Deschiderea lucrărilor Simpozionului „Părintele Dumitru Stăniloae și importanța teologiei sale în cercetarea actuală”, la Facultatea de Teologie din Craiova

Evenimente Proiecte

În prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, astăzi, 12 iunie 2023, a avut loc deschiderea oficială a lucrărilor Simpozionului „Părintele Dumitru Stăniloae și importanța teologiei sale în cercetarea actuală”, la Facultatea de Teologie a Universității din Craiova. Simpozionul este organizat în colaborare cu Mitropolia Olteniei – Arhiepiscopia Craiovei şi cu Centrul de Cercetări Teologice și Interdisciplinare „Sfântul Calinic” (CCTISC), cu participarea părinților profesori universitari, doctori şi doctoranzi în Teologie de la Universităţile din România și din străinătate. Evenimentul se desfășoară în zilele de 12 și 13 iunie și este găzduit în Sala de Festivități a Facultății.

În deschiderea lucrărilor Simpozionului, Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Răzvan Stan, decanul Facultății de Teologie, a mulțumit Părintelui Mitropolit Irineu pentru binecuvântarea dată de a organiza acest simpozion, dar și tuturor celor care au acceptat invitația de a prezenta referate în cadrul evenimentului: „Am considerat că este datoria Facultății noastre de Teologie de a genera o serie de discuții și dezbateri privind importanța teologiei părintelui Dumitru Stăniloae în cercetarea actuală. Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu că a făcut posibilă realizarea acestei manifestări științifice și ca un continuator și iubitor al teologiei Pr. Stăniloae a asigurat suportul logistic și material al activității academice de față”.

În cuvântul de binecuvântare, Înaltpreasfinția Sa a apreciat teologia și personalitatea Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, felicitând pe toți cei care au dat curs invitației din partea organizatorilor: „Este pentru noi un prilej deosebit de a cinsti pe înaintașii noștri. Părintele Stăniloae este teologul nostru de bază, cel care a deschis multe căi în cunoașterea teologică, bazându-se pe Sfinții Părinți și pe Sfânta Scriptură. El a deschis perspective noi în cercetarea teologică. Am putea spune că Părintele Dumitru Stăniloae a fost trimis de la Dumnezeu ca să vorbească despre Lumină, despre Lumina lui Dumnezeu, ca prin el să creadă toți în Lumină. Putem spune, din viața părintelui Stăniloae, că nu a căutat această mărire omenească pentru că el întotdeauna s-a considerat un slujitor al lui Dumnezeu. Așadar, această căutare a lui a fost în cunoaștere și în adevăr. Tocmai de aceea adevărul propovăduit de părintele Dumitru Stăniloae este atât de apreciat și atât de cercetat, de ortodocși și de neortodocși. Pe părintele Stăniloae l-am cunoscut atât personal, cât și prin opera lui, un om de o modestie rară, de o credință nezdruncinată în ceea ce el vorbea și teologhisea. Vorbea ca și cum ar vorbi cu Dumnezeu și spunea celorlalți din experiența lui, tocmai de aceea a fost un om al Bisericii, al Tradiției, al rânduielilor bisericești, pe care nu le-a abandonat niciodată. A trecut prin focul acesta al încercărilor lui Dumnezeu și s-a adeverit a fi aur curat, prin penitenciarele prin care el a fost târât pe nedrept, nu pentru altceva ci pentru că el scria mistic, tainic, așa cum regăsim în Evanghelia după Ioan. Vorbea despre lumină, vorbea despre iubire, vorbea despre Sfânta Treime. De aceea oamenii au încercat să-l închidă, să oprească acest izvor, dar nu au putut pentru că părintele, ajutat de Dumnezeu, a mărturisit despre Lumină. El s-a arătat martorul fidel al Mântuitorului Iisus Hristos. Prin urmare, cum constatăm, teologia lui este atât de importantă și în același timp prezintă un grad de prospețime și de frumusețe duhovnicească din care generații întregi se vor adăpa în continuare până la sfârșitul veacurilor. Așadar, pe acest părinte al nostru îl cinstim astăzi și îi cercetăm opera din toate punctele de vedere. Prin urmare, simpozionul de astăzi și de mâine va avea capacitatea de a vorbi despre părintele Stăniloae și opera lui, de aceea ne bucurăm și mulțumim lui Dumnezeu că suntem împreună. Dumnezeu să binecuvânteze simpozionul nostru și să ne ajute să pătrundem cât mai mult în adâncimea, lățimea și lărgimea acestor cunoștințe ale părintelui Stăniloae. Vă felicităm și ne rugăm lui Dumnezeu să vă ajute ca să puteți realiza tot ce v-ați propus în acest program. Doamne ajută”.

În prima sesiune de comunicări au prezentat referate Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Vlad, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, Universitatea „Aurel Vlaicu”, din Arad, cu tema Teologia ortodoxă și mișcarea ecumenică în scrierile Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae și Arhim. Lect. Univ. Dr. Nathanael Neacșu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, cu tema Principii doctrinare ale hermeneuticii teologice. Modelul, experiența și moștenirea Pr. Prof. Dumitru Stăniloae.

În continuarea zilei, în diferite sesiuni, au prezentat referate Pr. Conf. Univ. Dr. Nicolae Moșoiu, de la Facultatea de Teologie „Sf. Andrei Șaguna”, Universitatea „Lucian Blaga”, din Sibiu, Conf. Univ. Dr. Emil Bartoș, de la Facultatea de Teologie Baptistă, Universitatea din București, Lect. Univ. Dr. Ilche Micevski-Ignat, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Clement de Ohrid”, Universitatea „Sf. Chiril și Metodiu”, din Skopje, Macedonia de Nord, Dr. Ciprian Costin Apintilesei, de la Universitatea din Strasbourg, Pr. Dr. Ionuț Marinescu, de la Centrul Ortodox de Studii și Cercetare „Dumitru Stăniloae”, din Paris”, Pr. Lect. Univ. Dr. Mihai Burlacu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, Universitatea din București și mulți alții.

Lucrările simpozionului vor continua și în ziua de 13 iunie, la care sunt așteptați ceilalți invitați pentru a-și prezenta lucrările, așa cum sunt prevăzute în program. Conform organizatorilor, simpozionul prevede publicarea referatelor într-un volum colectiv sub egida Editurii Mitropolia Olteniei.