Colinde la foc de tabără organizat de Parohiile Moi și Vlăduleni, din Protoieria Târgu-Jiu Sud

Evenimente Proiecte

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în seara zilei de 21 decembrie 2023, la inițiativa Pr. paroh Bivolu Gavril al parohiei Moi și a Pr. paroh Brănescu Grigore al parohiei Vlăduleni, a avut loc în curtea bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de la parohia Moi, un spectacol de colinde interpretate de grupuri de colindători din comunitățile din împrejurimi, la foc de tabără. Grupurile au interpretat colinde, vestind Nașterea Domnului tuturor oamenilor care au venit să asculte frumoasele colinde din glasurile copiilor. Copii și oamenii s-au încălzit la focul de tabără și cu ceai cald oferit de gazde. Spre finalul întâlnirii, a avut loc un foc de artificii, iar cele 350 de cadouri au fost împărțite tuturor colindătorilor. La final, preoții organizatori au mulțumit tuturor invitaților și credincioșilor prezenți la acest eveniment, adresându-le un scurt cuvânt duhovnicesc despre importanța sărbătorii Nașterii Domnului și însemnătatea colindelor.

(Pr. Daniel Foanene)