Deschiderea cursurilor clericale pentru Definitivat și Gradul al II-lea, la Seminarul Teologic „Sf. Grigorie Teologul” din Craiova

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, astăzi, 21 august 2023, a avut loc deschiderea oficială a cursurilor clericale pentru Definitivat și Gradul al II-lea. Aceste cursuri dedicate preoților din Mitropolia Olteniei se desfășoară în perioada 21 august – 1 septembrie, în sălile de curs ale Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Grigorie Teologul”, din Craiova. Tema generală a cursurilor este în acord cu Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și cu Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, în Patriarhia Română.

Cursurile vor fi predate de către părinții profesori de la Facultatea de Teologie a Universității din Craiova. De asemenea, fiecare preot cursant a primit la deschidere volumul colectiv „Pastorație, Filantropie și Psalmodie”, coordonat de Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Răzvan Stan, decanul Facultății, și publicat sub egida editurii Mitropolia Olteniei.

În calitate de delegat oficial, Pr. Dr. Adrian Lupu, consilier eparhial, a transmis cuvântul de binecuvântare al Părintelui Mitropolit Irineu: „În fiecare an organizăm aceste cursuri dedicate preoților și diaconilor din Mitropolia Olteniei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu și cu aprobarea Sinodului Mitropolitan. Anul acesta s-au înscris un număr de aproximativ 50 de preoți, care vor participa la cursurile de Definitivat și la cele pentru Gradul al II-lea. Vă dorim să aveți parte de un timp cu folos în cadrul acestor cursuri de perfecționare și să vă întoarceți la parohiile dumneavoastră cu cât mai multe cunoștințe dobândite atât prin participarea la cursurile teoretice, dar și prin experiența împărtășită de la ceilalți preoți cursanți”.

La final, cursurile prevăd organizarea unui examen oral pentru obţinerea Definitivatului în preoţie şi a unui examen scris atât pentru obţinerea Gradului al II-lea, cât şi a Definitivatului. În urma acestor examen se vor elibera diplome de absolvire a cursurilor clericale. Festivitatea de absolvire este programată pentru ziua de 30 august, care se va organiza în prezența ÎPS Irineu și a membrilor Sinodului Mitropolitan.