Proiectul filantropic „Solidaritate în vremuri de încercare”, ediția a VI-a

Evenimente Proiecte

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, și cu purtarea de grijă a părintelui protoiereu Cojocaru Cristian, de la Protoieria Craiova Nord, a avut loc ediția a VI-a a proiectului filantropic „Solidaritate în vremuri de încercare”. Astfel, în ziua de 3 decembrie, preoții implicați în proiect, pr. Alexandru Nicolae Badea, de la Parohia Ișalnița, și pr. Marcel Mugurel Popa, de la Parohia Grecești, alături de mai mulți credincioși care au sprijinit această acțiune caritabilă, au dăruit persoanelor aflate în nevoie pachete cu produse neperisabile, haine, încălțăminte, precum și jucării copiiilor.

„Acțiunea caritabilă din acest an 2023, a plecat de la cuvintele Înaltpresfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei că «averile nu se pierd când din ele se face milostenie săracilor, ci se transferă de pe pământ la cer, în înțelesul că milostenia transformă averile în lumina neînserată a faptelor bune, pe care omul o ia cu el în suflet și se mută la cer, după moartea sau despărțirea lui de lumea materială», care au fost rostite la începutul Postului Nașterii Domnului Iisus Hristos, în ziua de  duminică 19 noiembrie, credincioșilor din biserică. La sfârșitul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii am anunțat enoriașii despre proiect și colaborarea din acest an cu părintele Marcel Popa de la Parohia Grecești. Au fost foarte încântați pentru că pot ajuta și face milostenie celor aflați în nevoie, transformând lucrurile materiale în fapte bune. În acest proiect ni s-au alăturat și copiii de la Școala Gimnazială «Eliza Opran» Ișalnița, coordonați de către doamna profesoară de religie Mariana Oproiu, care au dăruit din puținul lor, haine și jucării. Campania de strângere de fonduri a avut loc până în ziua de 2 decembrie, apoi, împreună cu părintele Marcel am mers și am cumpărat alimente neperisabile ce au fost împărțite, împreună cu hainele și încălțămintea persoanelor aflate în nevoie. Aducem mulțumiri tuturor credincioșilor care au făcut posibil ca această acțiune caritabilă să aibă loc, și nădăjduim ca acest proiect social-filantropic să aibă continuitate”, a subliniat părintele paroh Alexandru Nicolae, inițiatorul proiectului.

„În conformitate cu principiile evanghelice ale slujirii aproapelui, duminică 3 decembrie, cu câteva zile înainte de prăznuirea Sf. Ier. Nicolae, care este icoană a bunătății și iubirii lui Dumnezeu, câțiva dintre credincioșii Parohiei Ișalnița, împreună cu pr. paroh Badea Alexandru Nicolae, alături de o parte din Consiliul Parohial al Parohiei Grecești, am venit în ajutorarea familiilor nevoiașe, credincioșilor bolnavi și bătrânilor din cuprinsul Parohiei noastre Grecești, împărțindu-le produse neperisabile, haine, încălțăminte, iar celor mici jucării. A fost un moment de suflet, unde cu toții am înțeles cuvinte pr. Nicolae Steinhardt «dăruind nu sărăcești, ci te îmbogățești». Aducem mulțumiri deosebite părintelui Alexandru Badea, enoriașilor Parohiei Ișalnița și tuturor celor care ne-au sprjinit în această acțiune” a subliniat părintele Marcel Popa, paroh al Parohiei Grecești.

(Pr Alexandru Nicolae Badea)