târgu Jiu.
Traseu Craiova – ora 12:30 – Biserica Sfânta Treime – Piața Mihai Viteazul – Calea Unirii – Strada Sfântul Dumitru – Catedrala Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Paraclisul Mitropolitan Madona Dudu.
Traseu Târgu Jiu – ora 13 – Biserica „Înălțarea Domnului” – Zona Paralela 45.
(Pr. Inspector Ștefan Bărbulescu)