Cuvântul de învăţătură al ÎPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir – 26 Octombrie

Sfinții sunt plăcuții lui Dumnezeu care au dobândit o imensă iubire și putere duhovnicească. De fiecare dată când citești viața lor, când auzi istorisiri despre ei, când ajungi față în față cu minunata credință a poporului în ajutorul lor benefic, te întrebi dintr-odată cum de a rânduit Dumnezeu ca ei, oameni ca și noi, să fie înzestrați cu o așa de mare putere dumnezeiască încât, încă din timpul vieții lor, mulțimi de oameni să se îndrepte către ei pentru sfat, ajutor și rugăciune. Pentru a înțelege de ce Sfinții au primit atât har de la Mântuitorul Iisus Hristos trebuie să ne gândim la jertfa Lui ca răscumpărare a păcatelor noastre, trecând prin grele suferințe, prin rușine și prin înfricoșătoarea pătimire a morții pe cruce. Noi, de obicei înțelegem suferința ca un coșmar, ceva ce ar trebui evitat sau care trebuie uitat imediat. Uneori în circumstanțe dificile ale vieții suntem tentați să cârtim. Însă credinciosul care trece prin suferință fără să își piardă credința în Dumnezeu devine realmente fericit și diferit de cei necredincioși. Evident, dacă nu ar fi existat întristările din viața noastră, cine s-ar putea mântui, pentru că întristările trezesc mintea, întăresc voința și credința.

Uneori ei s-au născut în întristare și n-au avut parte de bucurii omenești. Dacă n-ar fi avut aceste pătimiri, ei n-ar fi existat ca sfinți. Așa că pentru a străluci ca o stea, este nevoie să trecem prin încercări și prin experiențe ale vieții, care să ne deschidă vederea către o altă lume, diferită de cea din jurul nostru. Numai în felul acesta putem cunoaște și vedea cu adevărat lumea Împărăției cerurilor. Prin meditație și rugăciune omul poate să-și imagineze și să trăiască încă de aici bucuria cea veșnică. Sfinții sunt martorii acestei trăiri, întrucât au fost întăriți prin har. Ei au avut nu numai credință tare ca diamantul, ci și cunoaștere a prezenței lui Dumnezeu în viața lor. Reflectând la viața lor trebuie să învățăm să percepem corect suferința și să ne-o însușim pentru mântuirea noastră. Suferința nu trebuie să ne distrugă, nici să ne diminueze puterile, ci trebuie mai degrabă să ne întărească credința și să ne însănătoșească simțurile religioase. Dumnezeu, Mântuitorul nostru, ne cere numai să avem curajul să transformăm întristarea în putere duhovnicească și bucurie interioară. El ne mai învață că de fiecare dată când ne conduce prin greutăți, să luăm aminte la viața sfinților săi ca exemplul lor să ne ajute să transformăm întristarea și neputința noastră în putere duhovnicească și bucurie interioară – bucuria legăturii cu cele înalte, cu lumea de sus.

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie se ține în fiecare an la început de toamnă pentru a împărtăşi credincioşilor curajul biruinţei în ispite şi bucuria unui nou început duhovnicesc. Viaţa sa ne dă mărturie despre slujirirea evanghelică smerită, fiind pildă a răbdării întemeiate în nădejdea cea bună, cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui” (2 Timotei 4, 7-8). Sfântul Mucenic și mărturisitor al Domnului Hristos ne dă învăţătura cea bună pentru lupta împotriva patimilor și a răutăților lumii și a diavolului. Sfântul Dimitrie ne este părinte, ajutor și dătător de har întru cele către Dumnezeu.

Deci, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, acest atlet al Mântuitorului Hristos şi podoabă a mucenicilor, a răsărit ca un soare al creştinătăţii în vremurile de cruntă prigoană dezlănţuită de împăratul Dioclețian. Acest prigonitor al creștinilor şi toți împărații persecutori au urmărit pe ucenicii Mântuitorului în mod sistematic încercând cu orice preţ să desființeze noua religie care se răspândise cu repeziciune în Imperiul Roman. Deoarece creștinii erau superiori păgânilor prin viața și învățătura lor, ei au atras tot mai mulţi adepţi din cercurile lumii păgâne. Este cunoscut din Istoria Bisericii că în primele trei secole s-a derulat „proba de foc” în care s-au călit şi au odrăslit florile cele neveștejite ale martirilor şi mărturisitorilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Astfel că pentru credinţa creştină mulți și-au dat viața, pecetluind cu sângele lor adevărul evanghelic. Așa se face că sângele Sfinților Mucenici, pe bună dreptate devenise „sămânța creștinismului”, cum afirma Tertulian, un apologet din primele veacuri creștine. Tot în aceeași perioadă Sfântul Chiril al Ierusalimului, referindu-se la cumplitele prigoane suportate de creştini din partea persecutorilor păgâni, spunea: „Dumnezeu îngăduie prigoanele petrecute în cursul istoriei nu pentru că ar fi neputincios a le împiedica, ci pentru că vrea să încununeze prin răbdare pe proprii luptători, făcându-i asemenea profeţilor şi apostolilor Lui”.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, ca toți Sfinții Mucenici din vremea sa, a înfruntat şi mustrat credinţa păgână şi idolatria contemporanilor săi. El a mărturisit pe Domnul Hristos înaintea împăratului și dregătorilor lui până la sânge, adică până la moarte mucenicească. Dumnezeu, Care a fost alături de mucenicul Său, i-a dat cununa biruinţei şi l-a făcut sfetnic al Său. Acum, Sfântul Dimitrie se roagă în cer pentru sufletele noastre.

Acest ostaş al Mântuitorului Hristos, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, era originar din părțile sud Dunărene, fiind atât general de armată, cât și diacon al Sfântului Irineu de Sirmium. El a pătimit pe vremea împăratului prigonitor Dioclețian (284-305) şi a cezarului acestuia, Maximilian Galeriu (293-311). Părinţii săi erau oameni credincioși și trăitori ai învățăturilor Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos. În familie, părinții Sfântului Dimitrie se rugau lui Dumnezeu și sporeau în fapte bune pentru viața lor. Ei nu se arătau la vedere că sunt creștini, ci păstrau cu multă discreţie rânduiala vieţii creştineşti pentru că se temeau de osânda prigonitorilor. După moartea tatălui său, tânărul Dimitrie a preluat onorurile tatălui său, bucurându-se de stima şi de preţuirea împăratului, care îi aprecia înţelepciunea şi virtuţile lui ostăşeşti. Primind această cinste, Sfântul Dimitrie nu s-a lăsat ademenit de slujirea idolească a împăratului, ci dimpotrivă a început să propovăduiască cu îndrăzneală pe Mântuitorul Hristos confraților săi aflați în întunericul slujirii idolești. Predica sfântului a avut atâta răsunet şi putere de convingere, încât cei care-l ascultau au părăsit de îndată slujirea demonilor și au primit cu bucurie credinţa creştină, slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat şi cinstit. Zadarnic a încercat cezarul Galeriu să-l înduplece să renunţe la credinţa creştinească, căci Sfântul Mucenic o mărturisea cu şi mai multă însufleţire chiar în prezenţa lui. Astfel ucenicul Domnului, Dimitrie, s-a făcut înaintea conaționalilor săi ca un al doilea Pavel în râvna pentru Dumnezeu și pentru vestirea Evangheliei Mântuitorului nostru. În felul acesta Sfântul Mucenic și-a început activitatea misionară, îndepărtând pe mulţi de la închinăciunea idolească și de la obiceiurile păgâne. Deci, atrăgându-i pe confrații săi spre dragostea Domnului Hristos, fapta lui a revoltat pe tiranul Galeriu și pe apropiații acestuia. Cu toții s-au mâniat pe Dimitrie și l-au aruncat în temniţă spre judecată şi pedeapsă de moarte, pentru că defăima pe zei și strica datinile strămoșești. Aflând de acest eveniment, împăratul a fost foarte indignat şi profund supărat pe Fericitul Mucenic. Și ca un act de răzbunare împotriva acestuia, a organizat un circ în aer liber în Tesalonic, după obiceiul romanilor. Ca priveliștea să fie atrăgătoare pentru toți, împăratul Dioclețian a poruncit unui vestit gladiator Lie să se lupte cu creştinii pe un pod înalt, pregătit să fie văzut de oricine, din orice parte s-ar afla. Aici, Lie se lupta cu creștinii acuzați de credința lor și biruindu-i cu ușurință, deoarece aceștia nu opuneau nicio rezistență, îi arunca într-o adâncitură plină cu sulițe înfipte cu vârful în sus. Faptele ucigașe ale lui Lie i-au delectat pe mulți dintre spectatorii păgâni, veniți să vadă acest spectacol sângeros. În acele momente dramatice, un ucenic credincios al Sfântului Dimitrie, pe nume Nestor, aprinzându-se de râvnă pentru Dumnezeu, s-a dus în temniţă la Sfântul Mucenic şi i-a descris această cumplită vărsare de sânge. După ce i-a povestit aceste suferințe ale Sfinților Mucenici, tânărul Nestor l-a rugat pe fericitul Dimitrie, zicând: „Roagă-te pentru mine robule al lui Dumnezeu, că vreau să mă lupt cu Lie ca să izbândesc sângele cel nevinovat al creştinilor”. Atunci, Sfântul Dimitrie, plin de darul Duhului Sfânt, l-a binecuvântat pe Nestor ca să meargă la lupta pentru credință și pentru mărturisirea Domnului Hristos. Și după ce s-au rugat împreună l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, zicându-i: „Du-te şi te luptă, că şi pe Lie îl vei birui şi pe Hristos Îl vei mărturisi!”. Astfel, întărit cu rugăciunea Sfântului Dimitrie, viteazul Nestor a intrat în arenă, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi l-a chemat cu glas mare pe Lie să se lupte cu el. Pe când se lupta cu acest vajnic luptător, Nestor, plăcutul Mântuitorului, a strigat din adâncul inimii: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!”. Și îndată apucând cu vitejie pe Lie, dușmanul creștinilor, l-a aruncat în acel loc plin de sulițe, unde și-a dat duhul diavolului căruia îi slujea. Atunci cezarul, înmărmurit de furie dar și de ciudă că a pierit luptătorul său, a poruncit imediat să i se taie capul lui Nestor. Nici Sfântul Dimitrie n-a rămas nepedepsit de vrăjmașul împărat, ci a poruncit de îndată să meargă un grup de soldați în temniță la Sfântul Dimitrie și să-i străpungă trupul cu suliţe.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, cât a stat în temniţă legat în lanţuri, a petrecut zi şi noapte în privegheri și rugăciuni, rostind psalmi şi intonând cântări duhovniceşti. El petrecea în această stare de rugăciune și atunci când ostaşii au venit să-l străpungă cu suliţele și să-l omoare. Deci, în timp ce acești păgâni împlineau porunca împăratului persecutor, Sfântul, simțindu-și sfârșitul vieții pământești, s-a închinat şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru toate. Apoi, făcându-și semnul Sfintei Cruci și-a ridicat brațul drept, ca păgânii să-l însulițeze. În felul acesta, atletul Domnului Hristos şi-a încredinţat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos Dumnezeu pe care l-a mărturisit cu credinţă. Mai înainte de acest moment al muceniciei, îngerul Domnului i-a arătat Sfântului o cunună frumoasă într-o vedenie strălucitoare. Se făcea atunci că în timp ce-i aşeza cununa pe cap, îngerul i-a zis: „Pace ţie pătimitorule al lui Hristos Dimitrie! Îmbărbătează-te, întăreşte-te şi biruieşte pe vrăjmaşii tăi”. Sfântul a răspuns trimisului lui Dumnezeu cu smerenie: „Mă bucur în Domnul şi mă veselesc întru Dumnezeu, Mântuitorul Meu!” Acest moment de vedenie fericită l-a trăit real Sfântul, când a fost străpuns ca și Mântuitorul Hristos, Stăpânul său, cu sulița în coasta sa.

Vestea despre mucenicia Sfântului Dimitrie a ajuns cu repeziciune la binecredinciosul său slujitor Lupu, căruia Sfântul îi încredinţase averea ca s-o împartă săracilor. Acesta venind la locul de mucenicie al fericitului Dimitrie a luat pentru binecuvântare haina şi inelul sfântului. Pe aceste odoare sfinte, înmuiate în sângele scurs din coasta sfântului, Lupu le-a dus în Sirmium, locul de origine al acestuia. Obiectele provenite de la Sfântul Dimitrie săvârşeau multe minuni, tămăduind bolile şi alungând duhurile cele necurate. În această cetate Sirmium, care s-a numit Mitrovița după numele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Lupu a zidit o biserică în cinstea Sfântului Dimitrie. Sfintele moaște ale Sfântului Dimitrie au rămas în Tesalonic spre bucurie și tămăduirea poporului binecredincios de pretutindeni.

Faptele minunate ale Sfântului Dimitrie și viața lui sfântă nu i-au întors la adevărata credinţă pe tiranii prigonitori, pe împăratul Dioclețian și pe cezarul său Galeriu. Dimpotrivă, i-a învârtoșat și mai mult în răutatea lor și i-a înverşunat și mai aprig împotriva creștinilor. Dar Milostivul Dumnezeu a eliberat poporul Său de acești persecutori nemiloși. În urma edictului de la Milan din anul 313, când creştinismul a dobândit deplină libertate religioasă, împăratul Constantin cel Mare (306-337) a construit o biserică din lemn în Tesalonic, deasupra moaştelor Sfântului Dimitrie. La această biserică au mers numeroşi credincioşi bolnavi şi infirmi şi cu rugăciunile sfântului, se tămăduiau. Printre cei care au beneficiat de darul vindecării de boli a fost şi un demnitar împărătesc pe nume Leonte. În semn de mulţumire, acest dregător s-a hotărât să zidească în locul bisericii de lemn o biserică măreaţă din piatră în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. În timpul efectuării săpăturilor, au fost descoperite la temeliile vechii biserici moaştele Sfântului Mucenic Dimitrie, întregi şi nestricate, din care izvora mir binemirositor. Cu acest sfânt mir se ungeau bolnavii şi se vindecau. După ce s-a isprăvit construcţia bisericii, cinstitorul de Dumnezeu Leonte a confecţionat cu cheltuiala sa o raclă ferecată cu aur, argint şi pietre scumpe şi a aşezat în ea moaştele sfântului care se păstrează şi astăzi în biserica zidită de dânsul. El a înzestrat biserica cu terenuri, proprietăţi şi sate pentru întreţinerea slujitorilor care oficiau într-însa slujbele religioase. Tradiţia creştină spune că acest demnitar ar fi dorit să ia cu sine o părticică din aceste moaşte ca să le ducă în patria sa şi să zidească acolo o biserică cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, însă sfântul i s-a arătat în vedenie şi i-a poruncit să ia cu sine numai giulgiul ce fusese înmuiat în sângele lui. În timp ce se îndrepta spre ţara sa, s-a iscat pe drum o furtună năprasnică, tocmai când trebuia să traverseze un râu învolburat. Fiind cuprins de spaimă şi de tulburare, s-a rugat Sfântului Dimitrie să-i ajute. Atunci i s-a arătat sfântul zicându-i: „Ia-ţi racla cu giulgiul în mâinile tale şi nu te teme!”. Şi, făcând aşa, el a trecut fără de primejdie râul acela, apoi, ajungând în ţinuturile natale, a zidit o biserică frumoasă în cinstea sfântului şi a aşezat într-însa racla cu giulgiul. Aici, Sfântul Dimitrie a săvârșit multe minuni, tămăduind de răni şi de bube pe voievodul Marin, eparhul Iliricului. Un creștin din preajma locului s-a izbăvit de curgerea de sânge, iar un îndrăcit s-a izbăvit de duhurile necurate. Cele mai multe minuni s-au săvârşit însă în cetatea Tesalonic, unde au rămas spre cinstire preacuratele sale moaște. Așa se face că în vreme de foamete şi de secetă, Sfântul Dimitrie s-a arătat corăbierilor, poruncindu-le să se îndrepte cu grânele lor spre Tesalonic ca să le vândă celor cuprinși de foamete. Prin mijlocirile Sfântului Mare Mucenic a fost eliberată cetatea de năvălirea barbarilor, clerul și poporul scoțând în procesiune moaştele lui. Rugăciunile și lacrimile credincioșilor au fost primite de Sfântul Dimitrie, iar Sfântul i-a scăpat de robia vrăjmaşilor. Odată, barbarii au răpit două fecioare frumoase şi foarte iscusite în meşteşugul ţesutului. Aflând căpetenia barbarilor că se pricep să ţeasă cu migală chipuri de flori, de păsări şi figuri omeneşti, le-a poruncit să-i coasă pe o pânză chipul Sfântului Dimitrie, căci aflase de minunile ce se săvârşeau printr-însul. Fecioarele au refuzat această rugăminte, căci aveau multă evlavie la Sfântul Dimitrie şi se temeau totodată ca nu cumva căpetenia barbarilor să-i profaneze chipul. După lungi insistenţe ale căpeteniei barbare ele au acceptat să îndeplinească porunca acestuia, scăpând de ameninţarea cu moartea. Sfântul Dimitrie le-a ajutat să ducă la bun sfârșit chipul său, tocmai în ajunul prăznuirii lui. Fecioarele evlavioase, isprăvind lucrarea cerută de căpetenia barbară, au rugat pe Sfântul Dimitrie să le ierte dacă păgânii îi vor ponegri chipul. Și pe când se rugau, tânguindu-se cu lacrimi, au adormit. În acele clipe li s-a arătat Sfântul Mucenic şi le-a răpit în noaptea aceea din acel loc, aşa cum l-a smuls din temniţă îngerul Domnului pe Avacum prorocul, ducându-le în biserica din Tesalonic înaintea moaştelor sale. Credincioșii se aflau la slujba de priveghere în cinstea prăznuirii Sfântului. Auzind despre această minune negrăită, tot poporul a preamărit pe Dumnezeu și pe plăcutul Lui, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Fecioarele însele au adus mulţumire cu mare glas izbăvitorului lor, iar ca recunoştinţă au dăruit bisericii Sfântului chipul său cel cusut de ele cu multă migală şi l-au aşezat pe racla cu sfintele moaşte.

Viaţa Sfântului Dimitrie a fost alcătuită în secolele VI-VII de către Ioan, arhiepiscopul Tesalonicului. Completarea ei ulterioră cu diverse relatări şi minuni săvârșite de sfânt îi aparţine bizantinologului francez Paul Lemerle. Sub semnătura sa au apărut în 1981 două volume despre Sfântul Dimitrie, cu trimiteri importante la viaţa bisericească şi identitatea culturală a poporului nostru. Numeroşi oameni de cultură ai neamului nostru vorbesc despre relația spirituală dintre locuitorii Tesalonicului şi locuitorii Craiovei, relație întărită de cultul dedicat Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. În timpul invaziilor barbare, creştinii din sudul Dunării au ajuns până pe meleagurile noastre, ajungând la Craiova. Cunoscând legăturile străvechi ale Sfântului Dimitrie cu neamul nostru, ortodocșii din Oltenia au înălţat o biserică în cinstea sfântului, pe locul unde se află astăzi Catedrală Mitropolitană. Cele cinci amfore, din secolele IX-X, care au fost descoperite în zona Sfântului Altar, dau mărturie despre aceste lucruri. Din 1889, când a început procesul de restaurare a catedralei în noua ei formă, aceste obiecte de arheologie au fost aşezate în Muzeul Olteniei din Craiova. Pe baza acestor date istorice, pr. profesor Ioan Popescu Cilieni sublinia că „oraşul Craiova a apărut datorită cultului Sfântului Dumitru”. Participarea credincioșilor craioveni la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și cinstea acordată lui au ajuns să fie un simbol al oraşului. Banii Craiovei au aşezat icoana Sfântului pe steagurile lor, pentru că toți oltenii îl cinsteau ca pe un mare ocrotitor. Există numeroase argumente istorice prin care Sfântul Dumitru, aşa cum îl numeau oltenii, era ocrotitorul Banilor Craiovei și al soldaților. Un document semnat de Manole Ruset și păstrat din perioada fanariotă îl descrie pe Sfântul Dimitrie drept „apărător al creştinilor de la sud şi nord de Dunăre”. În virtutea relației strânse dintre Sfântul Dimitrie și ostași, iconografia îl înfățișează călare pe cal, cu suliţa în mână. Numismatul Marius Meţulescu, membru al Comisiei de heraldică, a propus ca Sfântul Dimitrie să devină simbolul oraşului Craiova şi icoana sa să fie expusă pe sigiliul oraşului. Această hotărâre s-a aprobat de Comisia naţională de heraldică. După 1990 s-a revenit la hotărârile dinainte de 1944, cinstirea Sfântului Dimitrie de către toți locuitorii Craiovei fiind reactivată.

În cinstea Sfântului Dumitru a fost construită o biserică măreață ce a devenit, odată cu înființarea Arhiepiscopiei Craiovei, Catedrală Mitropolitană. Construită în stil bizantin, Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dimitrie“ este una dintre cele mai frumoase biserici ale oraşului Craiova. Există opinii care plasează existenţa catedralei în vremea fraţilor Petru şi Asan (secolul al XII-lea – 1185), a lui Ioan al Cumanilor (1230) sau chiar în timpul marelui domnitor Mircea cel Bătrân. Având în vedere că i se mai zice şi „Băneasa”, epitet folosit târziu (secolele XVIII-XIX), s-a crezut că, de fapt, ctitorii ei trebuie să fi fost boierii Craiovești, bani ai Olteniei. A făcut parte din sistemul de apărare al oraşului Craiova. S-a numit „Domnească” pentru că din neamul craioveştilor, ctitorii ei, s-au tras câţiva domni ai Ţării Româneşti: Neagoe Basarab (1512-1521), Matei Basarab (1633-1654) şi Constantin Brâncoveanu (1688-1714). După părerea marelui istoric Nicolae Iorga, pe lângă Biserica Sfântul Dumitru din Craiova a funcţionat cea mai veche şcoală de preoţi şi dascăli din Oltenia. Din anul 1939, Biserica Sfântul Dumitru din Craiova devine Catedrala Mitropolitană a Olteniei.

Este demn de menționat că sfântul locaş a stat dintru început la temeliile Cetăţii Băniei. Istoricii au afirmat la unison că „nu oraşul a generat catedrala, ci Catedrala a generat oraşul, întrucât această renumită biserică aduna în fiecare toamnă pelerini din toate părţile Olteniei”. Mai mult, legătura dintre Catedrală şi Sfântul Dimitrie poate fi demonstrată şi printr-un medalion din mozaic, descoperit în prima formă a sfântului lăcaş, ce reproduce exact icoana hramului de la Tesalonic. Fără îndoială că artistul purta în minte chipul original, pe care l-a și redat până la cele mai mici detalii.

În secolul al XVI-lea, în proximitatea Catedralei Mitropolitane s-a înfiinţat o şcoală teologică. Aceasta avea scopul de a-i întări pe credincioşi în credinţă ortodoxă și de a contracara prozelitismul de orice fel. De-a lungul timpului, Catedrala a fost nu doar reperul duhovnicesc al craiovenilor, ci și locul unde s-au desfăşurat cele mai importante acţiuni culturale din oraş. În perioada interbelică, la iniţiativa slujitorilor Catedralei, în timpul arhipăstoririi vrednicului de pomenire Mitropolit Nifon al Olteniei, au fost iniţiate, în preajma sărbătorii Sfântului Dimitrie, o serie de activităţi religios-culturale, pe durata întregii săptămâni care însoțea praznicul Sfântului. Această tradiţie s-a prelungit până în zilele noastre, când, de hramul Sfântului Dimitrie, la Craiova se sărbătoresc „Zilele spirituale ale oraşului”.

Sfântul Dimitrie împărăţeşte în slava cea cerească împreună cu sfinții mucenici ai Mântuitorului Hristos. Numele său este astăzi lăudat şi cinstit de toată suflarea creştinească. Pilda vieţii şi a pătimirii Sfântului ne îndeamnă să mergem pe urmele virtuţilor lui, în care strălucesc în mod deosebit credinţa puternică, curajul în fața prigonitorilor şi râvna fierbinte pentru mărturisirea adevărului evanghelic înaintea păgânilor. Dragostea înflăcărată faţă de Dumnezeu l-a făcut pe acest viteaz ostaş al Domnului Hristos să împlinească prin sângele său călătoria pătimirii şi prin minuni să strălucească la toată lumea măreția faptelor sale. Minunile Sfântului Dimitrie, desigur, sunt o mărturie evidentă a lucrării Sfântului Duh în Biserică şi o dovadă de netăgăduit că el este ajutător şi folositor celor aflaţi în nevoi şi în primejdie. Să-l rugăm pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie să ne ajute în necazuri și nevoi. „Tu ești purtător de chinuri și mare apărător al celor ce sunt în primejdii. Tu ai biruit prin credință pe păgâni și ai mărturisit înaintea împăraților pe adevăratul Dumnezeu. Sfinte Dimitrie mijlocește înainte Milostivului Dumnezeu pentru noi și pentru toți dreptmăritorii creștini. Aşa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă”. Amin!