Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în zilele 13-15 iulie 2023, un număr de 47 elevii premianți ai Școlii Gimnaziale nr. 3, din Rovinari, județul Gorj, au mers într-o excursie gratuită, organizată la inițiativa domnului Adrian Popescu, profesorul de religie al elevilor.
Deja o tradiție, activitatea de anul acesta dedicată elevilor cu rezultate deosebite la învățătură a fost denumită „Să ne cunoaștem țara – excursia premianților”. Itinerariul excursiei a fost următorul: Prima zi: Rovinari – Mănăstirea Bistrița (Vâlcea) – Curtea de Argeș – Barajul Vidraru – Călimănești; A doua zi: Mănăstirea Cozia – Sibiu – Alba-Iulia – Timișoara; A treia zi: Timișoara – Deva – Hunedoara – Târgu-Jiu – Rovinari.
Din echipa de proiect, amintim următoarele persoane: Director Cincă Mihaela Emilia, Prof. Daniel Perețeanu, Prof. Olaru Roxana, Prof. Mihăilescu Delia, Prof. Ioniță Delia, Prof. înv. primar Bolborea Mihaela, Prof. Adam Delia și Prof. Cheană Anca. Dintre partenerii implicați în organizarea excursiei, amintim: Școala Gimnazială nr. 3 Rovinari, director prof. Cincă Mihaela; Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul (Parohia Rovinari II), Pr. Paroh Foanene Daniel; Biserica Sfinții Împărați „Constantin și Elena” Rovinari (Parohia Rovinari I), Pr. Paroh Țintă Robert și Pr. Ștefan Drăghici; Asociația „Glasul sufletului”, președinte Lia Cristina.
În continuare, redăm câteva mărturii ale participanților și organizatorilor:
„Bună ziua! Excursia a fost ceva special, nu doar pentru faptul că am vizitat locuri frumoase ci pentru că am fost alături de cadrele didactice care ne-au îndrumat în toți acești ani! Cel mai mult mi-a plăcut atunci când traversam trecerile de pietoni din centrul Timișoarei în timpul unui concurs de ciclism, iar un domn care făcea parte din echipa concursului a strigat: „Bravo grupul!”. Aceste momente vor rămâne mereu speciale pentru mine și îmi vor aduce mereu bucurie în suflet! Vă mulțumim dumneavoastră, domnului de religie, că ne-ați fost alături nouă, claselor a VIII-a, încă de când eram niște pitici și că ați putut organiza atâtea excursii geniale!” (eleva Măicăneanu Adelina Roberta).
„Cu sufletul încărcat de emoții, cu amintiri de neuitat, elevii și profesorii de la Școala Gimnazială Nr.3 Rovinari s-au întors dintr-o excursie de vis. Timp de 3 zile , noi, dascălii, am fost părinții celor 47 de elevi, am petrecut împreună timp de calitate: le-am pregătit masa, am depășit limitele de comunicare, de timiditate, am vizitat mânăstiri, castele. Să privești fețele elevilor și să observi fericirea lor, să auzi cum le tremura glasul vorbind despre dascălii lor, să auzi pe cei din jur cum transmit felicitări coordonatorului de grup și elevilor pentru modul cum s-au purtat, să fim aplaudați în centrul Timișoarei, să primim povețe de la Mitropolitul Banatului etc. O excursie din care toți am avut de învățat. A fost de vis și cu siguranță o experientă care TREBUIE retrăită! Mulțumim colegului nostru, Adrian Popescu, organizatorul excursiei, pentru implicarea și dăruirea sa, părinților pentru încrederea acordată (ne-au încredințat pentru 3 zile ceea ce au mai de preț – copiii dânșilor), profesorilor care au fost „părinți” pentru elevii participanți la excursie, elevilor noștri și nu în ultimul rând celor fără de care nu ar fi fost posibilă această excursie! Sunt mândră că am alături o echipă de dascăli deosebiți și că împreună reușim să facem multe lucruri frumoase pentru elevii noștri!” (Prof. Director Cincă Mihaela Emilia).
„Există printre noi oameni-lumină, oameni care colorează inimi cu bucurie, oameni care și-au făcut un țel din a face fapte bune și care, prin mărinimia sufletului lor, aduc strălucire în ochii copiilor. Un astfel de om este colegul meu de la Școala Gimnazială Nr. 3 Rovinari, Adrian Popescu, neobositul profesor al faptelor bune care va câștiga comori Sus, datorită generozității sale nemărginite. Am avut prilejul de a-i însoți în trei zile frumoase și memorabile, pe elevii premianți ai școlii, pe care domnul profesor i-a recompensat, organizându-le o excursie de vis, ajutat din umbră de alte persoane cu suflet bun și frumos. Nu cunosc o altă școală în care să existe un alt dascăl care să se zbată pentru a face fericiți elevii premianți. Excursia organizată de domnul profesor a fost una în care am învățat că Bunul Dumnezeu este la un pas de rugăciune de noi, că avem mijlocitori pe Sfinții ale căror moaște le-am sărutat și la cei care ne-am rugat la mănăstirile Bistrița, Cozia, Curtea de Argeș, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara și la Manastirea Prislop, unde i-am șoptit Sfântului Părinte Arsenie Boca, la mormântul său, of-ul nostru. Cu toții am învățat în aceste trei zile cât de aproape de noi este Domnul, că El este cel care își revarsă bunătățile asupra noastră și că ne primește mereu, să ne întoarcem spre El, oricât de rătăciți am fi în această lume. Prin domnul profesor, elevii vor fi mereu mai aproape de Sfânta Biserică și de Dumnezeu, căci datorită lui, vor cunoaște cât de generoasă și frumoasă este dragostea Celui de Sus, pentru noi. Sunt recunoscătoare pentru oportunitatea de a participa alături de colegii mei și de elevi în această excursie în care cu toții ne-am îmbogățit sufletul” (Prof. Cheană Anca).
„Ca la orice proiect de acest gen, sunt şi emoţii şi gânduri că poate nu vei reuşi să finalizezi ce ţi-ai propus. De rugăciunea şi sinceritatea ai nevoie pentru a-i cere lui Dumnezeu ajutorul atunci când simţi că doar prin puterile tale nu poţi continua. Ajutorul Lui nu întârzie şi El îţi răspunde. Să-ți amintești de Dumnezeu și de prietenii Lui, sfinții, este esențial în orice inițiativă pe care o ai ca profesor! Ca acest proiect să fie de folos sufletesc copiilor, I-am cerut ajutorul în primul rând lui Dumnezeu, dar m-am rugat și Sfinților Nicodim de la Tismana, Gherontie, Părintelui mucenic Gherasim Iscu, Irodion de la Lainici, Nicolae, Filofteia, să mijlocească și să-i ocrotească pe copii. Pozele sunt grăitoare, dar nu pot reda întru totul bucuria copiilor, satisfacția dascălilor implicați, dar mai ales emoțiile trăite atunci când cu toții, profesori și elevi, am îngenuncheat, ne-am rugat înaintea moaștelor sfinților: Grigorie Decapolitul, Filofteia sau Sf. Iosif cel nou de la Partoș. „Mici recompense sufletești” au fost și felicitările primite de copii în incinta mânăstirilor sau a obiectivelor vizitate. Cu multă emoție și recunoștință, elevii implicați în proiect au primit sfaturi și binecuvântare dar și prăjituri, suc și iconițe de la ÎPS Ioan Sălăjan, Mitropolitul Banatului. Sunt profesor de Religie al Școlii Gimnaziale Nr. 3 Rovinari de aproximativ 10 ani și țin să spun că această școală a devenit pentru mine a doua familie. Am întâlnit aici dascăli cu har, care își iubesc elevii și ei la rândul lor sunt iubiți de elevii lor, copii extraordinari, educați care prin rezultatele obținute în fiecare an, fac cinste școlii, comunității dar mai ales familiilor din care provin. Pe această cale țin să le mulțumesc colegilor pentru tot sprijinul acordat, prietenilor și sponsorilor care au finanțat această excursie, să felicit părinții pentru felul în care își cresc copiii și să-i asigur pe elevi de toată prețuirea mea. Mulțumesc tuturor, dar mai ales Bunului Dumnezeu și sper ca în timp experiențele avute de copii în acest pelerinaj-excursie să rodească” (Prof. Adrian Popescu).