Sfințirea Bisericii și Liturghie arhierească la Mănăstirea „Bunavestire” din Poiana Frumoasă – Tismana, județul Gorj

Evenimente Gorj Manastiri Sfintiri

În Duminica a XIX-a după Rusalii, în ziua de 1 octombrie 2023, Înaltpreasfințitul Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii de la Mănăstirea cu hramul „Bunavestire”, din Tismana, zona Poiana Frumoasă, județul Gorj. Alături de Înaltpreasfinția Sa au fost prezenți și ierarhii următori: Înaltpreasfințitul Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale; Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei; Preasfințitul Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei; Preasfințitul Nectarie de Bretania, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale. Imediat după acest moment, înconjurați de preoți și diaconi, soborul de arhierei a săvârșit Sf. Liturghie, în prezența a numeroși credincioși veniți la mănăstire. Actul de târnosire al bisericii a fost citit de către Preasfințitul Părinte Nicodim. Răspunsurile de la strană au fost date de un grup psaltic condus de Prof. Dr. Victor Șapcă.

Pentru implicarea administrativă și pastorală, maica stareță Filoteia Morenciu a fost ridicată la rangul de stavroforă, prin gramata chiriarhală semnată de Înaltpreasfințitul Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. Din partea Înaltpreasfințitului Dr. Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, au primit crucea mitropolitană următoarele persoane: maica stareță Antonia, de la Mănăstirea Tismana; maica stareță Antonia, din Elveția; ieromonahului Andrei, părintele slujitor de la mănăstire; pr. Ovidiu Dumitru Popescu, de la Parohia Strâmtu. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a acordat mai multe ordine pentru cei care au contribuit și ajutat la ridicarea și înfrumusețarea bisericii și a mănăstirii:

  • Ordinul pentru monahi „Sf. Ioan Casian”: maica stareță Filoteia; maica stareță Antonia, de la Mănăstirea Tismana; maica stareță Antonia, din Elveția; maicile Pahomia, Tabita, Fausta Macrina și Rafaela; Ieromonahul Andrei și Arhidiaconul Grigorie;
  • Ordinul pentru preoți „Sf. Martiri Brâncoveni”: Pr. Mircea Filip, Pr. Ovidiu Dumitru Popescu, Pr. Călin Florea și Pr. Ioan Drăgănicea;
  • Ordinul pentru mireni „Sf. Martiri Brâncoveni”: Dragoș Frățilescu, Ion Morenciu, Vasile Ion Simion, Sorin Tudor, Constantin Mujescu, Simion Constantin Mujescu, Ion Surea, pictorii George Sergiu Vatamaniuc și Cătălin Ovidiu Simiciuc și alții.
  • Ordinul „Doamna Maria Brâncoveanu”: preoteasa Lucica Popescu, preoteasa Iulia Filia, Monica Zamfir, Maria Frățilescu, Elena Morenciu, Gabriela Morenciu, Maria Morenciu, Anișoara Tudor și altele.

În cuvântul de mulțumire, ÎPS Iosif și-a exprimat recunoștința față de Dumnezeu și de Maica Domnului, ocrotitoarea acestui centru și așezământ monahal. De asemenea, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Irineu pentru binecuvântarea de a se ridica această biserică și mănăstire în Mitropolia Olteniei și pentru bucuria de a săvârși slujba de sfințire și Sf. Liturghie în ziua de prăznuire a Acoperământului Maicii Domnului.

În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Irineu a vorbit mai întâi de importanța bisericii pentru viața creștinilor ortodocși și de bucuria sfințirii unui nou locaș de cult închinat Preasfintei Treimi: „La sfințirea unei biserici trăim clipe cu totul deosebite față de slujbele din timpul duminicilor și sărbătorilor. Sfințirea bisericii presupune rugăciuni mai multe, invocarea Duhului Sfânt, chemarea lui Dumnezeu ca să facă din locașul zidit de noi un loc al Preasfintei Treimi. Biserica este centrul vieții noastre. Noi nu ne putem închipui că am putea trăi fără Biserică. De la naștere și până la moarte avem nevoie de Sfânta Biserică. Mântuitorul Hristos este Învierea și Viața noastră. Mântuitorul ne cuprinde pe toți în Biserică, aceasta fiind Trupul Său tainic. Așa cum organismul are multe mădulare, toate cu un real folos pentru persoana noastră, așa și în Biserică Mântuitorul ne cuprinde pe toți. El a venit în lume ca lumea viață din belșug să aibă. Cu lumea încorporată în Sine, Dumnezeu ne-a sfințit și ne-a adus pe fiecare în parte Tatălui ceresc, ca să devenim moștenitori ai Împărăției Cerurilor”.

În a doua parte, Înaltpreasfinția Sa a subliniat cinstirea acordată Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă: „Maica Domnului este ocrotitoarea noastră și sărbătorile închinate Maicii Domnului sunt și zile de prăznuire ale bisericilor și mănăstirilor noastre. Întotdeauna ne dorim să cinstim pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și să subliniem rolul său în viața noastră. Maica Domnului se îngrijește de noi în chip deosebit. Pentru noi, Maica Domnului este Ușa milostivirii noastre. Sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului” este atât de prețuită de noi, creștinii-ortodocși, pentru că Preacurata se roagă Fiului pentru iertarea greșelilor noastre. Maica Domnului ne ocrotește pentru că este din neamul nostru și pentru că simte vocația de mamă într-un chip deosebit, fiind preacurată și cu sufletul dumnezeiesc. Toate faptele și valorile Născătoarei de Dumnezeu sunt deosebite și preamărite. Maica Domnului îi ajută pe toți cei care îi cer ajutorul”.

La final, Înaltpreasfințitul Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a adresat un cuvânt de felicitare și mulțumire: „Felicităm pe toți cei care au contribuit la realizarea acestei frumoase mănăstiri. Dumnezeu să le răsplătească tuturor, Înaltpreasfințitului Iosif, tuturor preoților și călugărilor, maicii starețe și credincioșilor care în număr mare au venit aici. Fie ca harului Duhului Sfânt și bucuria Tatălui ceresc și dragostea Mântuitorul Hristos să fie cu voi cu toți. Amin”.