Cuvântul de învăţătură al ÎPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Duminica dinaintea Nașterii Domnului, Genealogia Mântuitorului, (Matei 1, 1-25)

Evenimente Mesaj
Dreptmăritori creștini,
Ultima duminică dinaintea sărbătorii Nașterii Domnului este Duminica Sfinților Părinți după trup ai Mântuitorului Iisus Hristos. În această Duminică, la Sfânta Evanghelie s-a citit „Cartea Neamului Mântuitorului Iisus Hristos”. În această pericopă Sfântul Evanghelist Matei a prezentat nume din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, care au făcut parte din neamului lui Iosif şi al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Ea cuprinde o pedagogie și o înțelepciune divină care împreună exprimă: „așteptarea cu speranță a Mântuitorului de-a lungul generațiilor și pregătirea în credință a oamenilor pentru venirea Domnului Iisus Hristos”. Generațiile fac parte din neamurile Mântuitorului Iisus Hristos. Această prezentare nominală a persoanelor din Genealogia Domnului vrea să ne arate că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om asemenea nouă şi a venit pe pământ ca să mântuiască întreg neamul omenesc.
Preaiubiți frați și surori,
Sfântul Apostol Matei, în Evanghelia de astăzi, înșiră încă din primele 25 de versete, mai multe nume de persoane considerate sfinte. Printre acestea enumeră pe prorocul David, Avraam, Isaac, Iacob… Sunt amintite şi persoane care au avut o viață mai puțin sfântă, cum ar fi Iuda, Roboam, Ozia…, precum şi câteva femei. Fără îndoială că toate aceste persoane fac parte dintre cei care așteptau pe Mesia și care la venirea Fiului lui Dumnezeu în lume fac parte dintre rudele Lui. Ca atare, Mântuitorul Iisus Hristos este Domnul Cel vestit de proroci, Care a luat în firea Sa umană toate neamurile pământului, bărbați şi femei, drepți și păcătoși. Cuprinzându-i pe toți oamenii care au fost înainte de venirea Lui şi cei care vor fi după Învierea și Înălțarea Sa la ceruri, Fiul Tatălui ne-a arătat că este Creatorul universului și Mântuitorul întregii lumi. El este același, ieri, azi și până la sfârșitul veacurilor, iar noi suntem cuprinși și recapitulați prin firea Sa umană, fiind binecuvântați de Tatăl și sfințiți de Duhul Sfânt.
Deci Sfântul Evanghelist Matei, prezentând această genealogie, ne readuce în minte, faptul că numai când ne pregătim îndelung pentru a primi un dar, atunci conștientizăm cu adevărat cât de prețios este acesta pentru viața noastră. Venind în lume la plinirea vremii, Dumnezeu a lăsat pe oameni să dorească din generație în generație și din neam în neam mântuirea și Împărăția cerurilor. Acest curs al istoriei, deși este unul pozitiv, totuși nu era unul normal sau conform cu vocația omului de-a trăi veșnic, fiind creat după chipul lui Dumnezeu Cel nemuritor și veșnic viu. Pe de o parte, timpul ducea omenirea spre moarte, iar pe de altă parte el imprima în fiecare persoană dorul de a trăi veșnic. Rezultă de aici că pregătirea generațiilor din rândul poporului evreu și din alte popoare ale lumii a făcut parte din planul și înțelepciunea lui Dumnezeu, pentru mântuirea neamurilor pământului. Fără îndoială că prin această iconomie Dumnezeu Tatăl ne-a arătat iubirea Lui negrăită față de întreaga creație și mai ales față de omul pe care-l zidise cu mâinile Sale, Fiul și Duhul Sfânt. Se înțelege de aici că iubirea Preasfintei Treimi avea în vedere chemarea oamenilor la comuniunea de iubire cu Sine pentru a împlini planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii. Deci Sfântul Evanghelist Matei, prezentând genealogia Domnului Hristos, a vorbit în mod deosebit despre conștientizarea poporului ales și, într-o formă mai restrânsă, a altor popoare, pentru venirea lui Mesia. Astfel, toți oamenii din lume au fost înștiințați în multe feluri și în multe rânduri despre venirea Mântuitorului Hristos în lume ca Fiu al lui Dumnezeu născut din Preabinecuvântata Fecioara Maria. De asemenea, Sfântul Evanghelist, folosind pentru această descriere o împărțire în trei etape de pregătire, de la Adam până la David, de la David până la strămutarea în Babilon și de la strămutarea în Babilon până la Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a subliniat rolul fiecărei perioade de timp, marcată prin succesiunea a paisprezece neamuri sau generații. În total, de trei ori câte paisprezece fac patruzeci și două de generații. Apoi, toate cele trei grupări de neamuri atrag în mod explicit atenția asupra lucrării tainice a Preasfintei Treimi în lume din generație în generație pentru mântuirea tuturor oamenilor. Numărul paisprezece, format de două ori din cifra șapte, simbol al perfecțiunii pe pământ, sugerează că pregătirea venirii lui Mesia trebuia să fie deplină pe două planuri: credință statornică în Dumnezeu și ascultare necondiționată față de promisiunile divine. La acestea se mai adaugă și vocația sfântă care s-a împlinit desăvârșit în Preasfânta Fecioară Maria, cea aleasă dintre toate neamurile ca să fie Maică a Dumnezeului nostru. Totodată, Sfântul Evanghelist Matei, înșirând neamurile Domnului, ne mai arată că deși lumea era marcată de păcatul strămoșesc și de moarte totuși exista în ea o lucrare a lui Dumnezeu de ridicare spirituală progresivă a unei părți din Israel și o conștientizare a faptului că lumea avea nevoie de un Mântuitor, Care s-o izbăvească de păcat și de moarte. Deci cum spune Sfântul Grigorie de Nyssa: Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, atunci când: „bolnavul avea nevoie de vindecare, robul avea nevoie de eliberare, iar cel muritor avea nevoie de înviere și de viață veșnică”.
Dreptmăritori creștini,
Cele consemnate de Evanghelia de azi ne adeverește că venirea Cuvântului Tatălui S-a făcut etapizat și în multe generații de oameni sfinți. Concret, plinirea vremii se referă la pogorârea Duhului Sfânt peste Preacurata Fecioară Maria, atunci când Cuvântul Tatălui s-a zămislit: „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire” (Simbolul de Credință). Și precum în Adam toți eram cuprinși ca ființe biologice, adică eram fii ai lui Adam şi ai Evei, acum, la venirea Fiului Tatălui, suntem cuprinși în Acesta pentru a deveni urmași şi moștenitori ai Împărăției cerurilor. Dacă în Adam cel vechi eram supuși păcatului strămoșesc şi morții, în Adam cel Nou suntem moștenitori ai harului și ai vieții veșnice. Nașterea trupească fiind o consecință a greșelii lui Adam, trebuia negreșit să fie ispășită de însuși Mântuitorul Iisus Hristos, „Adam Cel nou” (Conform I Corinteni 15, 45). În consecință, dacă în Adam am murit, în Mântuitorul Hristos ne facem părtașii vieții celei veșnice și moștenitori ai făgăduințelor și ai bunătăților cerești în Împărăția Tatălui ceresc. Evident, Dumnezeu a dat lui Adam multe daruri în Rai dar și în decursul veacurilor. El a împărtășit oamenilor binecuvântări și bune vestiri referitoare la venirea Fiului Său la noi, cum spune Sfântul Apostol Pavel (Evrei 1, 1). Înainte și mai ales după venirea Sa, Fiul Tatălui ne-a împărtășit bogăția darurilor Sale izvorâte din prezența Sa, din cruce și din înviere. Și cu cât El s-a arătat mai prezent în viața lumii cu atât am devenit și noi mai aproape de El. Fiind astfel prezent în istorie, El ne-a comunicat și mai mult iubirea și harul Său, ca toți să trăim în comuniune de iubire cu El și unii cu alții. În acest fel, Dumnezeu Tatăl ne-a adus întru Fiul iubirii Sale să fim laolaltă cu El și cu toți credincioșii în Împărăţia Sa. Prin urmare, dacă în Adam suntem moştenitori ai trupului, adică ai lumii pământeşti, în „Adam cel nou” suntem moştenitori ai „veşnicelor bunătăţi”. Și dacă până la botezul nostru eram purtători ai păcatului strămoşesc, păcat ce a rămas în firea umană de la Adam cel vechi, după ce am primit înfierea Tatălui și am fost îmbrăcați în Fiul Său, Mântuitorul Hristos, Adam cel nou, am devenit fii ai Tatălui ceresc în Duhul Sfânt. De păcatul strămoșesc sunt legate durerile şi slăbiciunile, neputinţele, înclinările spre lucrurile materiale, ispitirile de tot felul, moartea şi stricăciunea, iar de harul Mântuitorului nostru sunt legate viața cea nouă și Împărăția veșnică. Suferințele și moartea au intrat în firea noastră odată cu greșeala lui Adam, iar binecuvântarea și adevărul au venit prin Fiul lui Dumnezeu înomenit, cum spune Sfântul Ioan Evanghelistul: „Legea prin Moise s-a dat, harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos” (Ioan 1, 17). Și dacă „printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” (Romani 5, 12), cum spune Sfântul Apostol Pavel, prin Domnul nostru Iisus Hristos ne-a venit împăcarea cu Tatăl prin prea scump sângele Său. Astfel că până la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, toţi cei care s-au născut din Adam cel vechi, fie drepţi sau păcătoşi, au mers în chinurile iadului. Dar, prin Răstignirea și Învierea Fiului Celui Preaînalt firea noastră s-a refăcut și s-a redresat din pervertirea ei. Deci Domnul slavei a vindecat rănile noastre în trupul Său, renăscându-ne la o nouă viață spirituală. Astfel, noi cei morți pentru păcate am fost învredniciți să fim curați de stricăciune și vrednici de iubirea Tatălui ceresc. Desigur, pentru această răscumpărare a fost nevoie de intervenția lui Dumnezeu Cuvântul, Singurul care a putut să ne îndrepte din căderea noastră și să ne urce la ceruri în iubirea Tatălui Său. Această ridicare a noastră din moarte la viață a fost posibilă și pentru faptul că omul a fost făcut după chipul Fiului, Cel Care avea să se facă om la „plinirea vremii”. Ca atare, Cuvântul trebuia să se facă om și să ne ridice iarăși la Tatăl unindu-ne în Sine și ridicându-ne întru iubirea Părintelui Său.
Iubiți credincioși și credincioase,
Evanghelia de astăzi ne mai arată și modul în care s-a petrecut zămislirea Fiului lui Dumnezeu și nașterea Sa din Preacurata Fecioară Maria. Arhanghelul Gavriil îl înștiințează pe dreptul Iosif că ceea ce s-a zămislit în pântecele Preasfintei Fecioare Maria este de la Duhul Sfânt. Îngerul i-a mai spus lui Iosif, logodnicul Preacuratei Fecioare Maria, că Pruncul Care Se va naște din ea va purta un nume stabilit de Dumnezeu, și acest nume este Iisus, care înseamnă Dumnezeu mântuiește. Deci Mântuitorul Iisus Hristos este Cel vestit de proroci, Dumnezeu-Omul, Care îi mântuiește pe oameni de păcatele lor și-i vindecă de moarte și de stricăciune, dăruindu-le tuturor iertare de greșeli și viață veșnică. El a unit în persoana Sa firea dumnezeiască necreată cu umanitatea creată. Astfel, El a adunat întru Sine cerul și pământul, veșnicia și timpul, pentru ca să dăruiască lumii viață nouă cerească și nemuritoare. Astfel, Cel Care s-a născut veșnic din Tatăl, fără de mamă, la plinirea vremii, S-a născut pe pământ din mamă, fără de tată. În felul acesta Fiul Tatălui și al Preacuratei Fecioare a făcut ca prin nașterea Sa să se facă începutul mântuirii noastre și să inaugureze intrarea noastră în comuniune de iubire cu Tatăl în Duhul Sfânt. Dacă Duhul Tatălui este prezent și lucrător atât în taina înomenirii Fiului lui Dumnezeu, cât și în taina îndumnezeirii omului prin har, Fiul Cel veșnic al Tatălui Se face om pentru ca noi care credem în El și ne botezăm în numele Preasfintei Treimi să devenim fii ai Tatălui ceresc. Sfântul Ioan Evanghelistul subliniază acest adevăr central pentru viața creștină, când spune: „Și celor câți L-au primit le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-13). Deci dacă generații de iudei, luminate de credință, au așteptat în mod activ venirea lui Mesia, noi ne-am învrednicit de venirea Lui și de sălășluirea Lui printre noi. Cei din Legea veche l-au așteptat pe Fiul Tatălui prin rugăciune, prin nevoință, prin viață sfântă, prin priveghere duhovnicească, iar noi ne-am împărtășit din trupul și sângele lui. Patriarhi, proroci și drepți, cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, uneori: „rătăcind în pustii și în munți, și în peșteri, și în crăpăturile pământului”, alteori „pribegind în piei de oaie și în piei de capră, lipsiți, strâmtorați, rău primiți” (Evrei 11, 37), au trăit intens cu speranța că-L vor vedea cu ochii lor trupești pe Mesia, iar noi ne-am sălășluit în Trupul Său tainic, alimentându-ne din harul Său dumnezeiesc. Vedem de aici că pregătirea pentru venirea lui Dumnezeu Cuvântul la noi nu a fost o simplă așteptare pasivă, ci un dor dumnezeiesc și o nevoință duhovnicească pentru primirea Oaspetelui Cel mai sfânt, Creatorul cerului și al pământului. Prin urmare, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit în lume pentru mântuirea sufletelor noastre și dobândirea vieții veșnice. Această așteptare a Domnului este pe drept cuvânt o tensiune a celor drepți spre Cel Care va să vină, fiind marcată de o dorință activă și puternică de a vedea pe Mântuitorul Hristos și de a se hrăni de prezența lui în Biserică. Și dacă cei de atunci nu-L vedeau pe Mesia în trup, dar totuși Îl simțeau prezent în Duhul Care le sporea credința, speranța și dorința de a-L căuta, acum noi la plinirea vremii îl vedem prezent printre noi. Astfel, bucuria noastră s-a împlinit și s-a făcut întru totul deplină întru El.
Dreptmăritori creștini,
Fiul lui Dumnezeu S-a născut ca om din Preabinecuvântata Fecioară Maria în peștera din Betleem, departe de ochii lumii, departe de cele omenești. Pentru că nașterea a fost mai presus de fire, Maica Domnului nu a avut nevoie, ca orișicare femeie, de ajutor la nașterea Fiului său. Cel Care a participat activ la zămislirea Fiului Tatălui în pântecele feciorelnic al Stăpânei noastre a fost Duhul Sfânt, Acela Care a împlinit și lucrarea dumnezeiască a nașterii lui dintr-însa. Cum era firesc, numai Maica Domnului a văzut taina Nașterii Fiului ei şi numai ea a cunoscut-o pe cât i s-a dat să cunoască de la Dumnezeu ca ființă omenească.
Sfântul Evanghelist Matei vorbește despre această naștere mai presus de fire, prezentând spița neamului Mântuitorului Iisus Hristos. Prin această descriere el ne-a confirmat încă o dată că toate creaturile sunt chemate la bucuria nașterii Fiului lui Dumnezeu. Dumnezeu Cuvântul a venit în mijlocul creaturii Sale, având o genealogie, pentru ca și noi să ne naștem la o nouă viață spirituală și să moștenim Împărăția cerurilor. Faptul că în genealogia Lui printre neamurile sau generațiile enumerate se află și persoane de alt neam decât iudeu, nu doar bărbați, deși, la evrei, genealogia se alcătuia pe linie bărbătească, ne arată că nu numai iudeii sunt chemați la mântuire, ci și popoarele de alt neam. De asemenea, prezența femeilor în genealogia Mântuitorului, ne încredințează că nu numai bărbații au valoare în fața lui Dumnezeu și în lucrarea Lui mântuitoare, ci și femeile. Prin urmare, în Mântuitorul Iisus Hristos, cum precizează Sfântul Apostol Pavel: „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus”. Aceasta dovedește universalitatea mântuirii realizată de Mântuitorul, Cel Care S-a făcut om pentru noi și Care iubește în mod egal pe toți oamenii, chemându-i să moștenească Împărăția Cerurilor.
Desigur bucuria Nașterii Domnului trebuie sporită și în viața noastră. Ea are nevoie să fie înfrumusețată și păstrată cât mai mult posibil în sufletul nostru, pentru ca să devină cu adevărat modul existenţei noastre. Cu cât ne pregătim mai mult pentru primirea acestui praznic împărătesc, cu atât bucuria Nașterii Domnului va crește și mai mult în viața și în faptele noastre. Pregătirea noastră să se facă în primul rând prin post și rugăciune ca venind ziua sărbătorii Nașterii să o primim cu multă liniște și pace sufletească. Un credincios adevărat se străduiește ca de Crăciun să fie spovedit și împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului. Prin aceste taine noi primim darurile duhovnicești ale Mântuitorul Iisus Hristos. Noi vom primi de bună seamă aceste bunătăți numai dacă ne vom osteni să fim vrednici de ele. Așadar, având în vedere importanța mântuirii noastre, nimeni să nu se lipsească de medicamentul nemuririi și de bucuria sărbătorii Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Întrucât mai avem o zi până la acest praznic dumnezeiesc al Nașterii Domnului, să nu uităm să ne curățim sufletele și să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Dumnezeu să ne ajute ca să primim cu inimă curată sărbătoarea Nașterii Domnului în sănătate și bucurie! Amin!