Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Sectorul de Învățământ, Activități cu tineretul și de Catehizare, desfășoară la nivel eparhial proiectul Lumină din Lumină. Proiectul își propune dinamizarea activităților cu tinerii la nivel eparhial, prin organizarea de întâlniri catehetice, educaționale, culturale și recreative.
În Parohia Baia de Fier I, grupul de tineri coordonat de Părinte Ionuț Ciungu, a participat la evenimentul Cicloturismul în familie organizat de autoritățile locale. Tinerii au participat la Parada florilor, concursul de biciclete, activitățile de creație, spectacolul de magie și concertul în aer liber. O nouă activitate s-a desfășurat la Conacul Olarilor. Aici tinerii au intrat în lumea fascinantă a ceramicii, unde au dat viață farfuriilor prin culori și simboluri străvechi. 20 de tineri au participat la un atelier de pictat pe ceramică sub coordonarea doamnei Daciana Ungureanu.
Preotul Alin Nicola, din Parohia Comoșteni, a organizat o activitate specifică anului omagial a pastorației persoanelor vârstnice și împreună cu tinerii i-au adus o bucurie doamnei Ioana, la împlinirea onorabilei vârste de 100 de ani. Tinerii i-au cântat La mulți ani, i-au oferit un tort, un buchet de flori și alte daruri de suflet. La sfârșit tinerii s-au bucurat de o plimbare în portul Bechet. O altă activitate a avut loc în preajma evaluărilor naționale, tinerii au săvârșit împreună Acatistul Sfântului Duh și au participat la rugăciunile pentru luminarea minții și reușită la examene.
În Parohia Motru Sec, Preotul Mihalea Lucian a organizat un atelier de lectură din cartea Viețile Sfinților. Tinerii au extras cele mai importante învățături, iar la final fiecare a pictat un Sfânt la alegere. O altă activitatea a constat în organizarea unei scenete, în care tinerii au interpretat pilda Vameșului și Fariseului, pentru a înțelege ce este un fariseu și ce este greșit în comportamentul lui. Ulterior tinerii au primit provocarea de a alcătui o propoziție ce exprimă mântuirea, din mai multe cuvinte aflate pe bilete diferite.
Preotul Valentin Neblea, din Parohia Peșteana de Jos, a susținut tinerilor o cateheză despre Pogorârea Duhului Sfânt și despre Sfinți ca modele de urmat. Totodată tinerii grupului au fost inițiați în tainele altarului, mai exact în pregătirea anafurei pentru enoriași. O nouă activitate a fost organizată în preajma susținerii evaluărilor naționale și a bacalaureatului, tinerii au participat la săvârșirea Acatistului Sfântul Duh și au fost pomeniți nominal pentru luminarea minții și reușită la examene.
Rugăciuni pentru examene și acatistului Sfântului Duh au fost săvârșite și în Parohia Goicea Mică, de către preotul Alexandru Roman.
Grupul de tineri din Parohia Brândușa, coordonat de Preotul Gabriel Sorescu, a vizitat Sfânta Mănăstire Jitianu. Preacuviosul Părinte Nifon Văcăruș le-a prezentat tinerilor așezământul monahal și le-a susținut o cateheză despre rugăciunea lui Iisus, iar tinerii au aflat despre cine, când și cum pot rosti această rugăciune. În cadrul aceleiași parohii, tinerii care sunt în examene, au fost participat la săvârșirea acatistului Sfântului Duh și la rugăciunile pentru luminarea minții și reușită la examene.
În fiecare an în preajma examenelor de Evaluare națională și Bacalaureat, Sectorul de Învățământ, Activități cu tineretul și de Catehizare, implementează, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, proiectul „Împreună pentru școală”. Preacucernici Preoți, împreună cu profesorii de religie și elevii lor, participă împreună la slujba Acatistului Sfântului Duh și la rugăciunile pentru luminarea minții și reușită la examene.
(Pr. Ștefan Bărbulescu)