„In memoriam Alexandru Racu”: Volum omagial lansat la Biserica Obedeanu din Craiova

Evenimente In memoriam

Părintele arhidiacon Alexandru Racu a fost omagiat duminică, 18 iunie, la Biserica „Sfinţii Împăraţi” – Obedeanu din Craiova, cu prilejul lansării volumului „In memoriam”, publicat la Editura Mitropolia Olteniei. Cu acest prilej, după Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, cunoscuţi şi apropiaţi colaboratori ai Maestrului, colegi, studenţi şi ucenici în activitatea muzicală, au poposit preţ de câteva ceasuri în străvechea vatră parohială a Obedenilor din Bănie pentru a aduce un meritat omagiu cunoscutului dirijor, compozitor şi dascăl de „armonii divine”. Evenimentul a îmbrăcat o formă familiară, luările de cuvânt nefiind circumscrise unui cadru predefinit protocolar. Amfitrionul întâlnirii, părintele Ioan Ioanicescu a evocat în primă instanţă personalitatea părintelui arhidiacon Alexandru Racu, subliniind îndeosebi elemente de factură inedită, surprinse de autorii textelor publicate în volum. A urmat la cuvânt părintele profesor Victor Fangulea, de la Biserica „Popa Nan” din Bucureşti, apropiat al familiei Racu şi coleg de breaslă al Maestrului. Pr. Fangulea a amintit în acest sens şi a detaliat mai multe evenimente de factură profesională prin are l-a descoperit pe maestrul Alexandru Racu în calitate de dirijor şi de muzician. A urmat cuvântul părintelui lect. dr. Adrian Cristian Maziliţa, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova, care a vorbit despre legătura de ucenicie câştigală alături de marele său dascăl, Alexandru Racu. La rândul său, pr. Ion Drăguşin, preot paroh la Parohia „Toţi Sfinţii” – Băşica din Craiova, a vorbit despre lucrarea misionară a părintelui arhidiacon, amintind faptul că de nenumărate ori prin munca sa şi prin devotamentul faţă de muzica corală-bisericească a reuşit să bucure mii de suflete şi să-L laude pe Dumnezeu în Sfânta Liturghie. Nu în ultimul rând, profesorul şi dirijorul Nicolae Racu, fratele părintelui arhidiacon, a ţinut să mulţumească în primul rând Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, pentru arhiereasca binecuvântare prin care s-a împlinit publicarea volumului „In memoriam”. Totodată, în final, profesorul Nicolae Racu a prezentat un veritabil arbore genealogic al familiei sale, avându-l în centru pe fratele său, arhid. Alexandru, cuprins de asemenea şi în paginile publicaţiei sub titlul generic „Despre noi!”.

Volumul omagial „In memoriam Alexandru Racu” cuprinde mai multe articole evocative, semnate de colaboratori şi cunoscuţi ai emeritului muzicolog, dirijor şi compozitor craiovean, precum şi o generoasă secţiune de fotografii personale, diplome, stampe şi însemnări valoroase, culese din tezaurul familiei Racu. Lucrarea, publicată la 6 ani de la trecerea la Domnul al părintelui Racu, îmbracă totodată şi o semnificaţie de context, fiind dedicată anului omagial omagial al compozitorilor, cântăreţilor şi imnografilor din Biserica Ortodoxă.

(Pr. Ioniţă Apostolache)