În data de 19 octombrie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu Ion Popa, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a avut loc la Sala Studio „Remus Mărgineanu”, a Departamentului Arte și Media a Facultății de Litere din Craiova, conferința inaugurală a Atelierului Synaxis „Haideți să nu mai asistăm la teatru!”.
Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, în parteneriat cu Biblioteca județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj, Universitatea de Medicină din Craiova și Muzeul Cărții și Exilului Românesc, sub coordonarea pr. lect. dr. Mihai Ciurea și a pr. lect. dr. Lucian Zenoviu Bot.
Prelegerea, susținută de prof. univ. dr. Alexandru Boureanu, Directorul Departamentului Arte și Media a Facultății menționate și Managerul general al Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, a fost dedicată dimensiuni sociale a teatrului, dar și problemelor de management cultural. Dezbaterea care a urmat conferinței s-a încadrat în tematica generală a atelierului – Ce este omul? Perspective transdisciplinare asupra antropologiei și identității –, fiind animată de prezența domnului Lucian Dindirică, directorul Bibliotecii județene „Alexandru și Aristia Aman”, a profesorilor și cercetărilor interesați de subiect, precum și a studenților Universității din Craiova și ai Universității de Medicină din Craiova.
Atelierul de lectură Synaxis, care se află la a doua ediție în acest an, a fost conceput din dorința de a orienta lecturile studenților și de a încuraja dezbaterile transdisciplinare atât de necesare în contextul actual. Fiecare întâlnire are în centru o carte reprezentativă, care oferă o perspectivă specifică asupra temei generale. Prelegerile susținute de-a lungul anului vor fi publicate într-un volum dedicat temei, împreună cu discuțiile și sugestiile participanților la dezbatere.
Următoarea întâlnire a atelierului Synaxis va avea loc în ziua de 17 noiembrie 2023. Conferința „Suferințele războiului în evocări feminine” va fi susținută de Conf. univ. dr. Ioan Roxana Fruntelată, de la Facultatea de Litere din București, Institutul de Etnografie și Folclor „C. Brăiloiu” al Academiei Române.