Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, la ceas de sărbătoare, cu emoție și bucurie, preșcolarii Grupei Mari „Fluturașii” au încununat strădania unui prim capitol din viețile lor – perioada preșcolarității.
Alături de părinți, bunici, frați și surioare, cei mici au petrecut momente de neuitat într-un mediu special amenajat și împodobit, bucurându-se de invitați de seamă, din partea Sectorului de Învățământ al Mitropoliei Olteniei, Părintele Consilier Adrian Lupu și din partea Fundației „Cuvântul care Zidește”, Dna Președinte Cristina Stamatoiu.
Programul Festivității a fost deschis de către Dra Director Prof. Elena Loredana Ghiță, fiind îmbogățit cu urările și gândurile bune pentru micuţii acestei promoții din partea invitaților prezenți; continuat apoi cu ultimele dansuri și cântece în familia Grădiniței „Sfânta Tatiana”.
„Pentru început îi mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, pentru întreaga sa ocrotire și pentru purtarea noastră, pretutindeni, în rugăciunile sale. Vă mulțumim dumneavoastră, dragi părinți, pentru că ne-ați încredințat ceea ce aveți mai de preț, copilașii dumneavoastră. Îmi vor rămâne veșnic în suflet momentele petrecute alături de dragii noștri fluturași, iar odată cu zborul lor către școală, pornesc spre un nou capitol, lăsându-ne o părticică din ei, însă, nu fără a lua o părticică din noi. Iată, vedem astăzi, cum rădăcinile prinse de micile noastre vlăstare, «cresc» spre noi aventuri. Vom păstra cu drag, în suflet, vocile lor vesele, fiecare lacrimă și toate îmbrățișările calde oferite în fiecare dimineață. Vă dorim ca fiecare nou capitol să vă fie presărat cu zâmbetele acestei zile. Așa să ne ajute Dumnezeu!” a spus Dra Elena Loredana Ghiță, Director al Grădiniței „Sfânta Tatiana”, educatoare a Grupei Mari Fluturașii.
„Mulțumim, în primul rând, Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, pentru purtarea de grijă şi pentru eforturile susţinute pe care le-a depus ca, astăzi, Grădiniţa «Sfânta Tatiana» să funcţioneze la cele mai înalte standarde pedagogice. Fără ajutorul şi susţinerea Înaltpreasfinţiei Sale această unitate nu ar fi existat şi nu şi-ar fi putut desfăşura activitatea în cele mai bune condiţii. De asemenea, vreau să felicit conducerea şi personalul Grădiniţei pentru dăruirea şi implicarea cu care şi-au îndeplinit sarcinile; acest lucru fiind vizibil din progresul înregistrat şi cunoştinţele dobândite de copiii grădiniţei. Îi asigurăm pe părinţi că cei mici au găsit aici un loc în care fiecare dintre ei s-a bucurat de confortul unui mediu proprice educaţiei, fiind înconjuraţi de căldura sufletească a unor cadre didactice bine pregătite. Odată cu Festivitatea de Absolvire, pentru unii dintre ei se încheie primul ciclu al educaţiei – cel preşcolar, urmând ca din toamnă să fie elevi în băncile şcolilor. Cu siguranţă, fiecare va purta în amintire de-a lungul întregii vieţi acest loc minunat, prietenii pe care şi i-au făcut aici şi, mai ales, pe doamnele educatoare care le-au purtat de grijă şi îndrumat primii paşi. Felicitări tuturor şi mult succes!” a spus Părintele Adrian Lupu, Consilier al Sectorului de Învățământ al Mitropoliei Olteniei.
„Cu ocazia acestui minunat eveniment îi felicităm din tot sufletul pe copii, le urăm un drum frumos în continuare, iar părinților, ca alături de copiii lor să facă cele mai bune alegeri pentru ca mai târziu să se bucure de ceea ce viața le va oferi. Mulțumim prichindeilor pentru entuziasmul, emoția și strădania de care dau dovadă întotdeauna, precum și pentru implicarea și sârguința în pregătirea acestei serbări. Vă dorim ca motivele de bucurie să nu se termine nicicând, să fiți sănătoși, să creșteți mari și toate visele voastre să devină realitate!” a spus Dna Cristina Stamatoiu, Președinte al Fundației „Cuvântul care Zidește”.
La finalul Festivității, copiii au fost premiați pentru rezultatele obținute de-a lungul acestui ciclu de școlarizare, daruri ce vor constitui reale amintiri în fața timpului.
(Prof. Elena Loredana Ghiță)