Premiul al III-lea pentru Corul Psaltic al Seminarului din Craiova, la Concursul Național de Muzică, ediția a IV-a

Evenimente Proiecte

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Corul Psaltic al Seminarului „Sf. Grigorie Teologul”-Craiova, dirijat de Prof. Dr. Victor Șapcă, a participat la Concursul Național de Muzică Psaltică pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe din România și a obținut Premiul al III-lea.

Concursul este la ediția a IV-a și s-a desfășurat în zilele de 29-30 mai 2023. Din punct de vedere organizatoric, manifestarea a fost realizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, prin directa coordonare a Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.

În cadrul concursului a fost interpretat un repertoriu psaltic clasic din autori consacrați precum Sfântul Ioan Cucuzel, Macarie Ieromonahul, Ioan Protopsaltul, Anton Pann, Dimitrie Suceveanul, Ghelasie Basarabeanul, fiind acordate următoarele premii:

  • Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași – Premiul I
  • Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău – Premiul al II-lea
  • Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigore Teologul” din Craiova – Premiul al III-lea
  • Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Huși – Mențiune
  • Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina” Prislop – Premiul special
  • Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava – Premiul special
  • Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște – Premiul special
  • Seminarul Teologic Ortodox „Neagoe-Basarab” din Curtea de Argeș – Premiul special.

Concursul s-a desfășurat la Filarmonica „Ion Dumitrescu”, din Râmnicu-Vâlcea și se înscrie în seria manifestărilor dedicate „Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești” în Patriarhia Română.