Proiect filantropic-educativ, desfășurat în Parohia „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, din Craiova

Evenimente Proiecte

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în Parohia „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, Craiova, s-a desfășurat proiectul filantropic-educativ, în parteneriat cu Grădinița cu program prelungit „Phoenix”, din Craiova. Tema parteneriatului județean s-a intitulat „Lăsați copiii să vină la Mine!”. Activitatea s-a organizat în biserica parohială și a avut mai multe activități, dintre care amintim: împodobirea bradului în biserică, lecturarea vieții Sf. Ier. Nicolae și interpretarea colindelor de iarnă. Din partea parohiei, copiii au primit diferite cadouri. La acest moment special, au fost prezenți și enoriașii din parohie care s-au bucurat de activitățile desfășurate de preșcolari. Din echipa de proiect amintim persoanele implicate: Prof. Stoicu Iulia Adriana; Prof. Dumitrescu Ileana; Prof. Marin Adelina Ileana, Pr. Popescu Florin și Pr. Motorga Vasile. În fiecare an, Parohia „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, din Craiova, desfășoară activități educative și filantropice cu grădinițele și școlile din apropierea parohiei.