Vecernia din ziua de Paști la Paraclisul Mitropolitan Madona Dudu din Craiova

Evenimente

Potrivit tradiției liturgice creștin-ortodoxe, în prima zi a Sfintelor Paști, începând cu orele 12, se săvârșește Vecernia Învierii, numită și „A doua Înviere”. În cadrul acestei slujbe speciale pericopa evanghelică de la Ioan, capitolul 20, versetele 19-25, se citește în douăsprezece limbi, inclusiv în limba română. În fond, această slujbă reprezintă vecernia zilei de luni, dar care se săvârșește nu la ceas de seară, ci în mijlocul zilei. Din punct de vedere simbolic, Vecernia Învierii reprezintă o aducere aminte a primei arătări înaintea Apostolilor a Mântuitorului Iisus Hristos cel înviat. Citirea pericopei evanghelice în mai multe limbi trimite cu gândul la universalitatea credinței creștine și a bucuriei Învierii. Anul acesta, Înaltpreasfințitul Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba Vecerniei de Paști în Paraclisul Mitropolitan „Madona Dudu” din Craiova.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre arătarea Domnului și despre importanța cosmică și soteriologică a Învierii: „Slujba aceasta, cunoscută sub numele de a doua Înviere sau Vecernia de la a doua Înviere, ne pun înainte evenimentele care s-au scurs după Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Domnul a înviat cu puterea Sa dumnezeiască și s-a arătat femeilor mironosițe și apoi Sfinților Apostoli, care se încuiaseră în casă de frica iudeilor. Era de așteptat ca evenimentul aceasta să stârnească multă teamă, frică, cutremur deoarece minunea Învierii Mântuitorului a bucurat întreaga lume dar a și zguduit temeliile iadului. Mântuitorul a înviat întru slavă arătându-se ucenicilor Săi și celor de aproape. Toate acestea au dovedit că Învierea era necesară. Învierea reface legătura noastră cu Dumnezeu Tatăl, ne consolidează firea noastră și ne întoarce spre calea mântuirii”.

De asemenea, ÎPS Irineu a amintit de importanța primei întâlniri dintre Sfinții Apostoli și Hristos Domnul, când îi îmbărbătează prin cunoscutul salut Pace vouă și îi împărtășește cu darurile Duhului Sfânt: „Mântuitorul Hristos le-a spus ucenicilor: Pace vouă!. Întărește din nou sufletele ucenicilor cu această binecuvântare dumnezeiască. Pacea este covârșitoare și liniștitoare. În același timp, consolidează sufletele ucenicilor. Este o redeșteptare sau o întoarcere la un stadiu normal dar și dumnezeiesc”.

Părintele Mitropolit a îndemnat pe cei prezenți să se bucure de sărbătoarea sărbătorilor, adică de Învierea din morți a Mântuitorului Hristos: „Vă dorim ca Sfânta Înviere să vă fie de mare folos duhovnicesc și să vă întărească. Ne rugăm ca Mântuitorul Hristos, care a dat Sfinților ucenici pacea Sa, să vă dăruiască pacea Domnului nostru Iisus Hristos și să fie cu noi cu toți. Amin”.

La final, credincioșii prezenți la Slujba Vecerniei Învierii au sărutat Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce și au fost miruiți de către ÎPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.

Galerie Foto: