În ziua de luni, 27 noiembrie 2023, familia, enoriașii și preoții au condus pe ultimul drum pe părintele Tuță Ilie, fost preot la Parohia Puțuri, din Protoieria Craiova Sud, județul Dolj. Născut în ziua de 8 mai 1956, absolvent de seminar, Pr. Tuță Ilie a fost preot pentru această comunitate vreme de peste patru decenii.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, slujba de înmormântare a fost oficiată de Pr. Protoiereu Grigore Vulcănescu, alături de un sobor impresionant de preoți, foști colegi sau apropiați ai părintelui Tuță. În cuvântul de mângâiere, pr. Vulcănescu a vorbit despre trecerea din lumea aceasta, despre misiunea părintelui Tuță Ilie în Parohia Puțuri, dar și despre nevoia de rugăciune și pomenire a părintelui: „Sentimentul tristeții este acela care ne marchează pe toți. În urmă cu două zile o veste tristă ne-a fost adusă atunci când am fost anunțați de trecerea la Domnul a fratelui nostru, a părintelui dumneavoastră, părinte trupesc și părinte spiritual, a Pr. Ilie Tuță. Despărțirea crează această stare de tristețe. Această despărțire a sufletului de trup ne face să cădem în deznădejde. Totuși finalul omului nu este această viață de pe pământ. Aici este o perioadă sau o etapă de trecere de la moarte la viața veșnică. Momentul este trist, dar cu nădejde. Mântuitorul Iisus Hristos numește această trecere somn și odihnă. Preotul este persoana care mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru dumneavoastră. Preotul Tuță este acela care s-a bucurat alături de dumneavoastră, s-a întristat la greutățile și necazurile fiecărui enoriaș din această parohie. Părintele s-a rugat, v-a spovedit, v-a îndrumat ani mulți și a fost alături de dumneavoastră în permanență. A fost un preot cu dragoste de Dumnezeu și față de Sfânta Biserică. Dumnezeu să-l ierte, să-l odihnească și veșnică să-i fie pomenirea”.