Cuvântul de învățătură al ÎPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, la sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul (20 iulie)

Când Dumnezeu Tatăl a pregătit omenirea pentru venirea pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos, a ales din rândurile poporului lui Israel bărbaţi înţelepţi, virtuoși, drepţi şi cinstiţi ca să călăuzească poporul la lumina dreptei credinţe şi să-l ferească de idolatrie. Asemenea oameni providenţiali au fost profeţii și drepții din Vechiul Testament. Aceștia, inspiraţi de Duhul Sfânt, au fost mesagerii voii divine şi vestitori ai revelaţiei lui Dumnezeu care au prevestit viitorul, au condamnat fărădelegea şi păcatul, au propovăduit oamenilor cuvântul lui Dumnezeu, au mărturisit şi apărat credinţa într-un singur Dumnezeu şi au prorocit despre timpurile mesianice, pregătind astfel calea spre „legea harului şi a adevărului” (I Ioan 1, 17), cum spune Sfântul Ioan Evanghelistul. Astfel, a fost binevestită venirea lui Mesia și Legea Noului Testament, a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru rolul lor de trimiși ai lui Dumnezeu și povățuitori ai voii şi legii lui Dumnezeu, profeţii au fost numiţi „judecători sfinți ai poporului”. Ei reprezentau glasul lui Dumnezeu care mustra, mângâia, îndemna şi trezea conştiinţa adormită a poporului iudeu. Ca învățători ai poporului, prorocii erau considerați de toți ca fiind autoritatea supremă în materie de religie pentru toți evreii. Având această chemare, profeții propovăduiau cu înflăcărare cuvântul adevărului divin revelat de Dumnezeu, explicau poporului voia dumnezeiască și planul de mântuire al lui Dumnezeu, anunțau împlinirea făgăduinţelor mesianice şi sfătuiau pe contemporanii lor să se întoarcă de la închinarea la idoli și să meargă pe calea cea dreaptă care duce la Dumnezeu. Cuvântul profeților indica, așadar, felul de viețuire al poporului şi calea pe care trebuia să o urmeze după poruncile lui Dumnezeu. Uneori, profețiile lor erau însoţite de minuni și de semne, pentru a întări credincioșia și lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu în lume şi providența Lui în istorie. Firește, după multe descoperiri, Dumnezeu a făcut ca activitatea profeţilor să se încheie „la plinirea vremii” (Galateni 4, 4). Atunci, cum spune Sfântul Apostol Pavel, Tatăl „ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile” (Evrei 1, 2). Când s-a făcut om Cuvântul Tatălui, ultimul profet al Vechiului Testament a fost Sfântul Ioan Botezătorul, aşa cum a spus însuşi Domnul nostru Iisus Hristos: „Toţi proorocii şi Legea au prorocit până la Ioan” (Matei 11, 13).

În rândul profeţilor din Vechiul Testament se înscrie la loc de cinste Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Acest profet al poporului ales a fost o personalitate luminoasă, vrednică de credință și de laudă. El a fost cinstit de iudei și pomenit de însuși Mântuitorul Hristos, ca bărbat drept și cu frică de Dumnezeu. Menționarea lui ca Sfânt a început din Legea veche cu mulți ani înainte de Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Și Biserica noastră îl pomenește și îi aduce cântări de laudă, preamărind viața și faptele sale bune. Deci, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul s-a bucurat în trecut de o popularitate considerabilă între iudei, iar astăzi continuă să fie vrednic de o cinstire deosebită în rândurile credincioşilor noștri ortodocși. Sfinții Părinți, inspirați de Dumnezeu, i-au rânduit ca zi de mare prăznuire, data de 20 iulie, în mijlocul verii. Astfel, virtuţile şi faptele lui minunate au fost arătate tuturor oamenilor pentru exemplu vrednic de urmat și pentru folosul lor sufletesc. În felul acesta, viața Sfântului Ilie strălucește și mai mult, faptele lui fiind ca nişte diademe scumpe peste veacuri. Cu adevărat, cum spune Sfântul Iacob, ruda Domnului, Sfântul Ilie a fost „om pământesc, cu slăbiciuni asemenea nouă” (Iacov 5, 17), însă a trăit ca un om ceresc și înger pământesc. Sfântul Proroc s-a făcut cunoscut iudeilor, așa cum ne spune Sfânta Scriptură, ca om al rugăciunii şi al împlinirii voii lui Dumnezeu. Curăția sufletului său era asemenea îngerilor, fiind pildă de răbdare neclintită asemenea mucenicilor. Cine poate să povestească pe deplin despre credinţa lui dreaptă şi statornică, despre curajul lui în înfruntarea rătăcirilor idolatre şi a nelegiuirilor de tot felul ale poporului rătăcit de la dreapta credință. O râvnă ca aceasta neistovită în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor a avut-o fericitul Ilie Tesviteanul. În cântările din slujba Sfântului Proroc Ilie se spune că el a fost „îngerul Domnului care a respirat cu râvnă dumnezeiască”, fiind hrănit cu focul Dumnezeirii așa cum l-a văzut în vedenie tatăl său înainte de nașterea sa. Și pentru că era însufleţit de zel sfânt faţă de Dumnezeu, el a biruit nedreptatea și minciuna, predicând adevărul dreptei credinţe în fața regelui Ahab și a reginei Izabela. Pe lângă credință, Sfântul Ilie era milostiv și, totdeuna, pregătit să ajute pe semenii săi.

Sfânta Scriptură ne spune că Sfântul Ilie era originar din Tesba Galaadului, o localitate din nordul Israelului. El a activat ca profet în regatul lui Israel în secolul al IX-lea înainte de nașterea Mântuitorului Hristos. Pe vremea aceea domneau în Iudeea regele Ahab și regina Izabela. Acest rege era cunoscut ca un rege imoral şi netrebnic. În loc să fie supus și credincios lui Dumnezeu, regele idolatru Ahab săvârşise atâtea „fapte rele înaintea ochilor Domnului” încât întrecuse în fărădelegi pe „toţi cei ce au fost înaintea lui” (III Regi 16, 30). Și pentru ca răutatea lui să fie și mai de ocară, acest rege și-a luat de soţie pe Isabela, o femeie păgână, care l-a atras la rătăcirea idolească. Această regină, în loc să-l sfătuiască spre bine, l-a îndemnat la ceea ce era mai rău, la renunțarea la cinstirea adevăratului Dumnezeu şi să îmbrăţişeze credinţa popoarelor păgâne care se închinau zeului Baal şi zeiţei Astarte. Diavolul nu s-a mulțumit numai cu răutățile acestor idolatri, Ahab și Izabela, ci a făcut ca răutatea să atingă în vremea lor apogeul. Deci, Ahab și Izabela s-au lepădat de cinstirea adevăratului Dumnezeu și au înălţat altare şi temple zeităţilor păgâne și s-au închinat lor. Totodată, acești închinători la idoli au silit și pe supușii lor să părăsească slujirea Dumnezeului lui Avraam, al lui Isaac, al lui Iacov, şi să se închine lui Baal şi Astartei şi să le aducă jertfe. Această nelegiuire urgisită de Dumnezeu a aprins mânia celui Preaînalt şi braţul Său a lovit cu tărie şi fără cruţare pe cei rău-credincioşi. Ei bine, Sfântul Ilie a fost omul providențial prin care Dumnezeu a pedepsit necredinţa şi înşelăciunea idolească a regelui și a poporului. Astfel, fericitul Ilie a devenit instrumentul lucrării proniatoare a lui Dumnezeu fiind în acel moment de crâncenă orbire şi întunecare sufletească Sfântul Mare Proroc Ilie. Prin râvna, credinţa şi înţelepciunea sa şi prin puterea lui Dumnezeu, el „a biruit păgânătatea şi pe cei fără de lege i-a mustrat şi i-a ruşinat”. În faţa regelui Ahab, Prorocul s-a arătat dârz și convingător, mustrându-l cu îndrăzneală şi ameninţându-l cu pedeapsa lui Dumnezeu pentru nebunia şi idolatria în care atrăsese tot poporul. Inspirat de puterea lui Dumnezeu, Sfântul Ilie a spus regelui rău-credincios cu asprime: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu” (III Regi 17, 1). Motivul pedepsei lui Ahab a fost precizat de Sfântul Ilie cu claritate: „pentru că te-ai lepădat de Dumnezeul cel adevărat şi te-ai închinat la dumnezei falşi şi mincinoşi”. Acestea zicând fericitul Ilie și plecând dinaintea lui Ahab, cerul s-a încuiat şi s-a făcut secetă mare pe pământ. Din clipa aceea nicio picătură de ploaie sau de rouă n-a mai picat de sus pe pământ timp de trei ani şi jumătate. Astfel, Ahab și tot poporul au îndurat seceta și foamea, lipsa şi sărăcia. Petrecându-se toate aceste nenorociri din lipsa de ploaie, prorocul a fost urmărit și amenințat cu moartea de vrășmașii săi, Ahab și Izabela cea rea. Dumnezeu, pentru a-l cruţa de foame şi sete pe plăcutul Său şi pentru a-l izbăvi de răzbunarea Izabelei, i s-a arătat Sfântului Ilie şi l-a îndemnat zicându-i: „Du-te de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi te ascunde la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo!” (III Regi 17, 3-4). În acel loc retras și pustiu Sfântul Ilie a fost hrănit în acest chip minunat de Cel căruia îi slujea cu multă credință și evlavie. Aici, deci, Sfântul a fost hrănit de corbi, păsări răpitoare care ele însele aveau nevoie de mâncare. Dar prin porunca lui Dumnezeu slujeau Prorocului ca să învețe și milostenia și îngăduința. Alesul şi plăcutul lui Dumnezeu, Ilie, era, deci, hrănit din belșug cu pâine şi carne în fiecare zi, iar setea şi-o potolea adăpându-se cu apă din pârâul Cherit din apropierea locului unde îi spusese Dumnezeu să se adăpostească.

Nu mult timp după această ședere, pârâul Cherit a secat din cauza secetei, iar profetul a ajuns și el să rabde de sete. Dar Dumnezeu care-l iubea pe Sfântul Ilie i-a poruncit să părăsească acest loc, care devenise uscat și neprielnic, și să se îndrepte spre o localitate cu numele Sarepta Sidonului. Aici, fericitul Ilie a fost primit de o femeie văduvă, căreia Dumnezeu îi poruncise să-l hrănească. Ca toți locuitorii acelei țări și văduva din Sarepta era săracă și lipsită de hrană și apă. Singura ei avuție, ne spune Sfânta Scriptură, era: „o mână de făină într-un vas şi puţin untdelemn într-un urcior” (III Regi 17, 12). Totuşi, la rugămintea profetului Ilie, se lasă înduplecată şi îi pregăteşte acestuia o turtă ca să-şi astâmpere foamea. Femeia se încredinţase de îndemnul și cuvintele Sfântului care-i profețise: „Nu te teme, ci du-te şi fă cum ai zis, dar fă mai întâi o turtă pentru mine şi adu-mi-o, iar pentru tine şi pentru fiul tău vei face mai pe urmă, căci aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Făina din vas nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina până în ziua când va da Domnul ploaie pe pământ” (III Regi 17, 13-14). Dumnezeu a făcut minune cu făina și cu untdelemnul din vas întocmai cum a prezis profetul. Astfel, Milostivul Dumnezeu a răsplătit bunătatea și credincioșia femeii văduve. Femeia văduvă a văzut cu ochii ei și a simțit personal cele spuse de Sfântul Ilie, făcând ca ultimul gram de făină şi puţinul untdelemn pe care îl mai avea să nu se împuţineze, ci să prisosească pe toată durata secetei, după cuvântul Domnului grăit prin profet. Dărnicia şi credința femeii au fost cele două virtuți pe care Dumnezeu le-a răsplătit și recompensat. Dumnezeu ne arată prin această minune cât de mult valorează fapta milosteniei.

Sfântul Proroc Ilie nu s-a oprit aici cu faptele sale minunate. Imediat după această minune a mai săvârşit și alt semn divin în fața acestei femei binecuvântate. Întâmplându-se ca să moară fiul văduvei, profetul a readus la viaţă pe fiul acestei văduve, care din rațiune divină a murit. Deci, Sfântul Ilie, prin puterea rugăciunilor sale, l-a înviat și l-a încredinţat sănătos mamei sale spunând: „Iată, copilul tău este viu”. Văduva, care la început era tare mâhnită de această întâmplare și chiar a acuzat pe Ilie, plăcutul lui Dumnezeu, acum, cu sufletul plin de recunoştinţă, îi răspunde: „Acum cunosc şi eu că tu eşti omul lui Dumnezeu şi cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu este în gura ta” (III Regi 17, 23-24).

Dumnezeu voind să salveze pe poporul Său, care deși merge pe căi greșite, a hotărât, în cel de-al treilea an al secetei, ca să îndemne pe plăcutul Său Ilie să ridice pedeapsa secetei cerute Lui de acesta. Pentru aceasta, Domnul i-a poruncit Sfântului Ilie să se înfăţişeze înaintea regelui Ahab şi să-l combată în mod public pentru necredinţa şi idolatria sa. Aceasta este a doua oară când profetul îl înfruntă pe acest rege rău, în mod deschis şi categoric. Sfântul, prezentându-se înaintea regelui Ahab, l-a făcut responsabil de această calamitate, zicându-i: „Nu eu sunt cel ce aduce nenorocire peste Israel; ci tu şi casa tatălui tău, pentru că aţi părăsit poruncile Domnului şi mergeţi după baali. Trimite dar acum şi adună la mine în muntele Carmel tot Israelul dimpreună cu cei 450 de prooroci ai lui Baal şi cu cei 400 de prooroci ai Aşerei care mănâncă la masa Izabelei” (III Regi 18, 17-19). După această propunere a Profetului, s-a adunat pe Carmel mulţime mare de popor împreună cu căpeteniile lui Israel şi slujitorii lui idoleşti. Momentul era decisiv pentru regele și poporul idolatru şi sfârșitul închinării la idoli urma să fie pecetluit. Fiii lui Israel trebuiau să aleagă fie să practice închinarea la statuile lui Baal sau să se întoarcă la slujirea adevăratului Dumnezeu. Desigur, numai un semn dumnezeiesc mai putea elibera pe popor de rătăcirea diavolească și să scoată la lumină adevărul din întunericul idolatriei. Deci, Sfântul Ilie nu ezită să învedereze adevărul despre Dumnezeu cel viu şi să pregătească, în acest sens, condiţiile săvârşirii minunii. Avertismentul Sfântului este clar față de popor: „Până când veţi şchiopăta în amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi Lui! Şi dacă este Baal, urmaţi aceluia” (III Regi 18, 21). Fără să zăbovească mai mult, Sfântul s-a adresat poporului care aştepta cu înfrigurare clipa decisivă. Și, ca să demonstreze tuturor celor prezenţi că Dumnezeul cerului şi al pământului este unicul şi adevăratul Dumnezeu, a invitat ambele tabere la o slujbă religioasă. Pentru această rugăciune profetul a hotărât modalitatea de jertfă, zicând: „Daţi-ne doi viţei, a zis Ilie către popor; ei să-şi aleagă unul, să-l taie bucăţi şi să-l pună pe lemne, dar foc să nu facă, iar eu voi tăia bucăţi pe celălalt viţel şi-l voi pune pe lemne şi foc nu voi face. Apoi voi să chemaţi numele dumnezeului vostru, iar eu voi chema numele Domnului Dumnezeului meu. Şi Dumnezeul care va răspunde cu foc, acela este Dumnezeu. Şi a răspuns tot poporul: „Bine ai grăit!” (III Regi 18, 22-24). Vremea vecerniei fiind pregătită, Dumnezeul cel adevărat urma să-şi manifeste puterea Sa Dumnezeiască. Domnul trebuia, astfel, să răspundă cu foc, ca poporul să creadă într-Însul şi să-L preamărească cu închinarea cea adevărată.

Propunerea Prorocului Ilie a fost acceptată de slujitorii lui Baal și de toți cei de față, conformându-se deciziei Sfântului. Închinătorii lui Baal, după o zi întreagă de rugăciune și de gesturi sacrificiale au ajuns la capătul puterilor lor. Ei au strigat la Baal, s-au frământat şi s-au agitat peste măsură, încât, „se înţepau după obiceiul lor cu săbii şi cu lănci până ce curgea sânge. Dar n-a fost nici glas, nici răspuns, nici auzire”. După ce Sfântul Ilie a asistat la acest spectacol diavolesc și fără rânduială, „a zis către proorocii lui Baal: „Daţi-vă acum la o parte ca să-mi săvârşesc şi eu jertfa mea!” (III Regi 18, 28-29). Pregătirea pentru rugăciune a prorocului este simbolică și în duhul revelației lui Dumnezeu din Vechiul Testament. Mai întâi, a luat douăsprezece pietre după numărul celor douăsprezece seminţii ale lui Israel. A zidit apoi din pietrele acestea jertfelnic în numele Domnului, după exemplul patriarhului Iacov. După ce a făcut această zidire, ca fericitul Abel, el a pus pe jertfelnic lemne așezând deasupra lor carnea viţelului sacrificat. Odată jertfa și jertfelnicul pregătite, fericitul Ilie a turnat apă din belşug în jurul altarului. Când totul a fost gata, Sfântul Ilie, căzând în genunchi, s-a rugat Dumnezeului lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacob, cu stăruinţă zicând: „Auzi-mă, Doamne, auzi-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne eşti Dumnezeu şi că Tu le întorci inima la Tine” (III Regi 18, 37). Adevăratul Dumnezeu, nu numai acum ci întotdeauna a ascultat rugăciunea plăcutului Său, mai ales atunci când a cerut ca să fie secetă pe pământ. Sfântul, deci, a fost ascultat și de această dată și mai ales în acest moment de mare încercare pentru credința lui. Astfel, Dumnezeu a ascultat pe profetul Său şi din înălţimea cerului „a pogorât foc şi a mistuit arderea de tot şi lemnele şi pietrele şi ţărâna. Domnul a mistuit totodată şi toată apa care era în şanţ” (III Regi 18, 38). La vederea acestei minuni înfricoșate, tot poporul, copleşit de lucrarea lui Dumnezeu, a căzut cu faţa la pământ, slăvind pe Creatorul cerului și al pământului. Într-un glas toți au preamărit pe Dumnezeu, zicând: „Domnul este Dumnezeu. Domnul este Dumnezeu” (III Regi 18, 39). În acel moment de descoperire dumnezeiască și de arătare a puterii lui Dumnezeu, poporul s-a convins că Sfântul Ilie este adevăratul credincios și că Dumnezeul lui este Dumnezeul cel adevărat. Ca atare, Dumnezeul propovăduit de fericitul proroc este Dumnezeul părinţilor lor, al lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov, iar închinarea la idoli este o nălucire diavolească şi o înşelăciune fără rațiune. Fără îndoială că Sfântul Ilie nu putea să stea pasiv față de înșelătorii poporului și de cei care au rătăcit pe popor de la adevărata închinare a adevăratului Dumnezeu și pe toți slujitorii lui Baal i-a ucis.

Sfântul Ilie, după ce a adus jertfă lui Dumnezeu, arătându-L înaintea tuturor ca adevăratul Dumnezeu, pentru a întări pe fiii lui Israel în convingerea lor, a adus ploaie pe pământ. Dumnezeu și-a arătat astfel bunătatea Sa, ascultând pe Sfântul Proroc și salvând totodată pe popor de la moarte. Deci, Cel Atotputernic a poruncit norilor să dea ploaie binefăcătoare pe pământul pârjolit şi însetat de arșița soarelui care a dogorit timp de trei ani deasupra capetelor lor.

După biruinţa adevărului împotriva păgânătății, Sfântul Proroc Ilie a fost trimis de Dumnezeu în locuri pustii și lipsite de viață, acolo unde se obișnuise să trăiască din copilărie. Aici, el a fost protejat şi hrănit în chip minunat de un înger trimis de Dumnezeu ca să-i slujească. Așa se face că după porunca lui Dumnezeu s-a retras pe muntele Horeb, locuind într-o peşteră din acest loc. Aici, după ce s-a rugat îndelung, Domnul cel tare și puternic i S-a arătat profetului „în adiere de vânt subţire”. În timpul acestei descoperiri, Dumnezeu a poruncit prorocului să meargă la Abel-Mehola ca să-l ungă pe Elisei, fiul lui Şafat, proroc în locul său. Tot la porunca Domnului este trimis să-l mustre din nou pe Ahab pentru că la insistenţele soţiei sale a osândit la moarte nedreaptă pe sărmanul Nabot ca să-i răpească şi stăpânească via. Sfântul Ilie, venind înaintea Regelui Ahab și a Izabelei le-a prevestit o pedeapsă înfricoșată pentru nelegiuirea lor. Deci, pentru această fărădelege cei doi soți netrebnici vor fi crunt pedepsiţi, atât Ahab, cât şi Isabela soția sa. Profeția Sfântului s-a şi împlinit în curând, căci regele a murit în lupta cu asirienii. Ca și soțul ei idolatru și nedrept, Izabela, căzând dintr-un turn înalt, s-a prăbuşit la pământ şi a murit. Câinii, ca și la Ahab regele, i-au mâncat trupul ei în faţa cetăţii, aşa cum a prevestit dreptul Ilie. Cu această profeție și cu această pedeapsă a celor necredincioși, misiunea Sfântului Ilie s-a încheiat nu înainte de ridicarea lui la ceruri.

Dumnezeu, pentru virtuţile Sfântului Ilie și pentru viaţa sa curată cât și pentru râvna sa înflăcărată pentru credința în adevăratul Dumnezeu a fost preamărit cu darul sfințeniei și al prorociei. Și pentru că era un înger pământesc şi un om ceresc, Sfântul a fost preamărit de Dumnezeu să nu guste moartea ca toți oamenii. Alături de Enoh Sfântul Ilie este înălţat cu trupul la cer, de unde va veni la sfârșitul veacurilor să primească moarte martirică de la cei nelegiuiți. Ridicarea sa la cer s-a petrecut după ce a traversat împreună cu ucenicul său, Elisei, râul Iordan. Și acum, Dumnezeu a făcut ca plăcutul său să săvârșească o mare minune. Deci, în ultima clipă a vieții sale pe pământ, Sfântul Ilie, lângă apa Iordanului, care era învolburată și cu greu de trecut, a atins cu cojocul său apa și aceasta îndată s-a despicat în două. Astfel, Sfântul Ilie și Elisei au trecut pe pământ uscat mergând spre interiorul pustiei. După câtva timp de mers, „pe când mergeau ei aşa pe drum şi grăiau, deodată s-a ivit un car şi cai de foc şi despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer” (IV Regi 2, 11). În timp ce Sfântul Ilie se înălţa spre cer, în car de foc, a lăsat să-i cadă cojocul ca să fie de folos ucenicului său Elisei. Acesta, luând haina de mare preț a folosit-o pentru prima dată când a ajuns la apa Iordanului. Deci, și el ca și Sfântul Ilie a atins apa și aceasta s-a dat la o parte lăsându-l să treacă fără primejdie. Sfântul Elisei a continuat în Israel după porunca Sfântului Ilie lucrarea profetică, fiind socotit de toţi urmaş al acestui mare proroc.

Toți profeţii au făcut minuni și au prevestit venirea lui Mesia. Cu toții au avut de la Dumnezeu vedenii și semne dumnezeiești. Însă, Sfântul Proroc Ilie a covârşit pe toți cu personalitatea și minunile sale. El a fost figura profetică cea mai populară şi cea mai iubită de poporul israelit. În Biserica noastră, Sfântul Ilie este aşezat la loc de cinste în rândul marilor proroci, numindu-l pe drept cuvânt „temeiul prorocilor” şi „al doilea mergător înainte al venirii lui Hristos”. El nu este numai unul dintre marii proroci ai Vechiului Testament, ci și un vestitor al venirii Fiului lui Dumnezeu, la sfârșitul veacurilor. Atunci el va combate în mod vădit înşelăciunea lui Antihrist (Apocalipsă 11, 6-7). Poporul lui Israel l-a iubit pentru că l-a înfruntat cu îndrăzneală pe regele Ahab care îi asuprea şi le batjocorea credinţa patriarhilor. Iudeii au văzut, desigur, în persoana profetului Ilie pe cel ce propovăduia adevărul despre Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului, „Cel ce este” (Ieşire 3, 14) şi lucrează în lume binele oamenilor. Acest adevăr este propovăduit cu tărie de profet prin cuvintele: „Viu este Domnul Dumnezeu Căruia Îi slujesc”.

Dumnezeul poporului lui Israel este Singurul Dumnezeu adevărat, nu Baal şi nici idolii păgânilor cei făcuţi de mâini omeneşti. „Idolii neamurilor, spune Psalmistul David, sunt argint şi aur, lucruri de mâini omeneşti: Gură au şi nu vor grăi; ochi au şi nu vor vedea; Urechi au şi nu vor auzi; nări au şi nu vor mirosi; Mâini au şi nu vor pipăi; picioare au şi nu vor umbla, nu vor glăsui cu gâtlejul lor. Asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei şi toţi cei ce se încred în ei” (Psalmul 113, 12-16). Pentru credința și mărturisirea adevăratului Dumnezeu poporul l-a cinstit atât de mult încât a intrat în conștiința colectivă ca fiind model al tuturor profeților. De exemplu, atunci când, pe vremea venirii Mântuitorului, trimişii din Ierusalim au venit la Sfântul Ioan Botezătorul să afle cine este, l-au întreabat: „Nu cumva eşti Ilie?” (Ioan 1, 21). Însuşi Mântuitorul, vorbind despre Sfântul Ioan Botezătorul, a menționat tot pe Sfântul Ilie: „Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vie” (Matei 11, 14). Apoi, când Domnul i-a întrebat pe ucenici în părţile Cezareei lui Filip ce părere au oamenii despre El, apostolii Săi au spus că unii îl identifică cu prorocul Ilie.

Sfântul Ilie este atât de mare înaintea lui Dumnezeu că la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, el este prezent împreună cu Moise alături de Domnul. Astfel, cei doi profeți ai Vechiului Testament, unul trecut la cele veșnice iar altul răpit la cer, stau unul de-a dreapta și altul de-a stânga Mântuitorului, grăind cu El despre patimile înfricoşătoare, despre cruce și despre îngroparea Sa. Moise este cunoscut drept cel prin care s-a transmis poporului lui Israel Legea, iar celălalt este Ilie Prorocul care a apărat Legea cu riscul de a-şi primejdui viaţa.

Desigur, despre Sfântul Ilie Sfinții Părinți spun că aşa cum a propovăduit pe Dumnezeu pe pământ înaintea oamenilor, tot aşa se va înfăţişa şi înaintea celei de a doua veniri a Mântuitorului cu slavă ca să vestească lumii apropierea Judecăţii de Apoi. Sfântul va prezenta lui Antihrist și celor necredincioși pe Fiul lui Dumnezeu înomenit, Cel de o fiinţă cu Tatăl după dumnezeire și de o ființă cu noi după omenitate. De cuvintele lui se vor rușina cei rău credincioși și vor rămâne înmărmuriţi toţi cei care l-au tăgăduit pe Domnul nostru Iisus Hristos şi i-au defăimat poruncile. Și acum ca și atunci în vremea lui Ahab, Sfântul Ilie va mărturisi adevărul despre Dumnezeu în fața celor au părăsit credinţa în adevăratul Dumnezeu şi s-au închinat lui Antihrist.

Cinstirea Sfântului Proroc Ilie, prin cântări și rugăciuni, nu este numai un prilej de comemorare a unei personalităţi religioase care a strălucit în decursul istoriei, acum aproape trei mii de ani, şi a întors lumea de la rătăcirea idolească la adevărata credinţă în Creatorul cerului și al pământului. De bună seamă că sărbătoarea de astăzi este mai mult decât atât, este un moment fericit care ne îndeamnă să mergem pe urmele prorocului şi să-i urmăm exemplul vieții lui curate și plină de fapte bune. Firește, cum spunea un Sfânt Părinte: sinteza credinței și valoarea ei este „ca să practicăm ceea ce sărbătorim şi să facem din obiectul cultului nostru, regula vieţii noastre”. Așa că, râvna Sfântului Ilie pentru credinţă şi adevăr să ne fie şi nouă pildă de statornicie în credinţa cea adevărată, în dragostea nefățarnică faţă de Dumnezeu şi de aproapele şi în lucrarea faptelor bune. Exemple vrednice de urmat să ne fie rugăciunea fierbinte a Sfântului Ilie şi postul său îndelungat. Cum a fost el osârduitor înaintea lui Dumnezeu, așa să fim și noi înaintea Mântuitorului Hristos, care așteaptă să vadă faptele noastre din credința noastră, cum ne învață Sfântul Iacob: „arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea” (Iacob 2, 18). Deci, credința și faptele Sfântului Ilie sunt un imbold lăuntric pentru noi de a ne îndeletnici cât mai des cu rugăciunea, cu citirea cărţilor de folos sufletesc şi cu înfrânarea de la patimi, de la îmbuibare şi de la plăceri lumeşti. În acest context este de dorit ca viaţa curată, ascetică şi sfântă a Prorocului Ilie să devină pentru noi cei de astăzi model şi îndreptar al vieţii noastre creştineşti. Să ne dezbrăcăm așadar de patimi, de vicleșuguri, de pizme şi de răutăţi prin pocăinţă sinceră şi stăruitoare ca să ajungem la asemănarea cu Dumnezeu „prin faptă bună şi prin viaţa curată”, aşa cum a înţeles să facă Sfântul Proroc Ilie. Mântuitorul Hristos atrage atenția că numai „cei curaţi cu inima vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5,8). Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă stăruitor: „Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 9-10). Sfântul Ilie, învățătorul nostru pe calea mântuirii, a biruit patimile trupului prin post, prin rugăciune, prin abstinenţă şi prin neîncetată cugetare la Dumnezeu. El a fost un exemplu atât pentru contemporanii săi, cât și pentru noi, prin nevoinţă sinceră şi râvnă necontenită de a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor. Prin urmare, și noi, în duhul dragostei creştineşti, să ne facem următori sfinților și moștenitori ai împărăției cerurilor.

Să-l rugăm pe Sfântul Proroc Ilie să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru noi şi pentru întreaga lume ca să ne dăruiască pace, ploaie timpurie şi târzie, să sporească credinţa noastră, dragostea, rugăciunea şi râvna noastră pentru Biserică şi pentru îndeplinirea faptelor bune, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor noastre. Amin.