Cuvântul de învăţătură al ÎPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Duminica a XXVIII-a după Rusalii, pilda celor poftiți la cină (Luca 14, 16-24)

Evanghelia de astăzi vorbește în chip minunat despre adevăratul ospăț al Împărăției cerurilor. Pilda celor poftiți la cină a fost rânduită de Biserică spre a se citi în această perioadă de pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La prima vedere, pilda pare simplu de înțeles: un om bogat care a vrut să facă o cină mare a invitat la această masă pe apropiații săi. Cei poftiți, însă, nu au răspuns invitației sale. Ba mai mult, fiecare dintre aceștia a motivat refuzul, zicând: „țarină am cumpărat și am nevoie să ies ca s-o văd”, „cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc”, „femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni” (Luca 14, 16-20). Servitorii s-au întors la stăpânul lor cu refuzurile celor chemați la cină. De bună seamă că stăpânul s-a mâniat pe aceștia și mai ales pe scuzele lor lipsite de respect. Și totuși pentru ca să aibă pe cineva la cina sa, stăpânul a trimis pe servitorii săi să meargă: „în piețele şi ulițele cetății, şi pe săraci, şi pe neputincioși, şi pe orbi, şi pe șchiopi să-i aducă aici” (Luca 14, 21).

Pilda celor poftiți la cină are două înțelesuri majore. Primul se referă la istoria mântuirii neamului omenesc, adică la lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos ca Fiu și Slujitor al lui Dumnezeu, Care cheamă la mântuire mai întâi pe poporul evreu și apoi pe toate popoarele. În al doilea rând, pilda se referă la viața noastră, a fiecăruia dintre noi, mai precis la modul în care noi răspundem chemării lui Dumnezeu la mântuire sau refuzăm chemarea Lui sub diferite pretexte. Deci Sfânta Evanghelie de astăzi ne dă să înţelegem multe lucruri foarte folositoare pentru viaţa și mântuirea noastră.

Stăpânul Casei, Cel Care invită la cină, este Tatăl Cel ceresc, Care este mult Milostiv și Iubitor de oameni. El este singurul Care are atâta demnitate, atâta bogăție, atât prestigiu şi atâta onoare, atâta dragoste şi atâta râvnă ca să cheme pe prietenii Săi la masă fără să pretindă ceva. În primul rând, El organizează o masă a prieteniei, o masă a iubirii. Nu este vorba de o pomană în care cineva face milostenie cu altcineva, ci Stăpânul îi cheamă aici pe prietenii şi apropiații Săi. Cine ar putea să facă un asemenea ospăț fără numai Dumnezeu. El singur poate să cheme pe oameni la Cina Sa, tocmai pentru că i-a făcut după chipul Său și pentru că-i iubeşte. Pentru că ne-a făcut, El dorește să fim întotdeauna împreună cu El. Dumnezeu, Creatorul nostru vrea ca noi să-I fim aproape, să stăm permanent la masa Lui și să ne bucurăm de dragostea Sa. El vrea ca noi să nu mai rătăcim departe de El și să nu mai suferim de bolile noastre, să nu mai îndurăm necazuri şi nevoi. De aceea, dorește să ne ţină strâns legați de El prin însăşi viaţa pe care ne-a dat-o în dar pentru existența noastră fericită.

Ca atare, atunci când ne cheamă la Biserică, El dorește să venim negreșit la Sine, în Casa Sa. Aici ne poftește pe fiecare în parte, duminică de duminică şi sărbătoare de sărbătoare. A alege să vii la Biserică înseamnă, prin urmare, să răspunzi chemării lui Dumnezeu de a veni la cină. Dacă te scuzi că ai altceva de făcut, atunci vei fi mustrat de cuvântul Său: „Căci zic vouă: Niciunul din bărbații aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea” (Luca 14, 24). Domnul ne cheamă, zicând: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34). Dar dacă nu venim la Domnul să ascultăm glasul Lui vom auzi cuvintele: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic!” (Matei 25, 41). Fără îndoială, în această viaţă avem posibilitatea să alegem, ori venim la Sfânta Biserică și vom fi fericiți împreună cu sfinții, ori urmăm pe cel rău și vom fi aruncați în focul cel veșnic. Un lucru este foarte clar şi anume că Dumnezeu ne respectă întru totul libertatea de a alege. Nu ne forțează niciodată, deşi de multe ori ne îndeamnă să răspundem chemării Lui, mai ales atunci când trupul nostru este pătruns de suferință.

Când ești bolnav, când ești pe patul de spital, când ești în durere, atunci îți dai seama cât poți și cât de important ești în lumea aceasta. Atunci îți dai seama că puterea ta este de fapt slăbiciune şi boală, neputință și moarte. În momentul acela de suferință și teamă de moarte, unii se întorc către Părintele ceresc, Singurul în stare să le risipească apăsarea și să-i vindece, alţii însă rămân chiar și în acele momente de răscruce insensibili şi nici măcar atunci nu vin la Biserică. Evident, diavolul care i-a înșelat toată viața amăgindu-i cu năluciri, le-a înfundat urechile și i-a orbit ca să nu vadă și să nu audă chemarea lui Dumnezeu. Viața acestor oameni se scurge, fără să-şi dea seama, rămânând departe de cele sfinte. Ei ajung la sfârșitul vieții lor nepregătiți, neîmpărtășiți şi nespovediți. Oare, ce ar răspunde sufletele acestor oameni înaintea lui Dumnezeu, când vor fi chemate la judecată? De bună seamă că nu vor avea decât să plângă şi să se tânguiască cu amar şi să sufere, să tremure cumplit, pentru că vameșii înfricoșați ai iadului îi vor arunca în focul cel veşnic, în chinurile iadului. Spre deosebire de aceștia, cei drepți, care sunt permanent în legătură cu Dumnezeu, vor fi recunoscuți ca apropiați ai Săi şi-i va pofti să intre cu El la cină. Ei se vor bucura de roadele Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii aici pe pământ și sus în ceruri.

Nimic nu se poate compara cu această dumnezeiască slujbă care ne face să fim în vizită la Dumnezeu și să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Său. Atât cântările Sfintei Liturghii cât şi Sfânta Jertfă ne liniștesc şi ne mângâie sufletul apăsat şi necăjit. Participând la Sfânta Liturghie ne înălțăm mintea la Dumnezeu, ca El să ne sfințească și să ne păzească în dragostea Sa. Chiar dacă suntem mari şi în diferite demnități, sufletește suntem toți copiii lui Dumnezeu. Cel Care ne păzește și ne ajută este Dumnezeu. Dumnezeu dorește ca „toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4), pentru aceea îi cheamă pe toți oamenii la mântuire, dar nu toți răspund acestei chemări. Sfântul Grigorie de Nyssa, comentând cuvintele Mântuitorului „mulți chemați, dar puțini aleși” (Matei 22, 14), spune că „toți sunt chemați, dar sunt puțini aleși, pentru că puțini oameni răspund chemării lui Dumnezeu”. Aflând de scuzele unora care nu au găsit timp pentru a răspunde chemării Sale, Stăpânul casei Îl trimite pe Slujitorul Său să invite la cină o mulțime de oameni de rând, fără pretenții de superioritate, care nu se așteptau la o astfel de invitație și nici nu se considerau vrednici să stea la o masă atât de strălucită.

Cel dintâi care refuză invitația la cină aduce ca scuză sau motivație grija pentru ogor, adică pentru țarina cumpărată pe care trebuia să o vadă. În tâlcuirea unor Sfinți Părinți ai Bisericii, acest câmp sau ogor din Evanghelie simbolizează toate grijile și dorințele de a stăpâni în lumea aceasta spații și teritorii pământești limitate și trecătoare. Ogorul este aici simbolul dorinței omului de avere, de expansiune, de extindere pe orizontală, nu de creștere duhovnicească pe verticală, în relația sa cu Dumnezeu – Creatorul lumii. Când grija omului pentru averile materiale devine mai mare decât preocuparea pentru mântuirea sufletului său, atunci averile materiale constituie pentru om motiv puternic de a nu răspunde chemării lui Dumnezeu la mântuire și viață veșnică.

Al doilea invitat care refuză chemarea Stăpânului de-a veni la cină spune că și-a cumpărat cinci perechi de boi pe care trebuie să-i încerce. Tâlcuirea patristică a textului biblic vede în cele cinci perechi de boi cele cinci simțuri ale omului, care în general sunt grupate câte două: doi ochi (văzul), două urechi (auzul), două nări (mirosul), două buze sau limba și gura (gustul) și două mâini (pipăitul). Aceste cinci perechi de boi semnifică grija excesivă a oamenilor pentru mâncare, băutură și jocuri care aduc desfătări trupului. Căutate și folosite în mod excesiv sau pătimaș, acestea îl fac pe om rob al simțurilor, întunecându-i și limitându-i orizontul duhovnicesc al sufletului. Prin urmare, patimile egoiste care manifestă subjugarea sufletului sau a voinței de către simțuri conduc pe om la amorțire duhovnicească și la nepăsare privind mântuirea și viața veșnică la care el este chemat. Când oamenii trăiesc numai trupește și deloc duhovnicește, atunci simțurile lor se împătimesc, iar sufletul lor intră în jugul simțurilor împătimite. Sfântul Maxim Mărturisitorul consideră că Adam însuși a căzut din pricina preocupării pentru plăcerea simțurilor. „Ascultând de simţire a luat ca sfetnic pe şarpe, mai mult decât pe Dumnezeu, şi a poftit pomul oprit. Astfel şi-a schimbat viaţa după asemănarea fructului făcându-şi moartea vie în toată petrecerea de aici. Căci, dacă moartea e descompunerea materiei, iar trupul, care se susţine prin afluenţe de mâncăruri, se descompune în mod natural necontenit, evaporându-se prin curgeri, Adam ţinea în vigoare moartea pentru sine şi pentru noi prin cele despre care credea că susţin viaţa” (SF. MAXIM MĂRTURISITORUL, „Ambigua”, în coll. „PSB”, vol. 80, traducere, introducere şi note de pr. prof. Dumitru Stăniloae, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1983, p. 155).

Al treilea om care se scuză că nu poate veni la cină spune că „și-a luat femeie și de aceea nu poate veni”. Deși căsătoria este o instituție sfântă și binecuvântată de Dumnezeu, uneori familia poate deveni pentru om un motiv de-a nu răspunde chemării lui Dumnezeu la mântuire, dacă ea se transformă în idol, adică devine o preocupare exclusivă și excesivă a omului, încât acesta nu mai poate cultiva relația sa spirituală cu Dumnezeu. Întrucât nu mai văd familia ca fiind, mai înainte de toate, o binecuvântare de la Dumnezeu, mulți oameni iubesc familia lor, în uitare totală de Dumnezeu. Însă dacă familia este văzută ca dar de la Dumnezeu, atunci această iubire față de familie se sfințește. Prin urmare, întrucât părinții, soțul, soția, copiii, frații și surorile, rudele și prietenii buni sunt pentru om dar sau binecuvântare de la Dumnezeu, aceștia trebuie să fie iubiți nu numai afectiv, ci și duhovnicește, adică să fie cuprinși în iubirea și rugăciunea noastră către Dumnezeu, pentru a înainta pe calea mântuirii și a sfințeniei. În acest sens, familia se sfințește prin participarea ei la viața duhovnicească a Bisericii Mântuitorului Hristos, la viața familiei ecleziale în care oamenii sunt frați în Hristos și fii duhovnicești ai Bisericii Lui, conduși de părinți duhovnicești pe calea mântuirii în lumina și iubirea Preasfintei Treimi.

Diferite sunt și cele trei categorii de oameni care au fost chemați la cină după ce apropiații Stăpânului au refuzat. Cea dintâi categorie de invitați reprezintă elita sau conducătorii poporului evreu, care îndrumau spiritual poporul, dar care au refuzat să primească Evanghelia Domnului Iisus Hristos, Fiul Tatălui ceresc, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor. A doua categorie de invitați la cină sunt săracii, neputincioșii, orbii și șchiopii. Ei reprezintă mulțimile de oameni săraci și bolnavi, care vin la Mântuitorul Hristos să asculte cuvântul Evangheliei Sale și să fie vindecați de El. A treia categorie de invitați, „cei de la drumuri și garduri”, sunt mulțimile de călători în lume pe drumuri întortocheate sau confuze, fără destinație precisă, trăitori la limitele existenței, în afara comuniunii adevărate cu harul mântuitor. Aceștia reprezintă neamurile păgâne sau popoarele care, deși erau religioase, nu-L cunoșteau pe singurul Dumnezeu adevărat, Creatorul și Mântuitorul lumii. Și aceste popoare sunt chemate de Domnul nostru Iisus Hristos la Cină în Casa Tatălui ceresc, care este Biserica, acum arvună, anticameră și icoană a Împărăției lui Dumnezeu.

Pilda ne amintește, în primul rând, că Împăratul cerurilor și al pământului ne invită să luăm parte la această masă binecuvântată a Sfintei Euharistii. Nu trebuie să uităm că mai avem câteva zile până la sfârșitul postului. Cei care nu ați postit, să postiți de-acum înainte! Cei care ați postit, să vă întăriți cu rugăciunea! Şi cu toţii să veniți la Spovedanie! Părinţii vă așteaptă aici ca să vă primească şi să fie martori înaintea lui Dumnezeu pentru păcatele pe care le veți spovedi, ca Dumnezeu să vă ierte. Spovedania este spălarea sufletului de întunecimea păcatului. Ca el să fie alb şi curat înaintea Tatălui ceresc, avem nevoie să ne mărturisim greșelile înaintea Celui Care le știe pe toate. Păcatele mărturisite vor fi dezlegate și iertate de Dumnezeu.

În al doilea rând, pilda rostită de Mântuitorul prezintă taina libertății omului, dar și a libertății lui Dumnezeu. Noi avem libertatea de a spune „da” sau „nu” lui Dumnezeu, când ne cheamă la mântuire și viață veșnică. Cine nu răspunde pozitiv invitației de-a veni la Cina cea de Taină, la ospățul iubirii milostive și darnice a lui Dumnezeu, acela pierde bucuria de a fi veșnic împreună cu Domnul Casei cerești. Pe de altă parte, libertatea Stăpânului Care invită la Cină se vede mai ales din faptul că dacă cei dintâi chemați refuză invitația Lui, El are libertatea de a modifica planul Său și de-a prefera pe alții. Prin urmare, nimeni nu poate zădărnici planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii, pentru că iubirea Lui milostivă se revarsă peste vidul spiritual al celor care nu răspund chemării Sale.

Să nu credem că Evanghelia de astăzi este doar o simplă învățătură privind istoria mântuirii noastre. Ea ne privește și pe noi, creștinii, întrucât și noi suntem uneori înclinați să repetăm greșelile căpeteniilor poporului lui Israel. Și noi inventăm uneori scuze că nu mai găsim timp de rugăciune, nu mai găsim timp pentru Spovedanie, pentru pocăință, deoarece suntem robiți de prea multe griji, de grijile zilei de astăzi și ale zilei de mâine. Atât de mult suntem uneori legați de cele materiale încât nu mai găsim timpul necesar pregătirii noastre duhovnicești și nici timpul necesar pentru a înveșmânta sufletul în haina luminoasă a harului și a virtuților izvorâte din rugăciunea neîncetată a minții și a inimii. Deci în sens mistic sau duhovnicesc, cina Stăpânului casei semnifică iubirea lui Dumnezeu dăruită oamenilor și viața oamenilor trăită în comuniune cu Dumnezeu în Biserică. De aceea, în această perioadă de pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Domnului, invitația Stăpânului la cină are și înțelesul de chemare la Sfânta Euharistie. Acest lucru înseamnă că din punct de vedere practic perioada Postului Nașterii Domnului în care ne aflăm este chemarea de a ne curăți de păcate prin Taina Spovedaniei și a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului, pentru a primi sănătate și mântuire, trezvie a sufletului și sfințire a simțurilor, pace și bucurie cerească. Totodată, suntem îndemnați de Domnul să fim milostivi față de cei săraci, precum este Stăpânul Care invită la cină, să ajutăm pe cei săraci, pe cei bolnavi, pe cei călători, pe cei singuri și pe toți cei întristați. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca în această perioadă de pregătire pentru a primi pe Pruncul Iisus să Se nască duhovnicește în ieslea sufletului nostru, să sporim grija noastră pentru mântuirea sufletului și să ne sfințim simțirile prin rugăciune și post, prin pocăință și Spovedanie, prin milostenie și prin împărtășirea mai deasă cu Trupul și Sângele lui Hristos ca participare la Cina Domnului, care este arvuna Împărăției cerurilor, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire. Amin!