Bibliștii din toată țara s-au reunit la Mănăstirea Nicula: Evenimentul se concentrează pe Evanghelia după Matei

Evenimente Proiecte

Întâlnirea anuală a Societății Bibliștilor Ortodocși Români (SBOR) a fost deschisă luni, de Ziua Bibliei, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula. Tema întâlnirii, ajunsă la ediția a 6-a, este legată de Sfânta Evanghelie după Matei.

În deschidere, Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului o oficiat o slujbă de Te Deum, în prezența membrilor SBOR, veniți din toată țara.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit a vorbit despre importanța Scripturii și despre faptul că e necesar să ne lăsăm ghidați de Sfinții Părinți în înțelegerea textului sfânt. În acest sens, ierarhul s-a referit la Sfântul Ioan Gură de Aur, cel mai mare exeget al Sfintei Scripturi, pomenit luni în Biserica Ortodoxă.

Apoi, în aula Centrului de Conferințe și Studii Patristice „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din cadrul mănăstirii, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, cadru universitar la Catedra de Vechiul Testament a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a ținut prelegerea inaugurală, urmată de alte alocuțiuni și susțineri de referate.

În decursul a două zile de lucru, cei peste 20 participanți, specialişti ai studiului biblic de la facultăţile de teologie din ţară, participă la ședințe de lucru și la programul liturgic al mănăstirii.

Mitropolia Clujului a publicat temele care vor fi prezentate în cadrul întrunirii:

  • Pr. conf. univ. dr. Cătălin Vatamanu – „Rolul genealogiilor biblice pentru înțelegerea istoriei mântuirii omului”;
  • Lect. univ. dr. Cristinel Iatan – „Evanghelia după Matei și interpretarea de tip peșarim”
  • Diac. conf. univ. dr. Alexandru Mihăilă –  „Înviere și învieri. Câteva observații despre Matei 27,51-54”;
  • Arhid. conf. univ. dr. Olimpiu-Nicolae Benea – „Scaunul lui Moise” – responsabilitatea interpretării Legii în Evanghelia după Matei;
  • Pr. lect. univ. dr. Ion Bora – „Păgânii și vameșii Evangheliei după Matei”;
  • Protos. dr. Hrisostom Ciuciu – Cine sunt cei „prea mici”? Ἐλάχιστος (Matei 25, 40) – o reconsiderare ermineutică;
  • Pr. lect. univ. dr. Mihai Ciurea – „Aluzii și ecouri mateiene în Epistola sobornicească a Sfântului Iacov”;
  • Pr. dr. George Rednic – „Criterii la Judecata Universală plecând de la Matei 25, 14-46”;
  • Pr. lect. univ. dr. Ion Reșceanu – „Tetraevangheliarul Sf. Nicodim de la Tismana în raport cu tradiția manuscriselor biblice slavo-bizantine”.

Ideea înfiinţării Societății Bibliștilor Ortodocși Români (SBOR) își are rădăcina în anul 1912, iniţiator fiind profesorul Nicolae Bălan de la Institutul Teologic Pedagogic din Sibiu, mai târziu Mitropolit al Ardealului.

(Sursa: https://basilica.ro/biblistii-din-toata-tara-s-au-reunit-la-manastirea-nicula-evenimentul-se-concentreaza-pe-evanghelia-sf-matei/)