Tabăra de tineret „Tinerii – făclii ale lui Hristos”

Evenimente Proiecte

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul, Sectorul de Învățământ, Activități cu tineretul și de Catehizare, a organizat la Sfânta Mănăstire Maglavit tabăra de tineret „Tinerii – făclii ale lui Hristos”. Cei 25 de tinerii participanți au fost selectați din orașele Craiova, Calafat, Bechet, Băilești și din comuna Goicea Mică.

Programul taberei a fost unul diversificat cu activități de cunoaștere, de socializare, educaționale, vocaționale, seri de film, drumeții la Dunăre, la lac, la casa fratelui Petrache Lupu, desfășurate cu ajutorul domnilor ingineri de la Ocolul Silvic, întâlniri de lucru și dezbateri alături de Părintele Protoiereu Cătălin Neacșu și de Maica Stareță Maria, participare la slujbele și ascultările Mănăstirii, precum și la praznicul icoanei Maicii Domnului Prodromița a cărei copie se găsește în Sfânta Mănăstire. De asemenea, tinerilor li s-a prezentat înveșmântarea preotului, simbolistica veșmintelor și Sfânta Proscomidie, au învățat să dea răspunsurile la strană, iar o parte dintre ei s-au spovedit și împărtășit pentru prima dată.

În cadrul întâlnirii cu tinerii Părintele Cătălin Neacșu le-a povestit tinerilor despre experiența frumoasă în copilărie, precum și despre importanța locului în care se află: „Eu am  trăit și copilărit în comuna Maglavit și îmi aduc aminte, copil fiind, că veneam cu ceilalți prieteni și ne jucam pe locul unde a avut loc teofania. Îmi aduc aminte că în permanență candela de la acest loc sfânt era aprinsă. Nu știm cine se ocupa de ea, dar de fiecare dată o găseam aprinsă. Vor veni și perioade frumoase și mai puțin frumoase pentru voi dar să vă aduceți aminte de zilele pe care le-ați petrecut aici, pentru că veți avea nevoie să vă încărcați sufletele cu lucruri frumoase pe care le-ați trăit și le-ați făcut.  O să vă aduceți aminte de zilele acestea cu multă nostalgie. Aș dori să știți că stejarii pe care îi vedeți aici, cresc doar în curtea Mănăstirii, în pădure nu s-au prins. Este un început aici, este prima dată când se face o tabără la Mănăstirea Maglavit, sperăm să fie un început bun și să aibă continuitate și la anul. Aici unde vă aflați este un loc sfânt, nu numai pentru că este Mănăstire, este un loc unde Dumnezeu a coborât pe pământ efectiv. Voi trebuie să câștigați relația de prietenie cu Hristos, iar pentru asta aveți nevoie să vă întâlniți mai des cu El. De aceea noi vă îndemnăm să fiți aproape de Biserică, să creșteți frumos, fiindcă vă veți bucura de binecuvântările lui Dumnezeu și veți fi împliniți și fericiți”.

Maica Stareță Maria le-a pregătit tinerilor, pe lângă surprizele culinare,  activități și ascultări care să îi familiarizeze cu duhul Sfintei Mănăstiri. În prima zi le-a prezentat tinerilor istoricul Mănăstirii, le-a vorbit despre personalitatea lui Petrache Lupu, ciobanul gângav care s-a învrednicit să Îl vadă pe Dumnezeu, provocările prin care a trecut acest loc sfânt în perioada comunistă, precum și situația actuală a Mănăstirii. De asemenea, Maica Stareță a avut și o întâlnire deschisă cu tinerii, în care au dezbătut subiecte de interes pentru ei, au pus întrebări și au aflat lucruri noi din viața duhovnicească: „Trebuie să vă gândiți că viața noastră depinde de Dumnezeu. În momentul în care doriți să faceți ceva, în primul rând să vă rugați la Dumnezeu și apoi să faceți tot ce ține de voi. Dumnezeu te ajută dacă Îl chemi. Când aveți întrebări, frământări, să nu vă mulțumiți cu răspunsuri ieftine, lumești, să căutați mai profund.” De asemenea Maica Stareță le-a vorbit tinerilor și de Sfinții Părinți care au fost prăznuiți în acele zile, Sfântul Sofronie Saharov și Sfântul Paisie Aghioritul, dar și din experiența de Stareță a Mănăstirii. La final Maica Maria le-a oferit tinerilor și două exemple pro-viață și le-a vorbit despre unicitatea fiecărei persoane care vine în lume, despre darurilor pe care le primește de la Dumnezeu și a responsabilitatea fiecăruia de a proteja și susține viața.

Părintele Mihail Scorbură a fost unul din coordonatorii activităților cu tinerii din cadrul taberei. Fiecare zi a primit o anumită temă, iar activitățile s-au desfășurat în jurul acesteia „Prima zi a fost ziua de cunoaștere, cu activități de comunicare, cunoașterea pasiunilor și legarea prieteniilor. A doua zi a fost ziua de încredere, tinerii au învățat cum se câștigă și cum se pierde încrederea unii în alții, cât de important este să fie uniți și cum să se ajute în drumeții. În ziua a treia activitățile s-au desfășurat în jurul temei de implicare și inițiativă, iar tinerii au înțeles rolul lor în Biserică, ajutorul pe care îl pot oferi preotului și modelul bun pe care îl pot oferi celorlalți. În ultima zi le-am prezentat tinerilor ce înseamnă să fie o făclie a lui Hristos. Am folosit simbolic două lumânări, pe care le-am  aprins pe rând una de la cealaltă, pentru a-i ajuta să înțeleagă că au datoria de a dărui din experiența și din lumina pe care le-au câștigat în tabără, familiei, prietenilor, dar și societății în care trăiesc. Așa cum Mântuitorul ne învață să devenim lumină în lume așa și ei trebuie devină făclii ale lui Hristos.”

Responsabilul pentru organizarea taberei din partea Sectorului de Învățământ, Activități cu tineretul și de Catehizare a fost Părintele Inspector Ștefan Bărbulescu. „Îi mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, pentru binecuvântarea de a organiza această frumoasă tabără la Sfânta Mănăstire Maglavit și pentru purtarea de grijă pe care o are față de tinerii din Eparhia noastră. Ideea acestei tabere s-a născut odată cu activitatea de împădurire care a avut loc în luna Martie, Luna pentru Viață, la aceeași Sfântă Mănăstire. Tabăra a fost o experiență bogată atât pentru tineri, cât și pentru noi. Primirea călduroasă și deschiderea pe care am primit-o de la Maica Stareță și la maicile din Mănăstirea a cântărit foarte mult pentru succesul acestei întâlniri. Activitățile pe care am reușim să le organizăm și să le oferim tinerilor au un impact puternic pentru ei, sunt motivaționale și constructive și în același timp sunt în duhul Bisericii noastre Ortodoxe. Această experiență de care beneficiază  nu o găsesc nici în familie, nici la școală și nici în anturajul lor de prieteni. Îi suntem recunoscători Înaltpreasfințitului Părinte Irineu pentru această oportunitate și început bun și ne dorim să înmulțim și mai mult acești talanți, care să fie spre zidirea cât mai multor  tineri”.