La Gala Tineretului din România organizată sâmbătă la Târgu-Jiu au fost premiați tinerii cu merite deosebite în mai multe domenii, implicați în dezvoltarea societății românești. Evenimentul a avut loc în aula Universității „Constantin Brâncuși”.
Gala Tineretului din România a fost organizată de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în Târgu-Jiu, orașul desemnat „Capitala Tineretului din România” în 2023.
Aflată la cea de-a VIII-a ediție, Gala Tineretului reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente de tineret, prin care sunt recunoscute și premiate meritele tinerilor implicați în societatea românească.
Evenimentul a debutat cu intonarea imnului de stat și cu citirea mesajelor transmise de autoritățile publice. Mesajul Patriarhului Daniel a fost citit de Părintele Adrian Lupu, consilier eparhial coordonator al sectorului Învățământ, Activități cu Tineretul și de Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei.
La Gală au participat Șeful Cancelariei Prim-ministrului României, Mihai Ghigiu, Vicepreședintele Comisiei Europene pentru Cultură, Educație, Tineret, Media și Sport, Victor Negrescu, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero, Primarul Municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, rectorul Universității „Constantin Brâncuși”, Luminița Popescu, oameni de cultură, profesori și tineri. Gala a fost prezentată de omul de televiziune Cătălin Măruță.
Alături de tinerii cu merite deosebite în diferite domenii precum artă, sport, antreprenoriat, au fost premiate proiecte desfășurate în 2022 – 2023 de structuri asociative pentru tineret sau de grupuri informale de tineri.
În 2024, „Capitala Tineretului din România” va fi Municipiul Ploiești, iar în anul 2025 acest titlu va fi deținut de Municipiul Vaslui.
Foto credit: Pr. Adrian Lupu
(Sursa: https://basilica.ro/gala-tineretului-la-targu-jiu-au-fost-premiati-tinerii-cu-merite-deosebite-implicati-in-societatea-romaneasca/?swcfpc=1&fbclid=IwAR0lwdH462ykXmkHMRjh26XvmNx46CNY9fr-9wzUnZ9BZfXnpf9AZPeogHs)