Beneficiarii Centrului social pentru persoane vârstnice „Sfinții Doctori Cosma si Damian”, în vizită la Filarmonica „Oltenia” Craiova și Muzeul Olteniei

Evenimente Proiecte

Centrul social de zi pentru persoane vârstnice „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” al Arhiepiscopiei Craiovei a organizat  în această perioadă o serie de activități culturale și recreative, adresate beneficiarilor așezământului social. Astfel, în ziua de vineri, 17 noiembrie, un grup de beneficiari, însoțiți de specialiștii Centrului, a vizitat  Filarmonica „Oltenia” Craiova, asistând la repetiția generală pentru concertul din aceeași zi, MOZART/ STRAVINSKI. În cadrul evenimentului, dirijorul Jangwon Seo din Coreea de Sud conduce Orchestra Simfonică a Filarmonicii Oltenia, iar solistul serii este pianistul Mihai Diaconescu, personalități pe care beneficiarii Centrului au avut prilejul de a-i urmări în cursul zilei la repetiția generală.

O altă activitate culturală, desfășurată săptămâna trecută, a fost vizitarea de către beneficiari a Secției de Etnografie a Muzeului Olteniei. Cu acest prilej, beneficiarilor le-au fost prezentate expozițiile de către Șeful Secției Muzeului, prof. dr. Irinel Cănureci.

Centrul de zi „Sfinții  Doctori fără de Arginti  Cosma  și Damian”, situat pe str. Câmpia Islaz, nr. 54, a fost înființat de Arhiepiscopia Craiovei, fiind destinat  persoanelor vârstnice din Craiova. În cadrul așezământului social sunt oferite în mod gratuit servicii de consiliere socială, consiliere spirituală, activități educative, de socializare și petrecere a timpului liber, terapie ocupațională, sprijin material și alte activități specifice, desfășurate sub îndrumarea specialiștilor centrului. Centrul social „Sfinții  Doctori  Cosma  și Damian” a încheiat în această perioadă mai multe parteneriate cu instituții de cultură din Craiova, pentru colaborarea în vederea susținerii activităților adresate beneficiarilor  așezământului social.

(Gabriela Firu)