Cuvântul de învăţătură al ÎPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Mare făcător de minuni, (6 Decembrie)

Oricine, în aceste zile de decembrie, poate constata că se apropie sărbătoarea Sfântului Nicolae. Acest mare sfânt al Biserici noastre este îmbrăcat în haine episcopale, purtând barbă albă, așa cum îl vedem în sfintele icoane. Această imagine face din Sfântul Nicolae un model de sfințenie, de bunătate și de evlavie. El este mai mult decât Moș Nicolae care aduce lucruri frumoase copiilor. Fiind chip al sfințeniei, iubirea Sfântului este cu adevărat fără de asemănare. Faptele Sfântului Nicolae sunt atât de multe că au făcut din el aproape o persoană legendară, despre care se povestește în nenumărate variante. Datorită acestor istorisiri despre Sfântul Ierarh Nicolae este aproape imposibil să știm precis din punct de vedere istoric cine a fost acest sfânt al Bisericii noastre. Totuși, dacă ascultăm cu atenție cele mai vechi istorisiri, vom putea recunoaște prin ceața trecutului strălucirea unui sfânt care a trăit în mare iubire de Dumnezeu și de aproapele. Cel mai vechi biograf al Sfântului Nicolae ne spune că acest Sfânt Ierarh a primit harul sfințeniei tocmai de la natura sublimă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, precum steaua primește strălucirea de la soarele care răsare. Încă de când s-a născut, de la sânul maicii sale, Sfântul Nicolae L-a urmat pe Domnul Hristos, strălucind de lumina Învierii Lui. Astfel, Sfântul, de mic copil, a strălucit de harul virtuților, radiind de iubirea și dreptatea Stăpânului său.

Tradiția noastră ortodoxă l-a identificat dintotdeauna pe Sfântul Nicolae cu acel episcop Nicolae care a luat parte la Sinodul de la Niceea și care, împreună cu acea primă mare adunare a episcopilor, a contribuit la formularea Crezului despre adevărata dumnezeire a Mântuitorului Iisus Hristos. Ceea ce s-a pus în discuție la Sinodul de la Niceea a fost însăși esența creștinismului, anume hotărârea dacă creștinismul urma să devină doar o grupare nouă și nu credința în Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Arie punea problema dacă Mântuitorul Hristos a fost doar o mare personalitate religioasă sau este cu adevărat Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Lumină din Lumină, născut din Tatăl mai înainte de toți vecii. De asemenea, Sinodalii au spus că Dumnezeu, deși este atât de puternic S-a făcut asemenea nouă fără de păcat. Totodată, Sfinții Părinți au arătat că Dumnezeu Cuvântul este într-atât de puternic încât S-a făcut om ca prin umanitatea Sa să intre în interiorul vieții noastre, să ne curățească din robia păcatului și să ne elibereze din moarte prin Învierea Sa. Astfel, El ne-a iubit și a intrat în intimitatea noastră. Nefiind departe de noi, ci în El trăim, ne mișcăm și suntem, Dumnezeu ne iubește și ne-a dat și nouă capacitatea de a trăi și a muri pentru dragostea Lui. Chipul de lumină și sfințenie al Sfântului Nicolae ilustrează această legătură a omului în comuniune de iubire cu Dumnezeu și cu semenii săi. Deci, Sfântul Nicolae, participând la Sinodul de la Niceea, și-a pus semnătura de credință mărturisind înomenirea Fiului lui Dumnezeu. Prin această hotărâre el a devenit ajutătorul nostru și aducătorul de bucurii al tuturor credincioșilor Bisericii noastre. Așadar, Sfântul Nicolae este unul dintre primii care a fost venerat ca sfânt, fără să fi fost martir. Atât Sfântul Ierarh cât și toți Sfinții Mucenici s-au adeverit a fi mari repere de credință în lupta cu păgânii și cu lumea stăpânită de păcate.

Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut pe la anul 270, în orașul Patara, din vestita provincie a Asiei Mici, Lichia. Părinții săi, Teofan și Nona, se bucurau de o aleasă faimă înaintea tuturor creștinilor din ținutul lor, prin bogăția lor, dar mai ales prin credința lor creștină și grija lor față de cei săraci. Pe acești buni credincioși Dumnezeu i-a răsplătit cu un prunc, căruia la botez i-au dat numele de Nicolae. Acest copil a fost crescut în chip minunat de părinții săi, devenind încă de la sânul maicii sale făcător de minuni, cum citim în acatistul Sfântului: „Minunată s-a arătat nașterea ta, Nicolae, credincios fiind tu pe pământ, din vremea nașterii tale, că ai supt numai din sânul drept și de la sânul maicii tale te-ai cunoscut făcător de minuni”. Nicolae trăia în familie ca într-o şcoală a credinței. Aici a învățat, mai presus de toate, să iubească pe Dumnezeu și să trăiască în lumina poruncilor Lui. Mai apoi, fericitul a devenit ucenic al vestitului episcop de Patara, Metodiu, care strălucea prin cunoaștere și sfințenie, la care, în cele din urmă, și-a adăugat și cununa de martir. Acest fericit episcop, prin viața sa sfântă, era o oglindă de sfințenie pentru poporul său: cuvântul său era lumina credincioșilor și hrana celor doritori de viață pustnicească. În preajma acestui plăcut al lui Dumnezeu a crescut în cunoaștere și evlavie Sfântul Nicolae, dobândind încă din tinerețe harul Duhului Sfânt. În școala unui astfel de părinte ierarh, fericitul Nicolae a dobândit o credință puternică și o nădejde neînfrântă de greutățile vieții, ajungând plăcut lui Dumnezeu și oamenilor. Mintea sa luminată de harul divin era pregătită pentru a învăța tainele credinței și a intra în comuniune cu Dumnezeu prin iubire și lepădare de sine. Ajungând să primească de la Dumnezeu darul înțelepciunii încă din tinerețe, el a sporit dorul după unirea cu Mântuitorul Hristos în lumină. Sfântul Nicolae n-a uitat nici faptele milosteniei, căci preot fiind strălucea prin facerea de bine cu deosebire, având ca model pe părintele său duhovnicesc. Dintre multele milostenii una este foarte cunoscută de toți. În orașul Patara, era un om care avea trei fete și care, din pricini neștiute, ajunsese din bogat un om foarte sărac. Copleșit de nevoi, el se gândea cu disperare să dea pe fetele sale desfrânării ca astfel și ele și el să poată trăi. Dumnezeu, Care voiește ca toți oamenii să se mântuiască, a descoperit această intenție fericitului Nicolae. Acesta, fără să mai aștepte și fără să mustre pe acel om pentru gândul lui necurat, s-a hotărât imediat ca pe ascuns să-l ajute. Planul Sfântului a fost adus la îndeplinire nu pe cale directă, la arătare, ca să nu încalce porunca Domnului: „să nu faceți milostenia voastră înaintea oamenilor”. Totodată, Sfântul a gândit că nu este bine să rușineze pe sărmanul om care odinioară fusese foarte bogat, iar acum devenise foarte sărac. Și așa gândind, părintele Nicolae a luat o pungă cu galbeni din vistieria bisericii, și în toiul nopții, nevăzut de nimeni, a aruncat-o pe fereastră în casa acelui tată nefericit. Cu acest ajutor, neașteptat și neștiut de la cine, săracul își mărită fata cea mare. Văzând Sfântul Nicolae că omul a fost chibzuit, nu mult după aceea, i-a adus o a doua pungă de galbeni, la fel. Așa s-a petrecut și cu a treia milostenie. Dar de data aceasta, când fericitul se pregătea să facă același gest, să o arunce pe fereastră, pentru ca să fie măritată și ultima fată, acel om stând la pândă l-a văzut față către față pe marele lui binefăcător. Astfel, a descoperit că binefăcătorul său era preotul Nicolae și cu lacrimi i-a mulțumit. Sfântul l-a îndemnat să nu povestească la nimeni despre această faptă a sa.

După ceva vreme episcopul Metodiu, fericit de a avea un astfel de ucenic, dorea să-l aibă urmaș la conducerea eparhiei sale și să-i fie astfel toiag la bătrânețe. Sfântul Nicolae, fiind călăuzit de Mâna lui Dumnezeu, a acceptat cu greu această propunere. Dar, voind să se închine la Mormântul Domnului din Ierusalim, pe când călătorea pe mare, s-a stârnit o mare furtună pe care tânărul preot Nicolae a potolit-o cu rugăciunile lui la Dumnezeu. Toți cei care călătoreau cu el au cunoscut că este alesul lui Dumnezeu. După ce cu multă evlavie a umblat prin Locurile Sfinte, întorcându-se înapoi în patria sa Lichia, s-a oprit în orașul Mira, pentru a trăi într-o mănăstire de acolo, care se numea Sinai. Pe vremea aceea episcopii acelui ținut erau adunați să aleagă mitropolit pentru Mira, în locul celui care murise de curând. Și rugându-se ei, ca Dumnezeu să le descopere pe cine să aleagă mitropolit al Mirei, Dumnezeu a făcut cunoscută voia Sa printr-o viziune de noapte, celui mai bătrân dintre episcopi. „Mergeți”, a spus el, la biserică, și pe acela pe care-l veți găsi ajungând cel dintâi la slujbă, luați-l și-l așezați pe tronul arhiepiscopal”. În acea dimineață, ca de obicei, preotul Nicolae a venit cu multă evlavie cel dintâi la Sfânta Liturghie. Deci, întâmpinându-l bătrânul episcop în pridvor, l-a întrebat: „Fiule, cum te numești?”. Iar cuviosul a răspuns cu sfială, „Nicolae, smeritul slujitor al Domnului”. Fiind încredințat că preotul Nicolae este alesul lui Dumnezeu pentru această demnitate, bătrânul episcop l-a luat și l-a înfățișat soborului de episcopi și mulțimii credincioșilor, zicând: „Acesta este alesul Mântuitorului Hristos pentru a fi arhiepiscop al Mirelor”. Zadarnic s-a opus fericitul Nicolae, căci a trebuit să se supună voinței divine și să se lase așezat pe tronul arhiepiscopal. Astfel, Domnul nostru Iisus Hristos, Arhiereul Cel veșnic, a ales pe plăcutul Său arhiereu pe scaunul sfinților din Mira.

Sfântul Nicolae, ca păstor de suflete, a avut multă râvnă pentru Biserica lui Dumnezeu, îndurând multe ispite de la vicleanul diavol și de la slujitorii acestuia. Răutatea venea nu numai de la păgânii împărați Dioclețian și Maximian, care au persecutat pe creștini aruncându-i în temnițe și martirizându-i pentru credința lor, ci și de la ereticii de tot felul. În persecuția acestor urâtori de Hristos a murit și părintele său sufletesc, episcopul Metodiu. Fericitul avea să ducă o luptă dârză împotriva ereticilor arieni, care tocmai atunci s-a iscat prin erezia lui Arie. Acest urâtor de Dumnezeu spunea ca Domnul nostru Iisus Hristos nu este Dumnezeu deplin, ci e o creatură a Tatălui ceresc. Sfântul Constantin cel Mare i-a eliberat pe toți creștinii din temnițe, persecutați de împărații necredincioși și dregătorii lor. Fericitul Constantin a dus lupta cea sfântă nu numai contra credințelor păgâne, dar și împotriva ereziei lui Arie și a adepților lui. Sfântul Ierarh Nicolae s-a arătat un adevărat apărător al credinței și chip al blândeții. El a respins erezia ereticului Arie atât prin predici, cât și prin sfat părintesc pe care-l dădea păstoriților săi. El era pe deplin convins că apără credința ortodoxă atacată de Arie, cel care primejduia însăși temeliile creștinătății, tăgăduind dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu, a Domnului nostru Iisus Hristos. Dumnezeu a făcut minuni prin plăcutul Său Nicolae, că numai datorită lui, arhiepiscopia Mirelor Lichiei n-a fost afectată de erezia ariană, cum spune slujba acatistului Sfântului Nicolae: „Având vicleana cunostinţă Arie a început a învăța eresurile cele fără de Dumnezeu şi a intrat în turmă, ca un lup, vrând ca o fiară să o apuce; dar tu, prealăudate, degrab alergând către Stăpânul, cu rugăciunile tale ai izgonit toată nebunia lui şi ca pe o fiară cumplită l-ai surpat. Pentru aceea cu tine, Nicolae, cântăm lui Dumnezeu, Celui Care ţi-a dat ție această putere: Aliluia!”. Parcă și acum răsună în urechile noastre ecoul marilor lupte pe care le-au dus Părinții Sinodului întâi ecumenic la care a luat parte și Sfântul Nicolae! Și acuma vibrează de credință sufletul apostolic al Sfântului Ierarh, cu toate că au trecut 1600 de ani de atunci! La acest Sinod Sfântul a avut o contribuție deosebită, hotărând împreună cu Dumnezeieștii Părinți dogmele credinței noastre și formulând Crezul credinței noastre ortodoxe! Crezul este cea mai sfântă mărturisire de credință cu privire la dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos. Se istorisește că în toiul apărării credinței celei adevărate, Sfântul Nicolae, încercând să lămurească pe Arie, ereticul și sluga diavolului, l-a lovit pe acesta peste obraz. Împăratul Constantin s-a mâhnit de această asprime a Ierarhului Nicolae și i-a ridicat semnele arhierești: Omoforul și Sfânta Evanghelie, aruncându-l în temniță. Acolo, ajungând pentru dreptate, Domnul nostru Iisus Hristos și Preacurata Sa Maică, care cercetează cele tainice ale oamenilor, privind din înălțimea cerească la sufletul și inima acestui apărător al adevărului de credință, au coborât în temnița întunecată în care se afla plăcutul lui Dumnezeu Nicolae, i-au dat înapoi însemnele arhieriei: Mântuitorul i-a dat Sfânta Evanghelie, iar Preasfânta Fecioară Maria i-a așezat pe umeri Omoforul arhieresc. Această învestire dumnezeiască a fost descoperită în vedenie și altor Sfinți Episcopi. Astfel, toți au văzut lucrarea Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos, Care nu părăsește niciodată pe cei care-L slujesc cu credință și luptă pentru adevărul revelat.

Nenumărate sunt minunile Sfântului Ierarh Nicolae. El a făcut bine tuturor oamenilor aflați în primejdii, în necazuri și nevoi. Cei de atunci ca și cei de astăzi îl numesc pe Marele Ierarh, Sfântul Nicolae, făcătorul de minuni. El asculta rugăciunile celor învăluiți de furtuni pe mare, potolea viforul valurilor, pentru care este socotit ocrotitorul marinarilor și a celor care călătoresc pe mare. Sfântul este ocrotitorul celor învinuiți pe nedrept, pe care-i apăra înaintea prigonitorilor și a celor vrăjmași, mustrându-i prin vedenie și prin descoperirea vicleșugului lor. Sfântul a hrănit pe cei înfometați și în lipsuri, îndemnând pe negustori să vândă grâul în eparhia sa cuprinsă de secetă și foamete. Astăzi, de ziua praznicului acestui Mare Sfânt ne rugăm lui, aducându-i această laudă: „Păstorii și învățătorii pre păstorul cel întocmai râvnitor Păstorului celui bun, adunându-ne să-l lăudăm. Cei din boli pe doctorul, și cei din primejdii pre izbăvitorul; păcătoșii pe folositorul, săracii vistieria, cei din necazuri pe mângâietorul; călătorii pre cel împreună călător, cei care sunt pe mare pe cârmuitorul, toți pe cel care pretutindenea întâmpină cu căldură, pe Marele Ierarh, lăudându-l așa, să zicem: «Preasfinte Nicolae, grăbește și ne scoate pe noi din nevoile noastre acestea de acum; și mântuiește turma credinței creștine cu rugăciunile tale»”. Toți credincioșii îl lăudăm ca pe păstorul cel milostiv, urmându-i pilda iubirii sale de oameni. Exemplul Sfântului Nicolae trebuie să ne învețe multe fapte bune, mai ales mila față de to’i cei care sunt în nevoi sau în primejdii de moarte. Străbunii noștri au urmat modelul Sfântului Ierarh ajutând pe cei în nevoi, ocrotind pe cei lipsiți și sprijinind semenii lor. Pe aceștia, cum de altfel și pe noi, Sfântul Ierarh Nicolae ne privește cu dragoste, dându-ne tuturor din harul său, cum îl rugăm în acatistul său: „Cel care verși mir de mult preț la toată lumea și mie celui nevrednic și mai mult decât toți păcătos, dăruiește-ne har ca să-ți aduc cântare, Părinte Nicolae. Tu, ca cel care ai îndrăznire către Dumnezeu, slobozește-ne din toate necazurile ca să cânt ție: bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!”. De bună seamă, dorind să urmăm Sfântului Nicolae, să împlinim pilda vieții lui, ajutând cu toată inima pe cei săraci și din nevoi. Și de voim să moștenim darurile cerești, să fim precum Sfântul Nicolae, să ne ajutăm unul pe altul. Numai astfel ne vom bucura de mijlocirea Sfântului Ierarh și de binecuvântarea Preasfintei Treimi, trăind aceste zile de post al Nașterii Domnului în pace și liniște. Amin!

Foto credit: Gheorghe Tattarescu – „Sfântul Nicolae”/Muzeul Municipiului București