Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a susţinut conferinţa cu titlul „Hristologie și Eclesiologie în gândirea Părintelui Dumitru Stăniloae”, astăzi, 8 Iunie, în cadrul Colocviului Naţional de Teologie Dogmatică, dedicat Părintelui Dumitru Stăniloae, găzduit şi organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti.
ACTUALITATEA VIZIUNII PĂRINTELUI PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE
În partea introductivă, Părintele Mitropolit a menţionat principalele ipoteze de lucru privind tema propusă; ipoteze menite să evidențieze actualitatea teologhisirii Părintelui Dumitru Stăniloae: „Hristologia și eclesiologia sunt realități asupra cărora se poartă astăzi o veritabilă confruntare teologică, întrucât, prin acestea, se articulează dogmatic o viziune ortodoxă despre om, despre comuniune și despre viața în Duhul Sfânt. Așadar, nu doar opera Părintelui Stăniloae, ci și contextul în care această operă este evaluată ar trebui să ne descurajeze de la pretenția unei prezentări sistematice. Subiectul de față nu are, însă, intenția de a oferi o sinteză a Hristologiei și Eclesiologiei Părintelui Dumitru Stăniloae. Dorința noastră este, mai curând, de ordin practic. În cele ce urmează vrem să arătăm în ce măsură viziunea Părintelui Profesor își păstrează valoarea și actualitatea”.
„E adevărat: dacă există în lume un lucru care să fie numit taină, înainte de toate și în primul rând, trebuie numit Taină Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu înomenit. Din orice direcție am aborda acest subiect sau sub orice aspect l-am trata, Domnul Slavei este o Persoană reală, istorică și tainică. În El, realitatea cea mai evidentă se unește cu taina cea mai profundă, cum spune Sfântul Iustin Popovici. Taina Sa este aceeași «ieri, astăzi și în veac», cum spune Sfântul Apostol Pavel. Evident, abordările teologice ale acestei taine nu își păstrează, însă, întotdeauna actualitatea. De cele mai multe ori, întrebările ridicate de generațiile ulterioare depășesc răspunsurile și cuvintele formulate de dascăli. Câți dintre teologi mai apelează astăzi, de pildă, la cugetarea despre tradiție, extrem de utilă de altfel, a Preotului Profesor Petru Rezuș?”.
RĂSPUNSURILE PĂRINTELUI STĂNILOAE PRIVIND TRASEUL EXISTENŢIAL: DEVENIRE ŞI SOBORNICITATE DESCHISĂ
În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Irineu a formulat două constatări legate de frământările contemporane: „Prima constatare ține de evoluția informatică fără precedent în zilele noastre. Datorită tehnologiei, ambiția omului de a-și prelungi viața pământească, de a se înveșnici pe acest pământ, a primit un avânt aparte. Părintele Jean Boboc și Domnul Profesor Adrian Lemeni, pentru a da doar câteva exemple, au avertizat, pe bună dreptate, că viziunea antropologică modernă se orientează, mai curând, către transumanism decât către Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Dumnezeu și traseul existențial pe care El îl propune omului – de transfigurare a vieții sale pământești prin moarte spre viață – este concurat în societatea contemporană, de năzuinţa unei îmbunătățiri care să-i prelungească omului viața și să-i întârzie cât mai mult posibil trecerea sa de la stricăciune la nestricăciune. Într-o anumită măsură, felul în care problema morții este tratată în Occident este simptomatic acestui fapt. Occidentul refuză să recunoască slăbiciunea omenească și să accepte soluția duhovnicească a Bisericii. Prin învățătura hristologică despre Răscumpărare, Părintele Stăniloae oferă premisele unui răspuns teologic în fața provocărilor moderne. Mai bine spus, Părintele arată că adevărata devenire a omului presupune Chenoza, nu afirmarea de sine; biruința morții și a suferinței, nu evitarea sau ocolirea lor. În afara Chenozei și a lucrării de Răscumpărare săvârșite de Domnul nostru Iisus Hristos, prăpastia dintre Dumnezeu și om rămâne de netrecut. Domnul nostru Iisus Hristos S-a făcut ascultător până la moarte, nu pentru că avea nevoie de vreun adaos, ci pentru că a dorit să biruie moartea în trupul Său. Planul Său a fost, desigur, să dea, astfel, omenirii întregi puterea de a birui moartea și de a se izbăvi din robia diavolului. El S-a făcut asemenea nouă din iubire. Mântuitorul învață slujind, se jertfeşte biruind urmările păcatului, stăpânește ca un Miel înjunghiat. În consecință, toată lucrarea Mântuitorului Hristos manifestă întreita sa relație cu natura Sa omenească, cu Tatăl și cu oamenii”.
„Învățătura hristologică a Părintelui Stăniloae evită generalizarea care nivelează; nu oferă simplificări schematice. Această prezentare oferă, evident, un model de gândire și de trăire ortodoxă în adevăratul sens al cuvântului. Pentru Părintele nostru teolog, mintea și inima omului nu încetează a se uimi la întâlnirea cu Logosul divin înomenit. Sinteza și analiza Părintelui nu stăruie, în mod deliberat, asupra detaliilor și amănuntelor nesemnificative, ci se opresc asupra acelor aspecte care au menirea să aducă în duhul Părinților Bisericii, prin redarea aspectului teologic și duhovnicesc al dogmei. Felul în care Părintele Stăniloae vorbește despre lucrarea Mântuitorului, sau mai precis despre Chenoză şi Răscumpărare, explicitează, în chip deosebit, traseul devenirii omului întru fiinţă”, a menţionat Părintele Mitropolit.
„Cea de-a doua constatare este legată de comuniune şi de devenirea omului. Realitatea socială în care trăim este dominată, în mare parte, de egoism. Războiul în toate formele sale este evidența acestei iubiri de sine care a pus stăpânire pe lume. Refuzul comuniunii este răspunsul pe care îl formulează o egolatrie fără margini. Învățătura despre sobornicitate a Părintelui Stăniloae pune în lumină caracterul tămăduitor al experienţei eclesiale. În teologia Părintelui Stăniloae apare adesea conceptul de sobornicitate deschisă. În interiorul Bisericii Domnului nostru Iisus Hristos, sobornicitatea deschisă ţine de constituția teandrică a Bisericii, de fiinţa Bisericii. Părintele Stăniloae prezintă o eclesiologie profund pnevmatologică, în care Duhul Adevărului este păzitorul credinţei apostolice a Bisericii, Cel Care conduce Biserica prin sinoade şi Cel Care o păstrează în unitatea ei. Sobornicitatea deschisă vizează deschiderea în iubire spre dialog şi spre unitate în diversitate, model pe care Domnul Hristos îl propune”.
În încheierea prelegerii, Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Irineu a reafirmat actualitatea teologiei şi gândirii Părintelui Stăniloae „La ambele probleme pe care le-am analizat, textele Părintelui Dumitru Stăniloae ne oferă premisele unui răspuns limpede şi profund. Gândirea marelui teolog român nu doar exprimă adevărul de credinţă al Bisericii, ci oferă şi cadrul unei lămuriri duhovniceşti foarte apropiată de duhul Părinţilor”.
Tot în cadrul evenimentului de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Irineu a dezvelit placheta comemorativă, aşezată la intrarea în sala de curs în care Părintele Profesor Dr. Stăniloae Dumitru a ţinut cursurile de Teologie Dogmatică.
Text: Pr. Sorin-Grigore Vulcănescu
Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu